Reformele agrare

Reforma din 1864. Pe baza legii rurale promulgate la 14/26 august 1864, ţăranii au fost împroprietăriţi, desfiinţându-se totodată şi claca (boierescul). Articolul 1 al legii prevedea: „Sătenii clăcaşi (pontaşi) sânt şi rămân deplin proprietari pe locurile supuse posesiunii (stăpânirii) lor în întinderea ce se hotărăşte prin legile în fiinţă". 

Suprafaţa de pământ pe care urmau să o primească ţăranii era în funcţie de numărul de vite pe care îl aveau (de posibilităţile de lucru): cel cu patru boi şi o vacă primea 11 pogoane, cel cu doi boi şi o vacă primea şapte pogoane şi 19 prăjini, iar cel cu o vacă, numit toporaş sau pălmaş, primea patru pogoane şi 15 prăjini. 
Loturile pe care le-au primit nu aveau voie să le înstrăineze sau să le ipotecheze timp de 30 de ani. Pământul era primit prin răscumpărare, plătit în decurs de 15 ani; cel cu patru boi plătea anual 133 de lei, cel cu doi boi, 100 de lei şi 24 de parale, iar cel cu o vacă plătea 71 de lei şi 20 de parale . 
Pe baza legii s-au creat în comune comisii de împroprietărire a ţăranilor îndreptăţiţi. 
La 31 ianuarie 1865, comisia a stabilit, pe moşia Golescu din Leordeni, partea Catincăi Alfonse Vessier des Combes, reprezentată de fratele ei Alexandru G. Golescu, prin împuternicitul Nicolae Gussi, următoarea situaţie a ţăranilor care urmau să fie împroprietăriţi: trei familii de categoria I (cu patru boi şi o vacă), 44 de categoria a II-a (cu doi boi şi o vacă), 24 de categoria a III-a (cu o vacă); au fost identificate şi şapte familii care au fost împroprietărite numai cu locul de casă şi grădină. În total, au fost împroprietărite 71 de familii, care au primit 486 de pogoane şi 20 de prăjini; pe categorii, pământul a fost repartizat astfel: trei familii din categoria I au primit 33 de pogoane, 44 din categoria a II-a au primit 342 de pogoane şi 20 de prăjini, iar cei din categoria a III-a au primit 111 pogoane. 
Prin urmare, pe moşiile celor doi fraţi Golescu (Alexandru şi Catinca) au fost împroprietăriţi 113 clăcaşi, pe o suprafaţă de 582 de pogoane şi cinci prăjini. 
Pe moşia Prundu-Leordeni a lui Alexandru G. Golescu s-a stabilit numărul de împroprietăriţi astfel: cinci familii în categoria I, 22 în categoria a II-a, 15 în categoria a III-a. În total au fost împroprietăriţi 42 de clăcaşi pe o suprafaţă de 295 de pogoane şi nouă prăjini. Pe categorii, au revenit următoarele suprafeţe: 55 de pogoane pentru categoria I, 171 de pogoane şi 10 prăjini pentru categoria a II-a, 69 de pogoane şi nouă prăjini pentru categoria a III-a. Au mai fost împroprietărite 42 de familii cu câte 398 de stânjeni pătraţi de fiecare, pentru case, uliţe, piaţă, în total 12 pogoane, 21 de prăjini şi 30 de stânjeni. 
Desigur, nemulţumiri din partea clăcaşilor au apărut, fiindcă unele suprafeţe nu erau de calitate; pământul cel mai bun a rămas pe seama proprietarilor. Pentru rezolvarea reclamaţiilor celor nemulţumiţi a fost numit Istrate Rizeanu, membru al Comitetului Permanent Muscel care a hotărât ca pe ambele moşii măsurătoarea să rămână „pe acolo pe unde se însemnează prin planul ridicat de domnul inginer Iosefu Zinmieski şi prin punctele ce se arată pe faţa pământului, fără a putea pretinde a li se da până în Brasca" . 
Tot în Leordeni au mai fost împroprietăriţi 37 de clăcaşi pe proprietatea doctorului Nicolae Kretzulescu: 22 în categoria a II-a, primind 171 de pogoane şi 10 prăjini; 15 în categoria a III-a, primind 69 de pogoane şi nouă prăjini; au mai primit două familii numai locurile de casă. 
Pe proprietatea preotului Costache au fost împroprietăriţi unul în categoria a II-a şi unul într-a III-a. La fel şi pe proprietatea Catinca Răduleasca au fost împroprietăriţi doi clăcaşi din categoria a II-a. 
În Budişteni au fost împroprietăriţi 146 de clăcaşi, fiind clasificaţi astfel: unul de categoria I, 70 de categoria a II-a şi 75 de categoria a III-a; trei au fost împroprietăriţi pe pământul lui Grigore Tănăsescu, 19 pe pământul lui Costache Mărgăritescu, 17 pe proprietatea Zisu Chirculescu, nouă pe pământul Catincăi Rădulescu şi 98 pe proprietatea Schitul Budişteni a mănăstirii Cotroceni. Suprafaţa totală pe care au fost împroprietăriţi clăcaşii a fost de 903 pogoane şi şapte prăjini, pentru care au plătit „lei opt mii cinci sute douăzeci şi şease, parale trei zeci şi şease şi 2/31". 
La Ciulniţa situaţia a fost următoarea: 40 de familii împroprietărite pe moşia mănăstirii Cotroceni şi 59 pe proprietatea Lazăr Calinderu (Calenderoglu). Din totalul de 99 de clăcaşi, 66 au fost încadraţi la categoria a II-a, primind 514 pogoane şi şase prăjini, şi 33 la categoria a III-a, primind 152 de pogoane şi 15 prăjini. În total, ţăranii din acest sat au primit 666 de pogoane şi 15 prăjini. Suma achitată de ţărani ca despăgubire a fost „lei vechi patru mii patru sute optzeci şi patru parale treizeci şi trei 1/2" . 
În comuna Glâmbocata, plasa Cobia, judeţul Dâmboviţa, au fost împroprietăriţi 126 de clăcaşi, pe următoarele proprietăţi: pe proprietatea mănăstirii Cotroceni - 57 de familii, pe proprietatea mănăstirii Câmpulung - 65 de familii, pe proprietatea Iorgu Costopol - două familii şi tot două pe proprietatea Ilie Nisipeanu (Nisipescu). 
Pe moşia mănăstirii Cotroceni, 48 de clăcaşi au intrat în categoria a II-a, primind câte şapte pogoane şi 19 prăjini, şi nouă în categoria a III-a, primind câte patru pogoane şi 15 prăjini; pe moşia mănăstirii Câmpulung, trei clăcaşi au intrat în categoria I, 53 în categoria a II-a şi nouă în categoria a III-a. Pe proprietatea Iorgu Costopol, cei doi clăcaşi au fost în categoria a II-a, iar ceilalţi doi clăcaşi de pe proprietatea Ilie Nisipescu au fost de categoria a III-a. 
Prin urmare cei 126 de clăcaşi din Glâmbocata au fost categorisiţi aşa: trei în categoria I, 103 în categoria a II-a şi 20 în categoria a III-a. 
Din satul Baloteasca sau Morile Noi, arondat la comuna Pătroaia, tot plasa Cobia, au fost împroprietăriţi 41 de clăcaşi: 30 în categoria I, nouă în categoria a II-a şi doi într-a III-a . 
Reforma din 1921. Răscoala din anul 1907 a arătat conducătorilor ţării că o nouă împroprietărire a ţăranilor este o chestiune stringentă. Declanşarea Primului Război Mondial a făcut ca rezolvarea acesteia să fie amânată. În timpul luptelor din anul 1917, regele Ferdinand a făgăduit că se va da pământ ostaşilor aflaţi pe câmpul de luptă. La 2 aprilie 1920 s-a dat decretul de împroprietărire a ţăranilor, iar în iulie 1921 legea agrară definitivă a fost votată de Parlament. 
Pe baza prevederilor acestei legi s-au expropriat în localităţile actualei comune mai multe suprafeţe în anul 1920: 57 de ha şi 10 ari de la Ana Al. Em. Lahovari, 10 ha de la biserica parohială Răteşti, 30 ha de la Virgil N. Gussi, 22 ha şi 79 de ari de la Elena Ioaniu din Leordeni, 25 ha şi şase ari de la Alexandru N. Gussi din Leordeni şi 92 ha şi 24 de ari de la moştenitorii I. Kalinderu din Ciulniţa-Eustatiade. 
La 30 martie 1922, preotul Vasile Breazu de la Ciulniţa, cu cinci copii, cere 20 de ari loc de casă pe lângă casa parohială a bisericii Kretzulescu, pe şoseaua Bucureşti-Piteşti. Au mai solicitat locuri de casă: Ion Al. Popescu, Ilie N. Cristescu, Nicolae Ungureanu, Ion N. Pleşa, P. Stana, Dobre Fieraru, Tănase Tronaru, Gheorghe Şt. Manea ş.a.; în total: 15. La 23 septembrie: Ministerul Agriculturii şi Domeniilor stabileşte că „un număr de nouă cereri nu sunt întemeiate" fiindcă autorii acestora „au gospodării formate", pe când „locuitorii Constantin I. Colţan, Dobre Gh. Fieraru, Alexandra N. Bălan, Mihalache Gr. Ionică, Ilie Şt. Tănase şi Grigore Ionescu, parte nu au cămine absolut, iar parte locuiesc strâmtoraţi, mai mulţi într-un cămin; deci propunem ca acestora să li se aprobe câte un loc cămin de casă în terenul de două ha ce s-a rezervat în comuna Ciulniţa în acest scop". 
Unii dintre ei îşi justificau cererea, printre altele, şi că participaseră la campania din anul 1913 şi campaniile din 1916-1918 (Marin Gheorghiu, Marin Gh. Bălan, Dumitru Ghiţă Gheorghiu, Marin I. Pârjolea, Nicolae Pârjolea, Mihalache Gr. Ionică, Ilie Şt. Tănase, Grigore Ionescu), iar alţii, la Războiul de Întregire a ţării (Gh. D. Popescu, Tănase C. Olteanu, Stan Gh. Rădoi, Constantin I. Colţan). A mai solicitat loc de casă Alexandra N. Bălan în calitate de văduvă de război şi cu şapte copii. 
În final s-au atribuit loturi următoarelor instituţii şi persoane fizice: şcoala, cantonul, postul de jandarmi, Fundaţia „Principele Carol", Cooperativa Moara „Alexandru Ioan Cuza", preotul V. Breazu, Dobre Gh. Fieraru, Grigore Vasile şi învăţătorul Alexandru Moşoianu. 
Cei rămaşi neîmproprietăriţi cu loturi de casă au protestat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor: „Noi, săraci, fără cămin de casă, născuţi, crescuţi în comună, demobilizaţi în regulă, căsătoriţi, cu copii, nu am putut să luăm şi noi câte un cămin de casă", acuzând pe inginerul agronom şi pe preotul V. Breazu, care „este arendaşul căminelor din localitate".
Vetre de sat în judeţul Muscel s-au creat doar în comunele: Ciulniţa cu 2 ha, Călineşti cu 24,95 ha şi Ţigăneşti cu 15,8321 ha . 
Populaţia satelor ducea lipsă şi de izlaz pentru animale, problemă rezolvată de reforma agrară doar parţial. Locuitorii satelor Baloteasca şi Cotu Malului s-au adresat Serviciului Agricol al Judeţului Dâmboviţa pentru a li se rezolva doleanţa. Acesta, la 1 noiembrie 1937, se adresează Ministerului Agriculturii şi Domeniilor - Direcţia Reformei Agrare, arătând că satul „Baloteasca şi grupul de case din staţia Pătroaia, pendinte de comuna Pătroaia-Vale, nu au izlaz deloc" şi cererile sătenilor sunt întemeiate. La 17 decembrie primeşte răspuns că legea izlazului din anul 1933 nu mai are aplicabilitate, fiind expirată din 28 aprilie 1936. În jalba lor, din 22 septembrie 1937, spuneau că cei din Cotu Malului, pendinte de comuna Glâmbocata, sunt în apropiere de Baloteasca, „se servesc de şcoala şi de biserica" de aici şi să li să dea şi un „petec de izlaz". Ministerul a aprobat 15 ha numai pentru locuitorii din Cotu Malului, în punctul Broasca şi „cu preţ de expropriere". Actul de vânzare a fost autentificat de Tribunalul Dâmboviţa, la numărul 9576/9 decembrie 1935. 
Prin urmare, cei din Baloteasca nu au primit izlaz, deşi punctul Broasca avea o suprafaţă de 67 ha . 

Reforma din 1945. Prima reformă importantă a guvernului instaurat la 6 martie 1945 a fost cea agrară. Prin legea din 22 martie 1945 s-au expropriat toate proprietăţile mai mari de 50 ha. 
În satele comunei Leordeni, boierii Paul Gussi, Ana Lahovari, Alexandru Gussi şi Elena Gussi (căsătorită Ioaniu) mai stăpâneau 775 ha, iar 954 de familii de ţărani dispuneau doar de 1.076 ha: 15% dintre aceştia stăpâneau peste 3 ha, 65% aveau doar 0,5-1 ha, iar 20% nu posedau pământ deloc. Prin reforma agrară din anul 1945, celor fără pământ li s-au dat câte două pogoane, iar ţăranilor mijlocaşi, câte un pogon. În total au fost împroprietărite 655 de familii. Şi astfel moşierimea a fost desfiinţată ca clasă socială, iar pământul se afla în stăpânirea celor care îl lucrau.