Mănăstirea Sfânta Treime din Vedea

 

Mănăstirea Sfânta Treime din comuna argeșeană Vedea a fost construită în imediata apropiere a Spitalului de Psihiatrie ,, Sf. Maria" din localitate, la inițiativa doctorului Iacob Marian Florin, fost director al unității sanitare.

În anul 1999, acesta a avut ideea să construiască aici o biserică pentru nevoile pacienților.     

Fiind și absolvent de teologie, ctitorul a propus înființarea unei mănăstiri de maici, iar pentru această nouă biserică a fost hirotonit preot onorific. 

Biserica mănăstirii are două hramuri:  Sfânta Treime și Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian. 

În incinta mănăstirii există și un muzeu religios și de artă populară care deține obiecte bisericești foarte vechi, dar și obiecte din tezaurul popular al județului Argeș. 

În muzeu se regăsesc obiecte precum: pristolnice, cruci de perete și de mână, icoane, panouri de troițe, mici broderii ortodoxe, costume populare, ștergare, fețe de pernă, covoare, o colecție de ouă încondeiate, ceramică populară și alte obiecte țărănești. 

Acces: Mănăstirea Sfânta Treime este situată pe DN 67B, în localitatea Vedea, la aproximativ 30 km de Pitești. 

Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria" Vedea, în apropierea căruia a fost construită Mănăstirea Sfânta Treime, este o unitate sanitară aflată în adminstrarea Consiliului Județean Argeș, singura din judeţ care asigură asistență medicală pentru pacienţii cronici cu afecţiuni psihice.