Scoala de Gospodarie Rurala Gradul I din Budisteni

Această şcoală s-a înfiinţat în anul 1904, în casele lui Constantin Simescu din comuna Glâmbocel, iar în anul 1908 a fost mutată în casele obştei „Topoloveanu" din Budişteni, cu sprijinul preşedintelui obştei, Alexandru Popescu. 

Iniţiatorii înfiinţării şcolii au fost Alexandru Popescu, primarul comunei, Ion Petrescu, învăţător, sprijiniţi de Ch. Druţu, inspector al Învăţământului Agricol. Directoare a şcolii a fost Maria Vasilescu, între 1904 şi 1908, iar de la 1908 până la 1911, Elena Constantinescu, cea care se va muta cu şcoala şi arhiva la Teiu. 
La scurt timp, în anul 1911, şcoala a fost mutată în comuna Teiu din judeţul Argeş. Ce a stat la baza acestei hotărâri ne scapă, însă iniţiatorii înfiinţării ei nu s-au dat bătuţi, fiind hotărâţi să înfiinţeze alta. În acelaşi an 1911, o delegaţie formată din Ch. Druţu, Alexandru Popescu, Ion Petrescu, Ion Mihalache - învăţător, viitor deputat şi ministru, preotul Ionescu, Codin Rădulescu - viitor revizor şcolar, Gheorghe Zamfirescu - sătean ş.a., sprijinită de prefectul Cocăneanu, s-a prezentat la ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice pentru a obţine aprobarea înfiinţării altei şcoli la Budişteni. Dorinţa lor s-a îndeplinit. Şcoala s-a instalat în casele învăţătorului C. Popescu, unde a funcţionat până în anul 1912, când s-a mutat în local propriu, fiind înzestrată cu 10 ha de teren din moşia statului aflată pe raza Budiştenilor. 
De-a lungul anilor, şcoala a purtat denumirea de economie casnică, de menaj şi ţesătorie, de agricultură casnică, în fine de gospodărie rurală de gradul I. 
Şcoala era destinată fetelor şi avea scopul să le instruiască pentru a deveni bune gospodine, pregătindu-se pentru ţesătorie, croitorie, sericicultură, menaj, dar şi pentru lucrările din grădină. 
Durata şcolii era de trei ani (clasele I, II, III), elevele fiind bursiere şi locuiau în internat . 
Din punctul de vedere al învăţământului, şcoala se subordona Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice - Direcţia Învăţământului Profesional şi Particular, fiind controlată de revizoratul şcolar al judeţului, iar din punctul de vedere al pregătirii practice, se subordona Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. 
Şcoala era condusă de o dirigintă (directoare), care preda obiectele obligatorii ale învăţământului primar, fiind ajutată de maistre pentru partea practică şi un şef de cultură pentru lucrările din grădină. 
Arhiva primilor ani nu s-a păstrat, fiind distrusă în timpul războiului. Ştim că şcoala era condusă de Stela Ştefănescu, iar maistră a fost Eufrosina Popescu. 
În anul 1914-1915, efectivul de şcolăriţe a fost acesta: şase în clasa I, cinci a II-a şi cinci a III-a. 
După regulamentul şcolii mai trebuia încadrată o supraveghetoare şi un şef de cultură, care la această dată lipseau. 
Diriginta, „pe lângă administraţia şcolii, mai predă cursurile prevăzute în program, dirijează atelierul de cusături şi broderii şi, în lipsa şefului de cultură, conduce lucrările la grădina şi câmpul şcoalei". 
„Maestra" era „însărcinată a preda elevelor practic şi teoretic ţesătoria cu toate anexele ei".
Nefiind un număr mare de eleve, nu erau pregătite pe specialităţi, toate având obligaţia „a trece prin întreaga filieră a programului". 
Directoarea s-a confruntat cu multe greutăţi, dotarea şcolii cu cele necesare nefiind asigurată decât parţial. „Şcoala fiind cu internat, multe şi varii sunt nevoile ce are" - se consemnează într-un raport al dirigintei adresat prefectului. Cele mai presante erau următoarele: „1. Terenul de cultură este inundat de patru-cinci ori pe an şi deci nu se poate recolta nimic; 2. Şoseaua de acces a şcoalei trebuie pietruită, astfel nu mai putem ieşi din şcoală când timpul este rău; 3. Vehiculele şcolii stau sub cerul liber - trebuie un şopron; 4. Şcoala nu are o hală pentru călcat şi spălat - deci trebuie un adăpost, chiar rudimentar; 5. Este nevoie de o magazie unde să se poată depozita sculele de grădinărie; 6. S-a promis un ajutor bănesc care nu l-am primit" . 
Primul Război Mondial a adus multe greutăţi şi pentru această şcoală, mai ales din toamna anului 1916 când cea mai mare parte a ţării a fost ocupată de trupele germane. Directoarea şcolii s-a refugiat în Moldova, grija şcolii fiind lăsată în seama maistrei Frosa Popescu, iar la 15 septembrie 1916 este numită dirigintă Paraschiva Bucur; după terminarea războiului, Stela Ştefănescu şi-a reluat postul. 
Imediat scrie „colegilor" că începând cu anul şcolar 1918-1919 vrea să restabilească bunul mers al şcolii, în care sens face apel la învăţători: „Înainte de orice îmi trebuie eleve bune şi silitoare" şi cum ei cunoşteau absolventele a cinci clase primare, îi roagă să le îndemne pe fete să meargă la această şcoală „menită să îndrumeze pe gospodinele românce". Mai departe arată că şcoala are „16 burse care constau din locuinţă şi hrană", iar fetele erau obligate să-şi aducă îmbrăcămintea şi încălţămintea. Precizează că de vor fi mai multe candidate, va face „un mic examen de citire şi aritmetică" . 
Pentru hrana elevelor, şcoala a cumpărat, la 10 iunie 1918, „o vacă cu viţel mic" de la Cerbu, judeţul Argeş. Multe fete ale şcolii, pe vară, rămâneau tot la internat şi aveau nevoie de hrană. În vara anului 1920 au rămas la internat 12 eleve plus doi servitori, maistra şi directoarea. 
Deoarece avea nevoie de teren pentru grădină în apropiere, şcoala a primit, la 30 octombrie 1920, cu proces-verbal, o suprafaţă de 3,5 ha din proprietatea statului numită „moşia Schitul Budişteni", formată din două trupuri: „1,5651 ha bunuri mici şi 1,9349 ha din corpul moşiei situat în apropierea satului Glodu". 
Darea de seamă pe anul 1924 cuprinde informaţii cu privire la numărul şi frecvenţa elevelor, gradul de promovabilitate şi absolventele şcolii pe perioada 1911-1924*. 
Aceeaşi situaţie statistică ne mai furnizează următoarele date despre personalul şcolii: învăţător pe perioada 1920-1922 Ion Biţan; pe perioada 1922-1923, octombrie 1923, preotul Nicolae Dumitrăchescu; maistră pe perioada octombrie 1921 - aprilie 1922, A. Radovici; pe perioada aprilie - octombrie 1922, Eugenia Rădoi; şef de cultură pe perioada octombrie 1922 - aprilie 1923, N. Stoenescu; din aprilie 1923, V. I. Firu şi Dumitru. 
În privinţa şcolăriţelor, se arată că ele iau parte la cursuri, ateliere, menaj, viaţa în internat fiind „mulţumitoare", dovadă fiind frecvenţa bună a anului 1923-1924. Rezultatele bune ale şcolii s-au evidenţiat şi printr-un premiu de 5.000 de lei, primit în anul 1924 din partea Reginei Maria a Iugoslaviei, pentru „cea mai bună absolventă" . 
În anul 1924, după plecarea directoarei Stela Ştefănescu, pentru scurt timp, şcoala este condusă de Maria Edulescu, iar apoi conducerea îi este încredinţată, tot în 1924, Elisabetei Moşoianu. În anul şcolar 1923-1924, învăţător a fost numit N. Moşoianu, iar „maestră" pentru ţesătorie era Caliopia Firulescu. 
Ca „mijloace didactice", şcoala dispunea de: două războaie verticale pentru covoare, un război primitiv, două războaie sistematice, o maşină Schaft, 72 de mosoare pentru depănat, ţevi, iţe, fuse, un rodan, un urzitor, două rame pentru depănat, o maşină de cusut, două gherghefuri mici pentru covoare, 11 gherghefuri pentru brodat, spete de lemn şi metal, furcă de tors, mese, scaune, dulapuri etc. 
Averea şcolii la această dată consta în pământ, clădiri şi inventar viu: 13,33 ha de teren, în două trupuri: 9,93 ha în moşia statului Budişteni şi 1,94 ha în punctul Glodu, din aceeaşi moşie; clădirea şcolii care se compunea din: un atelier, un dormitor pentru eleve cu 18 paturi, o sală de clasă, o cancelarie, o cămară, două camere pentru locuinţa directoarei şi un coridor; un grajd cu pătul de fân compus din: grajd pentru şase vite, o încăpere pentru trăsură şi alte vehicule, o magazie pentru unelte, o cameră pentru servitori; deasupra, pătulul construit în 1923 şi alte anexe vechi şi stricate. Ca inventar viu deţinea: trei vaci, doi boi, doi viţei, doi porci, 46 de păsări. 
Se propunea ca pentru viitor să fie mărită clădirea şcolii pentru a fi şcolarizate 60 de eleve. În programul de activitate pe următorii patru ani şcoala îşi propunea: amenajarea unui şanţ colector în mijlocul grădinii pentru captarea apelor ce se revărsau din pârâul Budişteanca; împrejmuirea grădinii de legume cu sârmă ghimpată; mărirea şi construirea unor anexe; sporirea inventarului viu cu doi boi, doi cai, trei vaci, patru scroafe, un vier, 100 de păsări, oi şi 20 de grame de viermi de mătase (anual); sporirea inventarului mort cu paturi de fier, pături de lână, cearceafuri, mobilier; pentru atelierul de ţesătorie se vor procura: un război mecanic, o maşină de tricotat, un rodan cu vârtelniţă, o maşină de tors lână, una de scărmănat, foarfeci pentru tuns covoarele, suveici, spete etc.; pentru atelierul de croitorie se vor procura două manechine, un rând de călcătoare pentru rochii; pentru atelierul de împletituri: două rindele, un cazan-etuvă, mese, scaune, ligheane, ferăstraie, ciocane, dălţi etc.; pentru cultura terenului: o grapă, un tăvălug, o rariţă, o maşină de mână pentru bătut porumb, o uruitoare, o tocătoare de nutreţ, un docar, sape, săpăligi etc.; completat bucătăria şi sufrageria cu cele necesare. 
La 16 februarie 1925, directoarea şcolii se plânge Ministerului Agriculturii şi Domeniilor că localul este neîncăpător, iar numărul elevelor este în creştere. În acel moment erau găzduite în camera internatului 36 de eleve, plus două maistre, iar paturi nu erau decât 18; de asemenea, atelierele erau mici, fapt ce îngreuna desfăşurarea activităţilor şcolare. Mai precizează că arhitectul trimis la şcoală a întocmit devizul pentru extinderea clădirii şcolii, însă rezultatul nu se vede. 
Pe 1 august 1926, ministerul face cunoscut directoarei că s-a aprobat licitaţia ţinută la 23 iulie pentru „aşezarea unui etaj peste construcţia existenţă la şcoala dumneavoastră", la suma de 1.250.000 de lei. 
Ministerul Agriculturii comunică directoarei, la 10 iulie 1925, că a aprobat cererea Cercului de gospodărie din Bucureşti, care va organiza un centru sericicol la Budişteni, să folosească cinci eleve, în perioada 1 iulie - 14 septembrie 1925, pe care să le plătească zilnic cu câte 40 de lei. Suma adunată urma să fie vărsată în fondul de rezervă al şcolii. 
Şcoala producea în atelierele sale tot felul de obiecte de gospodărie casnică şi de produse agricole pe care le valorifica în diferite moduri. La 6 februarie 1925, Ministerul Agriculturii a aprobat şcolii să participe la „expoziţia comunală a Târgului Moşilor", ce urma să se organizeze în toamna anului cu „vite, seminţe, pomi, produse de ateliere etc.". 
Pe lângă fondurile băneşti pe care le obţinea, şcoala făcea, în felul acesta, şi o bună propagandă în rândul sătenilor cu produsele pe care le obţinea în ateliere şi pe câmpul de experienţă. Prezentăm mai jos orarul şcolii pe o săptămână în care se văd obiectele de studiu pentru cultura generală şi cele de specialitate, în anul 1925: 

L	Lucrări în ateliere de croitorie, ţesătorie, împletituri, bucătărie	Ţesătorie	Economie casnică	Limba română	Religia
M		Croitorie	Higiena	Aritmetica	Muzica
M		Sericicultura	Desen, Caligrafie	Limba română	Istorie
J		Reţete	Ştiinţe naturale	Lucrări de grădină
V		Croitorie	Economie casnică	Aritmetică şi comptabilitate	Geografie
S		Menaj general şi curăţenie personală
D		Sărbătoare - la biserică şi repaus - excursiuni

Ministerul Agriculturii face cunoscut şcolii că începând cu 15 martie 1925 se transferă la Budişteni „maestra" M. Dumitrescu. În această perioadă, directoare a fost Emilia Popovici. Începând cu anul 1929, directoare este Elisabeta Neagu, care fusese numită „maestră definitivă în învăţământul de economie casnică"; directoarele de până acum erau definitive în învăţământul primar. Celălalt personal de specialitate al şcolii, în anul 1929, era următorul: Maria Edulescu - învăţătoare, Speranţa Scodrea - maistră, Ana Bunea - maistră, Floarea Stanciu - maistră, Ilie Bârsan - şef de cultură. 
Începând cu 1 decembrie 1929, Ana Bunea este transferată la altă şcoală, în locul ei fiind încadrată, ca suplinitoare, Stana Popescu . 
În anul 1931, Ministerul Agriculturii a cerut şcolilor de acest tip să facă lecţii practice pentru sătence şi săteni cu elevele şcolilor. 
În anul şcolar 1931-1932, şcoala era încadrată cu următorul personal: Elisabeta A. Popescu - directoare, Zoe Albescu, Ştefan Popescu, M. Constantinescu - toate formau consiliul profesoral . 
Pentru a deveni eleve ale şcolii, fetele erau supuse unui examen de admitere din cultura generală. 
Şcoala era inspectată de subrevizorul şcolar pentru obiectele de cultură generală şi de inspectori ai Ministerului Agriculturii pentru celelalte activităţi, precum şi pentru buna administrare a averii şcolii. După inspecţia ce i s-a făcut la 9 iulie 1934 de către un inspector al Ministerului Agriculturii, acesta consemnează în procesul-verbal constatările şi impresiile sale: directoarea era ajutată de o „maestră" de croitorie şi una de bucătărie, o profesoară pentru cultura generală şi un şef de cultură; clădirea internatului era compusă din dormitor, spălător, sufragerie, bucătărie, cămară; hrana era bine pregătită şi era ordine peste tot; şcoala dispunea de infirmerie, patru paturi şi un dulap de medicamente; terenul, în suprafaţă de 13 ha, era cultivat cu zarzavat, pruni, iar o parte, rezervat pentru izlaz necesar animalelor proprii. Inspectorul Ministerului Agriculturii a fost mulţumit de tot ce a văzut la această şcoală: bună administrare, progresul elevelor, armonie în colectiv. 
Subrevizorul N. Moşoianu a controlat activitatea învăţătoarei Alexandrina Nedelea, suplinitoarea învăţătoarei Obrocea, titulara „catedrei de cultură generală" şi a fost mulţumit de răspunsurile elevelor la întrebările pe care el le-a adresat. 
Programul elevelor era acesta: dimineaţa - lucru în ateliere, după-amiaza - orele de cultură generală şi specialitate. 
Rezultatele şcolii în ateliere erau tot mai bune şi apreciate, la fel şi la câmpul de cultură şi numărul elevelor sporea; toate acestea presupuneau extinderea şcolii. Iată că la inspecţia din 24 octombrie 1935, inspectoarea Ministerului Agriculturii constată că şcoala deja intrase în posesia localului primit de la Societatea Cercul de Gospodărie din Bucureşti, care avea nevoie de reparaţii. În acest local urma să se facă o frumoasă demonstraţie sericicolă pentru şcoală şi sat". 
Şcoala se implica şi în activitatea socială a localităţii. De Crăciun, elevele şcolii pregăteau pentru copiii din sat păpuşi, sorcove, coşuleţe de lucru etc., astfel că micuţii aşteptau cu nerăbdare apropierea sărbătorilor. 
La inspecţia din 15-16 mai 1936 se constată că cele 57 de eleve erau ocupate cu udatul răsadurilor sau plantatul lor, altele cu ţesutul pânzeturilor de borangic şi scoarţelor, cu urzitul „unei pânze de bumbac şi cânepă"; în atelierul de croit şi cusături naţionale erau ocupate cu „lucrul cămăşilor ţărăneşti şi al obiectelor care fac parte din programa de lucru a şcoalei". În procesul-verbal încheiat se mai menţionează că elevele se mai ocupau şi cu agricultura, creşterea păsărilor, prepararea unor alimente pentru iarnă (legume, fructe, plante medicinale etc.). 
La 11 iulie 1938, protoiereul a inspectat biserica din Budişteni şi în procesul-verbal de inspecţie, printre altele, consemnează că are cor format din elevele şcolii de gospodărie, dirijor fiind Aurel Popescu, învăţător la Glodu. 
Personalul şcolii în anul şcolar 1946-1947 era următorul: Elisabeta A. Popescu - directoare, preot Constantin Badea - profesor de religie, Aurel Popescu - învăţător, Ileana Ştefănescu - maistră, Silvia Mălinaş - maistră, Virginia Grigore - maistră, Dumitra Apostol - maistră, Victoria Lungulescu - econoamă, Ion Baltă - agronom, şi patru oameni de serviciu . 
Acesta a fost ultimul an când şcoala a fost condusă de Elisabeta Popescu; din 16 octombrie 1947 şi până la finele anului şcolar 1947-1948, conducerea a fost asigurată de Ioana Rădulescu . 
Dintr-o situaţie întocmită de şcoală aflăm câteva informaţii interesante despre cadrele didactice: „1. Rădulescu Ioana - directoare, profesoară maestră de bucătărie, titulară, provizorie, membră P.C.R., se bucură de stima şi dragostea elevelor; 2. Tifiru Aurelia - profesoară maestră, dirigintă la clasa a IV-a, titulară, definitivă, P.C.R., se bucură de stima şi dragostea elevelor; 3. Popescu Elisabeta - profesoară maestră de ţesătorie, definitivă, P.S.D., se bucură de stima şi dragostea elevelor; 4. Ionescu Zoiţa - profesoară maestră de gospodărie, dirigintă la clasa a III-a, titulară, provizorie, fără partid, se bucură de stima şi dragostea elevelor; 5. Constantinescu Floarea - profesoară maestră de lucru, dirigintă la clasa a II-a, suplinitoare, fără partid, se bucură de stima şi dragostea elevelor; 6. Rusu Ion - maestru agronom, şef de cultură, Frontul Plugarilor, se bucură de stima şi dragostea elevelor". 
„Şcoala de gospodărie rurală de gradul I dispunea de mai multe spaţii în care funcţiona şi gimnaziul unic: 
Etaj - spălătoria, dormitorul elevelor interne, infirmeria, atelierul de ţesut şi de lucru, un coridor, camera directoarei şi camera de expoziţie; 
Parter - sala clasei a II-a, bucătăria internatului, suprapuse (este şi sala de clasă pentru clasa a III-a), sala pentru clasa I (aici se ţin şi şedinţele de educaţie a tineretului); camera domnişoarelor maestre, cancelaria profesoarelor, cancelaria directoarei şi camera pentru inspector; 
Subsol - beciul şi alte încăperi unde se depozitează alimentele şi proviziile. 
Şcoala mai poseda încă un local vechi şi puţin deteriorat, fosta şcoală de sericicultură, în care este amenajată o sală oficială de festivităţi, cu scenă, destul de încăpătoare, unde s-au ţinut serbările şi manifestările mai mari şi mai însemnate ale şcolii" . 
Reforma învăţământului din anul 1948 a însemnat încetarea activităţii acestei şcoli, care a lăsat multe şi frumoase impresii în rândul locuitorilor din zonă.