Primaria din Ciulnita
Ciulniţa este una dintre cele patru localităţi care intră în componenţa actualei comune şi care de-a lungul timpului a fost comună independentă. Alături de Budişteni, Glâmbocata şi Leordeni, după reforma administrativă din anul 1864, a devenit comună rurală. Trebuie să adăugăm faptul că între anii 1942 şi 1945 comuna s-a desfiinţat şi a fost arondată la comuna Budişteni, după care s-a reînfiinţat.
Potrivit legii electorale, ca şi celelalte comune, Ciulniţa avea dreptul să-şi trimită delegaţi pentru alegerea membrilor Consiliului Judeţean Muscel. De exemplu, la 16 ianuarie 1868 a trimis ca delegaţi pentru colegiul al IV-lea pe Ion Ungureanu şi Riza Badea.
În urma alegerilor din primăvara anului 1869, Comitetul Permanent Muscel a validat rezultatul acestora, aleşii locuitorilor fiind aceştia: Nicolae Tranică - primar, Ion Bălan, Ion Ungureanu, Radu Vijelie şi Manole Dragomir - consilieri. La 24 aprilie 1869, comuna deleagă pe plugarul de 41 de ani Grigore Breazu pentru alegerea a doi membri şi un supleant în Consiliul General al judeţului Muscel.
În anul 1870, în urma tragerii la sorţi, noul primar a devenit Radu Zamfir, iar Stanciu Niţă a fost ales consilier. Fără să insistăm asupra alegerilor, amintim că Stan Neagoe, cârciumar, a fost ales primar în 1872, însă judeţul a fost sesizat asupra unor nereguli. De aceea, Comitetul Permanent cere Subprefecturii plasei Podgoria să verifice dacă acesta a efectuat 14 luni de închisoare pentru furt, fiindcă dacă este adevărat, nu poate fi alegător şi nici ales al comunităţii. S-a dovedit că a executat şase luni de închisoare la Snagov, în anul 1857, „pentru furt de miei după câmp" şi astfel alegerea lui a fost anulată. Organizându-se un nou scrutin, a fost ales Grigore Breazu, la 23 ianuarie 1873.
Cazul, desigur, este particular, însă l-am prezentat pentru a dovedi că alegerile puteau fi influenţate, prin diferite mijloace; în cazul de faţă, mijlocul este uşor de explicat, ocupaţia celui în cauză fiind aceea de cârciumar .
Deoarece din 1886 comuna Budişteni a fost desfiinţată şi arondată la Ciulniţa, numărul populaţiei a crescut şi prin urmare al consilierilor. La alegerile din 1904 a fost ales primar I. Negoescu, iar consilieri, Şerban Băcanu, Ghiţă Diaconu, Neagu Pârjolea, Marin A. Barbu, N. Barcia.
Pentru binele pe care l-a făcut comunei Mihai Eustatiade - a construit local pentru primărie şi local pentru şcoală şi biserică - autorităţile locale au hotărât să-i acorde numele acestuia comunei lor. Astfel, începând cu 1893, comuna se va numi Ciulniţa-Eustatiade.
Una dintre problemele importante pe care trebuia să le aibă în atenţie primarul şi consilierii era întreţinerea drumurilor. La 14 aprilie 1888, primarul se obliga să efectueze mai multe lucrări în comună: cu 28 de zile cu braţele de prestaţie să se facă 278 de grămezi de pietriş; cu 268 de zile cu doi boi să care şi să întindă pietrişul pe drumul Ciulniţa-Budişteni; va desfunda şanţurile pe acelaşi drum cu 24 de zile cu braţele; cu 64 de zile cu doi boi va repara drumul de la Marin Voica la biserică şi va „scurge locul cu apă stagnată din poiană". Sunt menţionate şi alte lucrări în diferite puncte din comună. Se face precizarea că „cinci bătrâni trecuţi de 60 de ani şi doi infirmi fără mijloace" vor fi scutiţi de prestaţie .
În anul 1892, primăria şi-a propus să repare şanţurile pe o distanţă de 1.470 m şi să care piatră pe 775 m lungime pe şoseaua ce duce la Budişteni; la fel să repare şanţurile pe o distanţă de 2.450 m şi să pună piatră pe 285 m lungime pe drumul Budişteni-Leordeni; idem pe 3.600 m şanţuri şi 300 m piatră „la punctele ce duc la râu şi la Moara Mocanului"; să repare o podişcă pe şoseaua naţională şi alta la Cosopolu; să facă reparaţii la canalul văii Budişteanca. Suma totală a lucrărilor se ridica la 400,95 de lei.
Pentru anul 1895 şi-a propus să facă reparaţii la şoseaua ce duce la Glâmbocata, cu 380 de zile cu braţele, să repare şoseaua moşnenilor cu 210 zile cu braţele, să facă un pod nou pe drumul Budişteni-Pietroasa, să desfunde şanţurile drumului către Pietroasa, să pietruiască drumul spre Glâmbocel etc. În anul 1902, judeţul a aprobat să se construiască podul peste Valea Seacă şi Budişteanca şi şase podişti de beton.
Autorităţile locale comunale roagă Subprefectura plasei Podgoria să intervină la Prefectura Muscel pentru a fi sprijinite în executarea canalizării gârlei Budişteanca, pe matca vechiului canal până în râul Argeş, fiindcă în timpul ploilor abundente se produc inundaţii care le provoacă pagube la culturi.
Tot acum adresa rugămintea către subprefect să se intervină la guvern „pentru a se da înapoi comunii cătunul numit Călugăriţa, ce i-a aparţinut din vechime şi care s-a alipit la comuna Glâmbocata, plasa Cobia, judeţul Dâmboviţa".
Lucrările la canalul Budişteanca s-au aprobat, au demarat, astfel că în anul 1895 comuna îşi propunea să continue lucrările .
Diferite statistici pe care le întocmea primăria ne furnizează informaţii diverse despre locuinţe, populaţie, animalele pe care le deţineau locuitorii, mori, poverne, terenuri agricole etc. Mai jos prezentăm tabele sinoptice, pe mai mulţi ani, făcând precizarea că unele cifre, credem, sunt nesigure.
Preţul muncilor agricole era fixat de consiliul comunal şi afişat la sediul primăriei. În anul 1905 s-au fixat astfel la Ciulniţa: „Lei, bani, 3 - ziua cu două vite cu hrana muncitorului şi a vitelor ce trag la car; 1,50 - ziua cu braţele la sapă, secerat şi cosit, fără mâncarea muncitorului; 1 - ziua cu braţele, dându-i hrană unui om ce munceşte; 2 - ziua cu carul, două vite, dându-i mâncare atât omului cât şi vitelor; 7 - seceratul unui pogon de grâu; 7 - aratul, semănatul şi grăpatul unui pogon de pământ".
Medicul veterinar, împreună cu administratorul plasei şi autorităţile locale a inspectat comuna Ciulniţa şi a verificat măsurile ce s-au luat pentru combaterea febrei aftoase şi holerei; cu această ocazie a ţinut o conferinţă la biserica Creţulescu.
Postul de jandarmi, dar şi primăria vegheau la liniştea din comună şi apărarea bunurilor private. Însă peste tot se mai găseau indivizi certaţi cu legea. Astfel, primăria raportează la administratorul plasei că în noaptea de 1-2 octombrie 1906 s-au furat, printre alte obiecte, două scurteici femeieşti noi, o ie şi trei cămăşi de bumbac, o cămaşă de bumbac bărbătească, o pereche de pantaloni de bumbac şi o căciulă. Precizează primăria în adresa către administratorul plasei că au fost opt hoţi îmbrăcaţi în haine negre.
Localul primăriei Ciulniţa a fost construit în anul 1901, iar averea instituţiei, în anul 1920, era formată din:
„1. Un ha şi patru ari pământ arabil din cel după Legea Rurală din 1864, rămas comunii de la fostul clăcaş Nicolae Olteanu; 2. 17 ari şi cinci m2, locul cimitirului de vite, situat în lunca comunii, închis cu şanţ; 3. 380 de m2 teren pe care e construită primăria din Budişteni; 4. Opt ha şi 1/2 teren cu pădure pe el, situat în satul Glodu; 5. 365 m2 teren pe care e construită primăria; 6. Un ha pământ arabil, tot în Glodu, donat prin testament de Em. Ionescu pentru copiii săraci din şcoală; 7. Localul primăriei Ciulniţa, de zid, cu patru camere şi antreu; 8. Localul primăriei din Budişteni, cu două camere. Averea mobilă: 1. Cinci dulapuri de brad; 2. Un raft de brad; 3. Trei mese de brad" .
Au apărut în localitate şi vehicule cu tracţiune mecanică: Gogu Cristescu şi Tudor Constantin din Ciulniţa aveau în 1932 câte o camionetă.
Pentru stimularea activităţii căminelor culturale, Regele Carol al II-lea a distribuit, la 20 martie 1939, un număr de 20 de pluguri, dintre care unul a fost repartizat celui din Ciulniţa .
Ca urmare a declanşării Războiului Al Doilea Mondial, multe familii de basarabeni şi bucovineni au fost nevoite să se refugieze, fiind repartizate în diferite localităţi din ţară. Primăria din Ciulniţa comunicase prefecturii că pe raza comunei sunt condiţii să fie primite 30 de familii cu 60 de animale. Între 2 şi 6 iulie 1940 au fost repartizaţi 21 de refugiaţi la Ciulniţa şi patru la Budişteni .
În toamna anului 1944 s-a făcut recensământul animalelor, păsărilor, mijloacelor de transport etc., impus de către sovietici; pe baza acestor date, ei au cerut diferite cantităţi ca despăgubire de război. La 23 noiembrie 1944 s-au inventariat următoarele: 79 de cai, două perechi de hamuri cu piept, 45 de perechi guri de ham, două trăsuri pe arcuri, două căruţe de Braşov, 23 de căruţe orzăreşti, trei ghiociuri cu dric, şapte camioane, patru şarete, 11 biciclete. Într-o altă situaţie sunt înregistrate următoarele: 50 de boi, 126 de porci, 431 de oi, opt vieri, o capră, 1.300 de găini, 350 de gâşte, 475 de raţe, 380 de câini .
Prezentăm şi alte date despre Ciulniţa, referitoare la case, fântâni, unităţi comerciale tot din anul 1944: avea 1.911 locuitori, 359 de case de zid, cinci de lemn şi 18 de gard; 358 erau cu câte două încăperi, nouă cu câte trei, şase cu câte patru şi trei cu mai multe camere; şapte case aveau ferestrele fixe şi restul, mobile; 12 învelite cu tablă, nouă cu ţiglă şi 358 cu şindrilă.
În toată comuna erau 66 de fântâni publice şi 27 particulare, toate cu apă „de calitate". De asemenea existau mai multe firme înregistrate: cârciuma lui Grigore Ionescu, deschisă în anul 1932, băcănia lui Petre S. Tatomir, deschisă în 1938, băcănia lui Alexandru Gălbenuş, deschisă în 1938, băcănia lui Ion Puţar, deschisă în 1938, mezelăria lui Petre Tatomir, deschisă în 1924, brutăria Constanţei N. Neagoe, deschisă în 1914; de asemenea, o moară cu motor, proprietatea Cooperativei „Alexandru Ioan Cuza", deschisă în 1925 .
A început, în anul 1945, să se colecteze de la populaţie alimente pentru a fi predate sovieticilor „în contul despăgubirilor de război": 207 locuitori au predat 183 kg de untură şi 205.000 kg de slănină ş.a. .
În timpul trecerii armatei sovietice prin zonă, au fost ridicate diferite bunuri de la Ciulniţa: două trăsuri, trei cai, hamuri, hăţuri, osii, roţi de căruţă, cinci zdrobitoare de struguri, trei teascuri (prese), o uruitoare porumb, 48 de pluguri pentru tracţiune animală, 15 grape simple, 37 de rariţe, 88 de care şi căruţe .
Deoarece ţara era obligată să predea sovieticilor diferite bunuri, potrivit Convenţiei de Armistiţiu nimeni nu mai avea voie să le comercializeze decât prin comitetele de colectare. În acest sens, din pretura Topoloveni ameninţă conducerile comunelor cu dresarea actelor de sabotaj dacă vor elibera bilete de vânzare a bovinelor, ovinelor şi porcinelor pentru alte destinaţii .
Fiind timp de război, populaţia ducea lipsă de multe, dar în special de alimente. Acest lucru s-a repercutat negativ asupra sănătăţii populaţiei şi asupra îndeplinirii serviciului de către personalul de specialitate. În anul 1945 erau 20-22 bolnavi de TBC, dintre care trei au decedat, câte unul în lunile aprilie, mai, iunie; 15 erau bolnavi de sifilis, dintre care unul a decedat, 37 erau bolnavi de pelagră, cinci bolnavi de guşă, doi alcoolici, nouă bolnavi de paludism .
Nici posibilităţile materiale nu le permiteau să ducă o viaţă mai îndestulătoare: 192 de bovine, 18 viţei, 446 de oi, 181 de porcine, 1.863 de păsări la întreaga populaţie. În privinţa suprafeţelor pe care le deţineau locuitorii din Ciulniţa este edificatoare o situaţie întocmită de către oficialităţi în anul 1945: 175 de gospodării deţineau pământ între 0 şi 1 ha, 120 deţineau între 1 şi 3 ha, 27 deţineau între 3 şi 5 ha şi trei deţineau între 3 şi 10 ha.
Aceleaşi oficialităţi prezintă şi structura socială a populaţiei: ţărani bogaţi - 30, ţărani mijlocaşi - 120, ţărani săraci - 175, argaţi şi servitori - 45, funcţionari - 45 .
După legea de organizare administrativă din anul 1968, comuna Ciulniţa a fost desfiinţată şi înglobată în actuala comună Leordeni.