Ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș


Joi, 25 iulie 2024, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș, condusă de președintele Ion Mînzînă


Joi, 25 iulie 2024, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș, condusă de președintele Ion Mînzînă.

Pe ordinea de zi au fost supuse la vot spre aprobare mai multe proiecte de hotărâre care vizează domenii precum sistemul de sănătate, infrastructura rutieră, sistemul de asistență socială, strategia de dezvoltare a județului Argeș, promovarea turismului și culturii.

  • Astfel, s-a aprobat încheierea unui Acord de parteneriat între UAT Municipiul Pitești, în calitate de lider de parteneriat, UAT Județul Argeș şi Spitalul Județean de Urgență Pitești, în calitate de parteneri, în vederea depunerii spre finanțare, în cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, a proiectului "Spital Pitești".

Consiliul Județean Argeș și Spitalul Județean de Urgență Pitești se alătură demersului Primăriei Municipiului Pitești de a realiza un spital nou care să asigure servicii medicale pentru comunitatea locală. Investiția vizează realizarea unei construcții noi cu o capacitate de 245 paturi, în vederea relocării unor secții ale Spitalului Județean de Urgență Pitești: psihiatrie, boli infecțioase adulți și copii, oftalmologie, recuperare cu paturi de neurologie si ortopedie, dializă, reumatologie, endocrinologie, analize medicale, farmacie și cameră de gardă. Viziunea proiectului "Spital Pitești" este de a furniza servicii medicale comparabile cu cele mai bune modele europene contemporane, servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru pacienții cu patologie acută, urgentă şi complexă, la nivel secundar și terțiar.

  • De asemenea, au fost aprobate Proiectul tehnic și Devizul General pentru obiectivul de investiții "Alimentare cu Gaze Extindere Ambulatoriu Integrat la Spitalul Județean de Urgență Pitești".

Consiliul Județean Argeș a realizat în cadrul unui proiect pe fonduri europene investiția privind „Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești". Stadiul fizic actual al execuției de lucrări este de 100%, procedura de recepție la terminarea lucrărilor fiind în pregătire în acest moment. Pentru buna funcționalitate a clădirii, Spitalul Județean de Urgență Pitești a realizat proiectul tehnic pentru obiectivul de investiții "Alimentare cu Gaze Extindere Ambulatoriu Integrat la Spitalul Județean de Urgență Pitești". Costurile necesare realizării alimentării cu gaze se ridică la suma de 41.744,01 lei cu TVA, conform Devizului General.

  • În ceea ce privește sistemul de asistență socială, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind înființarea Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Bălilești (CSPD Bălilești) din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protectia Copilului Argeș, ca urmare a procesului de restructurare a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO) Tigveni.

Începând cu data de 01.08.2024, se înființează Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilităţi Bălilești, unitate de asistență socială aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Argeș, ca urmare a procesului de restructurare a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO) Tigveni, prin:

  • înființarea serviciului social Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CZPAD) Bălilești, cu o capacitate de 40 locuri (minim 8 beneficiari/zi);

  • înființarea serviciului social Locuința Maxim Protejată nr. 1 Bălilești, cu o capacitate de 8 locuri;

  • înființarea serviciului social Locuința Maxim Protejată nr. 2 Bălilești, cu o capacitate de 8 locuri;

  • înființarea serviciului social Locuința Maxim Protejată nr. 3 Bălilești, cu o capacitate de 8 locuri;

  • înființarea serviciului social Locuința Maxim Protejată nr. 4 Bălilești, cu o capacitate de 8 locuri;

Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilităţi Bălilești va începe să funcționeze începând cu data de 01.12.2024 sau după obținerea licenței de funcționare pentru fiecare serviciu social.

În cadrul ședinței ordinare s-au aprobat mai multe proiecte de hotărâre care vizează proceduri tehnice în derularea investițiilor în infrastructura rutieră, respectiv:

  • "Modernizare DJ 703G Şuici (DJ 703H) - Ianculeşti - lim.jud,Vâlcea, Km 14+000 - Km 16+921, L=2,921 Km, comuna Șuici", aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny";

  • ,,Modernizare DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea, Km 25+200 - Km 27+202,65 si km 28+520 - km 29+863, L = 3345,65 m", aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny";

  • ,,Modernizare DJ 679 C lzvoru - Mozăceni km 12+489 - 21+688, L = 9,199 km", aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny";

  • "Modernizare DJ704G Cicănești - Șuici (DJ703H), km9+532- km 13+435, L= 3,903 km".

De asemenea, au fost aprobate proiecte de hotărâre privind:

  • actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Argeș pe anul 2024;

  • Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Argeș 2021 - 2027;

  • încheierea și semnarea Acordului de Cooperare între Județul Argeș și Provincia Bali din Republica Indonezia, care vizează dezvoltarea relațiilor în domenii precum promovarea turismului și culturii, dezvoltarea agriculturii și a resurselor umane;

  • încheierea Acordului de Asociere între Județul Argeș și Federația „Societatea Civilă Românească" - Filiala Argeș (F.S.C.R.) în vederea desfășurării ciclului de manifestări "TRANSFĂGĂRĂȘAN 50", în perioada 23 - 24 septembrie 2024.

Toate proiectele de hotărâre aprobate în ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș pot fi consultate pe site-ul Consiliului Județean Argeș (https://www.cjarges.ro/), la secțiunea Activitate/Sedinte.