Primaria din Glambocata
Aparţinând după 1845 de judeţul Dâmboviţa, comuna Glâmbocata s-a confruntat, ca şi celelalte sate, cu probleme social-economice pe care primăria a încercat să le rezolve.
Reforma agrară din 1864 s-a aplicat şi în Glâmbocata, unde stăpânea mănăstirea Cotroceni, existând 48 de mijlocaşi, nouă pălmaşi şi doi invalizi. În satul Călugăriţa, suprafaţa destinată împroprietăririi a fost de 557 de pogoane şi 726 de stânjeni repartizate astfel: 33 de pogoane - la trei fruntaşi a 11 pogoane, 421 de pogoane - la 53 de mijlocaşi a şapte pogoane şi 19 prăjini, 41 de pogoane la nouă pălmaşi a patru pogoane şi 15 prăjini, 24 de pogoane - pentru 65 de locuri de casă, 17 pogoane pentru biserică, două pogoane - curtea proprietarilor, două pogoane - fânărie, un pogon, cârciuma un pogon, izlazul comunei - 10 pogoane, locul moştenesc - şapte pogoane, pometuri - şapte pogoane.
În Baloteasca, proprietatea lui Virgil Pleşoianu, urma să se dea pogoanele legiuite şi locurile de casă la toţi clăcaşii, iar biserica urma să primească 17 pogoane .
Cu toată împroprietărirea, situaţia locuitorilor nu s-a îmbunătăţit din punct de vedere economic, pentru că la 7 februarie 1905, Comisia Interimară din Glâmbocata informa prefectura că sătenii „sunt în lipsă de hrană, fiindcă sunt aproape să termine porumbul ce li s-a dat la 28 ianuarie, deoarece li s-a dat prea puţin în raport cu greutăţile familiei, menţionând parte dintre clăcaşi că bine ar fi dacă li s-ar da şi un sac de grâu de familii" .
Documentele păstrate ne relevă existenţa unor instalaţii necesare vieţii zilnice. Astfel, în 1920, în satul Călugăriţa funcţiona o moară cu două pietre, deservită de un morar cu două ajutoare, cu o capacitate de 8.000 kg/zi, care a măcinat pentru populaţie cantitatea de 50.100 de kg de porumb .
Existenţa inventarului agricol este relevată de o situaţie din 1936, când 560 de gospodari din Glâmbocata deţineau: 306 pluguri cu o brazdă cu grindei de fier, 80 de grape de lemn, 72 de grape de fier, 125 de rariţe de fier, 20 de maşini de bătut porumbul, 5 zdrobitoare pentru struguri, 129 de căruţe, 58 de coase, 560 de secere, 152 de lopeţi, 105 greble, 560 de sape, 40 de târnacoape şi 560 de topoare.
Dintr-o altă statistică mai detaliată, tot din anul 1938, reţinem pentru Glâmbocata: 451 ha arătură, 28 ha fâneţe naturale, 56 ha păşuni, 14,40 vii pe rod, 6,75 vii fără rod, 76 ha pruni, 38,95 ha alţi pomi, 513 ha păduri, 99,50 ha alte terenuri, ape, drumuri etc., două ha cu mazăre, trei ha de cânepă, 25 ha cu tutun şi 28,50 ha cu lucernă. Total pe comună 1.280,50 ha.
Producţia mijlocie la hectar în chintale metrice: patru cu grâu, trei cu ovăz, unul cu fasole, 40 - cartofi, cinci - cânepă, şase cu tutun, 40 cu lucernă, 40 cu alte fâneţe artificiale, patru cânepă. S-au consumat 8.155 q de porumb, inclusiv pentru păsări şi animale. Se simte nevoia aprovizionării populaţiei cu încă 66.685 q . Alte date: patru vii pe rod, 10 altoite americane, trei nealtoite, 76 de pruni, 18.974 de alţi pomi, 608 de meri, 1.900 de peri, 436 de nuci plantaţi printre alte culturi. Producţia: 80 hl de vin de la viţe nealtoite, 50 hl de vin de la viţe altoite, 2.290 de pruni cu 379.480 kg, 60.800 de meri, 190.900 de peri, 9.156 de nuci, 200.000 de alţi pomi roditori plantaţi printre alte culturi. S-au consumat în comună: 120 hl de vin, 280 hl de ţuică, 20.336 kg de fructe, şi s-au vândut: 460 hl de vin, 2.010 hl de ţuică şi 120.000 kg de fructe.
Gogoşi de mătase s-au întrebuinţat în comună 100 kg şi s-au vândut 200 kg, Borangic s-a folosit în localitate 25 kg şi s-a vândut 50 kg.
Numărul animalelor şi păsărilor domestice: 10 armăsari, 37 de cai, 25 de iepe, 11 mânji, şapte tauri, 232 de boi, 143 de vaci, 157 de viţei, 53 de berbeci, 560 de oi, şase capre, 86 ded miei, 120 de porci, 32 de scroafe, 4.530 de găini, 900 de raţe, 150 de gâşte, 15 curcani, 30 de curci, 15 bibilici şi 100 de porumbei.
Maşini şi unelte agricole: 10 pluguri cu tracţiune animală, 50 de grape, 950 de sape, 300 de hârleţe, 300 de lopeţi, 325 de furci, 75 de greble, 50 de coase, şapte prăşitoare.
O moară cu aburi, trei rotării, două ateliere tâmplărie, o băcănie, un hotel restaurant, un atelier de fierărie, două ateliere de încălţăminte, o măcelărie, o brutărie, 490 de case de locuit, două şcoli, două biserici, o primărie.
Agricultori: un proprietar şi 576 de muncitori, o cârciumă, o prăvălie, 12 funcţionari de stat, cinci funcţionari particulari, doi meseriaşi, doi ucenici, 28 de militari, 80 de agricultori .
Un autocamion, cinci trăsuri pe arc, patru gabriolete şi cariole, 44 de căruţe cu cai, 116 de căruţe şi care cu boi, 24 de hamuri de piele, 14 hamuri tătărăşti, două şcoli primare, 100 de elevi, 70 de eleve; 843 de bărbaţi, 989 de femei, 1.832 de ortodocşi, 28 de căsătoriţi, 88 de naşteri, 59 de morţi, un născut mort, divorţuri - 0, sinucideri şi crime - 0. În comună, există Căminul „Deşteptarea", înfiinţat în anul 1926 .
După o anumită perioadă, primarii nu mai sunt aleşi, ci numiţi de către prefectul judeţului respectiv. Astfel, la 3 octombrie 1940, prefectul judeţului Dâmboviţa, Vladimir Spătariu, numeşte provizoriu în funcţia de primar pe Constantin Z. Tudor, dar la 5 noiembrie 1940 îl numeşte primar pe Grigorescu Traian. Acesta nu rămâne mult în funcţie, pentru că la 23 februarie 1941, Nicolae Alexiu, pretorul plasei Valea Mare, judeţul Dâmboviţa, având în vedere decizia prefecturii judeţului Dâmboviţa prin care îi numeşte pe Preoteşescu Constantin primar şi pe Gheorghe Iţa, ajutor de primar, îi instalează în funcţie după ce le-a luat jurământul .
La 9 iulie 1941, primar era C. Preoteşescu, notar N. Rusenescu, secretar Gh. Alexandru; la 23 august 1941, primar era C. Preotşescu şi secretar Gh. C. Alexandru; la 17 septembrie 1941, primar era C. Preoteşescu, notar I. Mihăilă şi casier Gh. C. Alexandru, iar la 11 octombrie 1941, C. Preoţescu era primar, I. Mihăilă notar, I. D. Stancu secretar şi Gh. Alexandru casier .
Una dintre preocupările primarilor comunei Glâmbocata a fost păstrarea curăţeniei în localitate şi perceperea impozitelor. Astfel, la 10 martie 1939, în timp ce primar era I. Nicolăescu şi notar M. Diaconescu, se adoptă un Regulament pentru perceperea taxelor comunale şi înfiinţarea prestaţiei în natură. Dacă prin art. 1 locuitorii şi comercianţii erau obligaţi să păstreze curăţenia în case şi în localuri, prin art. 2, toţi locuitorii majori erau obligaţi să facă cinci zile de prestaţie pe an cu căruţa cu vitele sau cu braţele, fiind scutiţi infirmii, invalizii de război, minorii, femeile şi cei trecuţi de 60 de ani. Cei care, din motive excepţionale, nu puteau face prestaţia în natură, erau obligaţi să plătească 50 de lei de zi, iar cei ce nu puteau plăteau 75 de lei de zi. În afară de prestaţii, fiecare locuitor era obligat să repare şanţurile şi şoseaua comunală în dreptul lor, cel puţin de două ori pe săptămână, să văruiască gardul de la şosea, să aibă podeţe pentru traversarea şanţului din şosea în curte, să aibă parapet din lemn la podişcă şi ţăruşi pe marginea şoselei.
Pentru plata guarzilor comunali, toţi locuitorii plăteau 60 de lei (categoria I), 80 de lei (categoria II), 100 de lei (categoria III), iar cei ce nu vroiau să plătească sau erau insolvabili efectuau paza în natură.
Referitor la impozite, pentru cârciumile în care se vindeau băuturi se percepea 10%. Pentru firme, cele de categoria I până la 20.000 de lei, plăteau 100 de lei, cele de categoria a II-a de la 20.001-50.000 de lei, plăteau 200 de lei şi cele de categoria a III-a de la 50.001-100.000 de lei, plăteau 500 de lei.
Firmele înscrise într-o limbă străină sau cu caractere străine plăteau taxe de opt ori mai mari, iar ferăstraiele mecanice de tăiat lemne plăteau 300 de lei. La vânzările de vite, pentru cele mari se plătea 30 de lei/cap, oi, capre - 5 lei/cap, viţei - 10 lei/cap, porci - 20 de lei/cap.
Pentru vitele de pripas sau vagabonde închise la obor, în afară de cheltuielile de hrană, se percepea: 10 lei - vite mari şi porci, 5 lei - vite mici, mânji, viţei, oi, capre. Regulamentul mai prevedea taxe pentru tăierea vitelor în abatoare, pentru eliberarea actelor de stare civilă ş.a.
Acelaşi primar şi notar semnau la 20 aprilie 1939 ordonanţa 12 prin care se fixau preţurile maximale: 18 lei - carnea de vacă, 20 de lei - de viţel, 22 de lei - de miel, 40 de lei - pastrama de oaie, 42 de lei - de capre, 26 de lei carnea de porc, şapte lei - pâinea albă de 800 de grame, şase lei - pâinea neagră de 800 de grame, 10 lei - făina albă, opt lei - făina neagră, 68 de lei porumb măcinat dublu-decalitru, 25 de lei - brânză felii, patru lei - petrol lampant, 3,50 lei sare măcinată, 2,80 lei sare bolovani ş. a. .
Inspecţiile efectuate în 1941 de pretorul Plasei Valea Mare scot în evidenţă atât aspectele pozitive, cât şi pe cele negative din viaţa comunei Glâmbocata. La 23 august 1941, pretorul Nicolae N. Alexiu recomandă primarului să-i obişnuiască pe locuitori ca, în fiecare sâmbătă-seară, să-şi măture şoseaua fiecare în dreptul lui, iar cimitirele, bisericile şi curţile lor să fie în cea mai perfectă stare de curăţenie.
De asemenea, locuitorii să fie scoşi la aratul ogoarelor, iar agentul agricol să nu primească salariul de la primărie până nu se vor curăţa toţi mărăcinii şi buruienele. Consemnând că locuitorii nu au porumb pentru hrană, pretorul consemnează că în această lună s-au adus de la Federala Judeţului Dâmboviţa 105 kg de ulei şi 100 kg de zahăr.
Nicolae N. Alexiu, pretorul plasei, inspectând comuna la 9 iulie 1941 menţionează că localul şcolii se află în curăţenie şi că localul primăriei trebuie reparat şi ţinut curat. Şcoala are o grădină de 75 de ari, plantaţi cu pomi şi zarzavaturi care se vând în folosul cantinei şcolare, care trebuie să se înfiinţeze. Referitor la biserici, se menţionează că sunt curate, în afară de cimitirul din Bântău.
Privitor la izlazuri, se recomandă ca cel comunal să fie curăţat de mărăcini, şi menţionează că pe cel al satului Călugăriţa s-au plantat 7 ha cu plante furajere. Pretorul consemnează că în comună sunt patru meseriaşi: un tâmplar, un fierar, un dulgher şi un cizmar.
Când inspectează comuna la 17 septembrie 1941, pretorul N. Alexiu constată că locuitorii se „ocupă cu şederea pe lângă casă" şi câţiva cară piatră pe şosea. Privitor la starea de sănătate a populaţiei, consemnează că aceasta ne este bună, deoarece s-a declanşat epidemia de dizenterie, iar domnişoara doctor a fost în comună şi a luat măsuri pentru combaterea ei. Despre şcoli, consemnează că acestea s-au reparat şi s-au deschis la 9 septembrie şi că primarul trebuie să se îngrijească de funcţionarea cantinelor şcolare. Despre biserici, constată că cea din satul Călugăriţa este curată, iar cea din Ciolceşti are nevoie de reparaţii. Printre aspectele negative, se mai menţionează că drumurile sunt rele, că izlazurile trebuie curăţite de mărăcini ş. a. .
Dacă în 1941 mai existau şi aspecte pozitive, la 7 iunie 1945, când inspectează comuna (primar I. Manolescu, secretar casier Ion D. Stana), pretorul N. N. Alexiu constată aproape numai aspecte negative.
La Bântău şi Cotu Malului, pretorul constată că este murdar, localul de primărie trebuie văruit, curtea din faţă să se sape şi să se planteze flori şi să se dea pe jos cu motorină în toate camerele. Nu numai biserica din Ciolceşti era neîngrijită, dar şi puţurile, iar prin sat nu se vede nici un picher. Privind animalele, se menţionează că „la porci există epizootie" şi că un agent veterinar care a fost prin sat a luat măsuri pentru combaterea ei. Despre starea de spirit se consemnează că este „nu tocmai mulţumitoare", iar în final concluzionează, „Comuna Glâmbocata se prezintă slab" şi-i dă cinci zile termen de îndreptare .
La 19 iulie 1945, inspecţia nu mai este făcută de N. N. Alexiu, ci de pretorul Dragoş Simigeriu. Cu această ocazie, pretorul constată că în comună exista un conflict între primar (I. Manolescu) şi secretar (I. D. Stancu), consemnând că „d-l notar şi primar se ceartă toată ziua, aducându-şi acuzaţii reciproce şi neglijează complectament bunul mers al serviciului".
Ca şef al Subcentrului de adunare şi predare a animalelor în contul Convenţiei de armistiţiu, notarul nu convoacă membrii desemnaţi de primar, aceasta fiind una din cauzele că la Oficiul economic, în loc de şapte vite, s-au trimis două şi, în loc de 15 oi, s-au trimis şase. Pentru neglijenţele constatate, notarul urma să fie pedepsit, iar în cazul că nu se îndreaptă, se va face propunerea de „destituire pentru incapacitate". Dispunând ca primarul şi notarul să dea declaraţii pentru „motivele deselor neînţelegeri" care să fie trimise la Prefectura Dâmboviţa, pretorul urma să intervină la Prefectură pentru „a trimite în judecată pe primar şi notar, ca saboteuri la executarea Convenţiei de armistiţiu". De asemenea, pretorul propunea ca, de acord cu domnul Anca, preşedintele de plasă al Frontului Plugarilor, să ia măsuri „pentru alegerea unui nou primar, deoarece actualul primar este complet desinteresat de bunul mers al gospodăriei comunale" .
În anul 1941 se întocmeşte de către primar (Constantin Preoteşescu) şi notar (N. Rusenescu) o fişă a comunei Glâmbocata, o adevărată micromonografie care ne permite cunoaşterea într-o formă sintetică a tuturor aspectelor vieţii social-economice, politice, culturale ş.a. Compusă din trei sate (Glâmbocata - 702 locuitori, Bântău - 363, Călugăriţa - 782), comuna era condusă de primarul Constantin Preoteşescu (37 de ani, cinci clase primare, Partidul Naţional Creştin, primar prin decizia din 20 februarie 1941), ajutorul de primar (I. Manolescu, 48 de ani, cinci clase primare, comerciant, P.N.L., decizia 6608/10 aprilie 1941), notarul N. Rusenescu (Şcoala de notari Curtea de Argeş, intrat în funcţie în 1919), secretarul I. D. Stanciu (cinci clase primare, intrat în funcţie în 1940) şi casierul Gh. C. Alexandru (patru clase secundare, intrat în funcţie în 1933).
Comuna poseda un izlaz de 85 ha, un teren de vânătoare de 1.100 ha (arendat pe zece ani lui Mircea Rădulescu din Bucureşti, pentru 1.000 de lei arendă anuală), iar cele trei sate (Glâmbocata, Bântău, Călugăriţa) dispuneau de: 474 ha arabil, 13 ha fâneţe, 3 ha păşuni, 100 ha pomi, 28 ha vii, 593 ha păduri, 40 ha vetre de sat, 20 ha ape, bălţi ş.a.
Privind numărul de animale, în comună se aflau: 99 de cai, 14 iepe, şapte tauri, 160 de boi, 155 de vaci, 75 de viţei, 201 berbeci, 1.245 de oi, 15 capre, 260 de porci, 94 de scroafe, doi vieri ş.a.
Comuna mai dispunea de o moară în Călugăriţa (motor de 42 HP, cu două pietre, ce măcina 4.000 kg în 24 de ore, proprietatea lui Barbu Gheorghe), 38 de cazane de ţuică, patru băcănii, iar ca inventar agricol avea: 324 de pluguri, 124 de grape, 62 de prăşitoare.
Privind instituţiile, în comună erau două şcoli (Glâmbocata - cu patru posturi, 250 de elevi, local propriu, bun, cu patru săli, cantină cu 35 de elevi, un ha de teren, Bântău - un post, 70 de elevi, local cu o sală, cantină cu 10 elevi), două biserici (Călugăriţa - pr. Niţă Nicolescu, 3,5 ha cultură şi pădure, Bântău - pr. Nicolae Gr. Popescu, 3,5 ha arabil), un cămin cultural (preşedinte I. Biţan), o bancă Populară („Isvorul", înfiinţată 1900, preşedinte Ioan Nicolaescu, casier Gh. I. Dumitrescu).
Monumentul Eroilor din 1916-1918 fusese ridicat de un comitet de iniţiativă cu fondurile de rezervă de la Cooperativa „Spiru Haret" şi de la Banca „Isvorul".
Funcţionarii comunei erau: Smaranda Gh. Dumitrescu, Gheorghiţa Nicolescu, Zoia Biţan, N. D. Popescu, Constantin Florescu, Ecaterina Popescu - învăţători, Niţă Nicolescu, Nicolae Gr. Popescu - preoţi ş.a.
În vara lui 1946, producţia medie la hectar în Glâmbocata, comună ce făcea parte din Valea Mare, a fost: 1200 kg grâu de toamnă, 700 kg orz de toamnă, 800 kg de ovăz, 1200 kg de paie de cereale, 1.500 kg de borceag
La 1 februarie 1948 se întocmeşte o statistică a uneltelor agricole care existau în fiecare sat din comună, din care menţionăm: un tractor (Călugăriţa), 181 care şi căruţe, două autocamioane (Călugăriţa), 40 de rariţe, 165 de pluguri cu o brazdă cu tracţiune animală, 67 de grape de fier cu tracţiune animală, patru zdrobitoare de struguri, patru teascuri pentru struguri, şase pompe de stropit viile şi 53 de stropit pomii, 169 de prăşitoare simple mecanice, 100 de coase ş.a. .
Reforma agrară din 1945 s-a aplicat numai pe moşia lui Teodor Lipatti, căruia din 25 ha i s-au expropriat 21 ha şi 5.000 de m2 care au fost împărţite, rămânând în rezervă un hectar.