Date geografice

Comuna Căteasca este situată în partea estică a județului, în câmpia înaltă a Piteștiului, pe malul drept al Argeșului și pe malurile Neajlovului.

Este străbătută de autostrada București - Pitești, pe care este deservită de trei ieșiri, etichetate „Căteasca" și „Cireșu", „Catanele", prima dintre care dă în șoseaua județeană DJ703B, drum care o leagă spre nord de Leordeni (unde se termină în DN7) și spre sud - vest de Rociu, Costești (unde se intersectează cu DN65A), Lunca Corbului (unde se intersectează cu DN65), apoi în județul Olt la Bărăști și mai departe înapoi în județul Argeș la Vedea (unde se intersectează cu DN67B), Uda și Morărești.

La Căteasca, acest drum se intersectează cu șoseaua județeană DJ702G, care o leagă spre nord - vest de Pitești (unde se termină în autostrada A1) și spre sud - est de Rătești și mai departe în județul Dâmbovița de Crângurile și Petrești (unde se termină în DN61).

Tot din DJ703B, lângă Căteasca se ramifică și șoseaua județeană DJ508, care duce spre sud la Rătești, Teiu și Negrași.