Vestigii arheologice

Vestigii arheologice. Atestari documentare si cartografice

Comună cu o bogată istorie, începând cu orânduirea feudală, Leordeniul nu s-a înscris pe harta arheologică a judeţului prin descoperiri sau cercetări sistematice, nu că n-ar fi existat astfel de vestigii, ci pentru că nu au fost preocupări în acest domeniu. Întâmplător, pe raza unor localităţi, cum este Budişteniul, s-au găsit asemenea vestigii care, din păcate, s-au pierdut. Astfel, Constantin Rădulescu-Codin menţionează că: „La Budişteni s-au găsit topoare de piatră lustruite, unele găurite, altele negăurite, dintre cari două sunt azi în muzeul gimnaziului din Târgu-Jiu". Nu ştim cum au ajuns aceste topoare la Târgu-Jiu şi nici dacă astăzi se mai păstrează.

Deşi este una din comunele din care au fost originari mari boieri (Leca spătarul, Fiera Leurdeau, Stroe Leurdeanu ş.a.) care au avut aici conace şi au construit biserici, nimic nu se mai păstrează şi nici nu se ştie cu exactitate locul unde s-au aflat aceste edificii. Acelaşi Rădulescu-Codin consemnează că: „De la boierii Leurdeni au rămas vestitele clădiri minunate cari au ars de curând şi acum se reclădesc sub îngrijirea familiei Lahovari, moştenitoarea Leurdenilor".

Tot Constantin Rădulescu-Codin menţionează că: „Se vede şi azi lângă scara de intrare a casei celei vechi (a Leurdenilor n.n.) o piatră foarte roasă de pe care se spune că se urca Stroe Leurdeanu pe cal". 

Nici locurile unde au fost lăcaşurile monahale din Budişteni nu se cunosc. Rădulescu-Codin vorbeşte despre „ruine şi urme istorice ale schiturilor Budişteni şi Cotroceni - pe dealul Merişescu - vechi de sute de ani" şi tot el ne informează despre „ruinele în Leurdenii de Jos, ale unei biserici clădită în 1600" .

Numai depistarea acestor locuri de către pasionaţi locali ai istoriei şi efectuarea unor cercetări arheologice de către specialiştii Muzeului Judeţean Argeş pot aduce date importante în reconstituirea istoriei acestor locuri.

Ca în cazul majorităţii satelor din Ţara Românească, atestarea documentară a localităţilor din comuna Leordeni este mult mai târzie decât începutul lor. Ele apar în documente cu ocazia unor tranzacţii de vânzare-cumpărare sau de danie, cu ocazia întăririi unor proprietăţi de către domn, cu ocazia menţionării unor boieri sau martori, a unor evenimente petrecute pe raza lor ş.a. 

Leordeni. Atestat la 18 mai 1526 când voievodul Radu de la Afumaţi întăreşte „boiarului domniei mele, jupanului Voicul comisul şi Tatului postelnic şi cu feciorii lor… moşie satul Leurdeni jumătate, din pădure şi din câmp şi din dialul cu viile". Nu ştim cine sunt Voicu şi Tatul, căci ei nu figurează în rândul marilor dregători ai secolului al XVI-lea . 

Următoarea atestare datează din 12 martie 1571 când Alexandru Mircea Voievod întăreşte lui Gherghina scriitor şi fiilor lui Roşca „jumătate din satul Leurdeni, de pretutindinea şi din dealul cu vii… pentru că toate aceste bucăţi de ocine… sunt moştenire lui Gherghina şi fiilor lui Roşca". Întrucât fetele lui Stanciul şiufariul din Mărceşti (sat în judeţul Dâmboviţa) au pârât că au şi ele din satul Leordeni, domnul a judecat pricina, dar au rămas „fiii lui Stanciul de lege dinaintea domniei mele şi dinaintea întregei curţi a domniei mele, mari şi mici". Nu ştim dacă jumătatea întărită lui Gherghina este aceeaşi jumătate întărită în 1526 lui Voicul şi Tatul sau este cealaltă jumătate de sat .

Într-un zapis, datat ante 15 august 1629, fiii lui Fiera fost mare logofăt cumpără de la Harvat ocină în Ţigăneşti, judeţul Muscel, printre martori aflându-se „Opriş ot Leurdeni şi Fera ot Leurdeni" . 

În hrisovul lui Leon Tomşa voievod, din 26 mai 1630, prin care întăreşte lui Gorgan fost mare spătar şi jupânesei lui Stana ocină şi vecini în Criva de Jos, judeţul Romanaţi, apare printre martori „din Leurdeni, Stroe logofăt, feciorul Fierăi logofăt", viitorul Stroe Leurdeanu. „Stroe logofăt, feciorul şi Fierăi" apare şi în hrisovul aceluiaşi domnitor din 23 mai 1630, dar nu se precizează că este din Leurdeni . 

Peste cinci ani, la 6 octombrie 1635, „Stroe logofătul ot Leurdeni" cumpără, pentru 2.700 de bani, de la Pătraşco „ocină den sat den Dărmăneşti, ot sud Prahova…" . 

Un Stan, fiul lui Hamza din Leurdeni, care avea două locuri în Crângureni, vinde la 15 aprilie 1655 unul din ele, cu 22 costande, lui Vasilie din Budişteni . 

Baloteasca. Sat mic, Baloteasca împlineşte în acest an 570 de ani de la prima atestare, fiind, din cele 14 sate componente, localitatea cu cea mai veche menţiune. La 13 august 1437, Vlad Dracul voievod întăreşte unor boieri mai multe sate, printre care şi Baloteşti, cum se numea atunci . 

Până în 1628 nu mai avem ştiri despre sat, când Maria din Bucov vinde, la 12 martie 1628, lui Ştefu postelnic un ţigan, printre boierii care au fost la tocmeală numărându-se „Ivaşco postelnic ot Bolotişti"
. 
Hrisovul lui Alexandru Iliaş voievod, din 13 februarie 1629, prin care întăreşte închinarea mănăstirii Căscioarele către mănăstirea Pantocrator de la Athos, ne oferă date interesante despre acelaşi Ivaşco. Astfel, aflăm că la mănăstirea Căscioarele „au fost ctitori moşii, strămoşii şi părinţii boiariului domniei lui Ivaşco vtori dvornic de la Băloteşti şi ai Mujei din Răteşti…"
. 
Printre boierii hotarnici cărora Alexandru Iliaş voievod le-a poruncit, la 16 septembrie 1629, să aleagă ocina de la Ştefăneşti a mănăstirii Argeş se află şi „ot Băloteşti, Ivaşco dvornic i Stoica Boteanul" .

Un alt hotarnic, care în octombrie 1648 este luat pe răvaşe domneşti ca să aleagă satul Budeasa, este „Cânda postelnic ot Baloteşti , iar la 30 mai 1656, printre martorii menţionaţi în hrisovul lui Constantin Şerban voievod, din 30 mai 1656, se află şi „Fiera postelnic din Baloteşti" . 

Băila. După atestarea din 1613, următoarea menţiune documentară este cea din 30 iunie 1647, când Stanciul logofăt din Budişteni cumpără de la Sora şi soţul ei Oprea, pentru 15 ughi, în afară de via de la Crângureni, „un loc în vale Băilei cu meretul şi doau locure la câmpu" . 

Bântău. Existent în secolul al XVIII-lea, satul Bântău figurează în catagrafia din 1832 care înregistrează numărul de animale existente în sat (un cal, două iepe, şase boi, şapte vaci, patru oi, 11 capre, opt porci) şi în 1838 când avea 17 familii şi 70 de locuitori, fiind cel mai mic dintre cele opt sate ale comunei Leordeni de astăzi care apar în acest document . 

Budişteni. Atestat la 29 august 1526, când călugăriţa Magdalina îşi lasă averea, ocinele şi ţiganii fiului ei Ivaşco şi nepoatelor sale, printre ele aflându-se şi „stupina de la Budeşteni" . 

Peste aproape 35 de ani, la 9 mai 1561, Petru cel Tânăr întăreşte lui Marea, Oprea şi Cânda „ocină în Budeşteni şi în Dobroeşti partea lui Ţilin toată… şi din sat şi din câmp şi din vie şi din mori şi din pădure şi iar ţiganii, oricâţi a avut Ţilină". Ocina din Budişteni şi din Dobroeşti fusese a lui Oprea care l-a înfrăţit pe Marea, după ce acesta îi înfrăţise pe cei doi, pe partea lui de ocină din Buneşti şi din Gurguiaţi . 

Începând cu secolul al XVII-lea documentele se înmulţesc odată cu apariţia unor stăpâni de pământ, ca Oprea sau Stanciul logofăt. 

Ciolceşti. Sat mic, exista în secolul al XVIII-lea, fiind atestat la 1774 în catagrafia judeţului Muscel sub numele de „Ciolecheşti". Satul avea 25 de case (15 birnici, doi preoţi, un diacon, cinci mazili şi boiernaşi şi doi ţigani) şi este înregistrat cu cinci cai, 16 boi şi trei pogoane vie . 

În catagrafiile din 1810, 1832, 1838 şi 1840 nu mai figurează.

Ciulniţa. Atestat într-un hrisov din 22 mai 1620 prin care Gavriil Movilă voievod întăreşte jupanului Andreica şi soţiei sale Edva ocine cu vecini şi vii la Chiţeşti, Budişteni, Viţicheşti, Gândeşti şi Strâmbu: „Pentru că a furat Necola 2 boi în zilele lui Şerban Vodă de la Marco din Ciulniţa şi a stat Necola să piară". Deşi hrisovul este din 1620, furtul s-a întâmplat în timpul domniei lui Radu Şerban, deci între 1602-1611 satul exista . 

După C. Alessandrescu şi C. Rădulescu-Codin, Ciulniţa s-a numit înainte Podu Piuliţei, „de la o piuă de dimii ce ar fi existat înainte aici". 
Este situat pe ambele maluri ale gârlei Budişteanca, peste care trece Şoseaua Naţională pe un pod, numit Podul Piuliţei. În 1832 avea două sate Ciulniţa Mică (doi cai, cinci iepe, 40 de boi, 50 de vaci, 20 de berbeci ţigăi, 120 de oi ţigăi, 25 de capre, 53 de porci, 11 stupi) şi Prundeni (trei cai, cinci iepe, 40 de boi, 45 de vaci, 10 berbeci ţigăi, 105 de oi ţigăi, şapte capre, 62 de porci, 45 de stupi) . 

Locuitorii din Prundeni nu aveau biserică şi mergeau la cea din Ciulniţa Mică. În 1838 în Ciulniţa erau 84 de case cu 336 de locuitori, iar în Prundeni se aflau 51 de case cu 201 de locuitori .

Cârciumăreşti. Sat nou ce nu apare în documentele feudale şi nici în catagrafiile din 1774, 1810, 1832, 1838 şi 1840. S-a constituit la mijlocul sau în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în jurul unei cârciumi a boierilor Goleşti. În Dicţionarul lui C. Alessandrescu din 1893 este înregistrat cu 35 de capi de familie şi 165 de locuitori, cu o moară cu aburi în partea de nord, pădure şi vii. 

Cotu Malului. Aşezare nouă, care nu apare în catagrafiile citate mai sus şi nici în Dicţionarul din 1893 al lui C. Alesandrescu. S-a format după 1900, la câteva sute de metri de Gara Pătroaia, parte din locuitorii săi fiind navetişti. 

Glâmbocata. Într-un hrisov, din 18 februarie 1613, prin care Radu Mihnea voievod întăreşte lui Cândea şi rudei sale Stoica ocine în Budişteni, Dobroeşti şi Crîngureni, cumpărate de părinţii lor cu aspri şi vite, printre semnele hotarelor se menţionează şi „la Piscul Lungul până la Piscul Lat şi iar până la Glăbocta până în drum" . Următoarele menţiuni documentare datează din 15 aprilie 1649 când printre martorii unui zapis figurează „Muşat i Pătru ot Glâmbocata", iar la 10 iulie 1649 Stanciul logofăt din Budişteni cumpără de la Şerban din Glâmbocata o delniţă în Dobroeştii de Jos pentru 1200 de aspri .

Satul Glâmbocata Deal este fosta aşezare Călugăriţa, căreia i s-a spus mai înainte Dobroeşti. Tot aşa de vechi ca satul Baloteşti, Dobroeştiul este atestat la 19 iulie 1498 când Radu cel Mare întăreşte mănăstirii Râncăciov ocină în Cârstiani şi „găleţile ohabnice din venitul domnesc din grâu şi din orz din judeţul Pădureţilor, satele anume Iacoveştii şi Dobroeştii…"
.
La 2 iulie 1575 existau deja două sate, Dobroeştii de Sus şi Dobroeştii de Jos, când Alexandru Mircea voievod întăreşte lui Tudor slugă domnească parte în Dobroeştii de Sus şi în Creaţa de Sus . 

Glodu. Sat de asemenea nou, care nu apare în catagrafiile de la începutul secolului al XIX-lea şi nici în împărţirea administrativă din 1864. Prima menţiune ca unitate administrativă o găsim în Dicţionarul lui C. Alessandrescu din 1893, când cătunele Budişteanca, Glodu, Scoiceşti şi Pietroasa făceau parte din comuna Budişteni. 

Moara Mocanului. Pomenit în documente la sfârşitul secolului al XVIII-lea sub numele de Prundu-Leordeni, i s-a spus mai recent şi Moara Mocanului. În Dicţionarul din 1872 comuna Leordeni era compusă din cătunele Cârciumăreşti şi Leordeni-Prundu, iar în indicatorul comunelor din 1887 era trecut ca sat Prundu-Leordeni, care împreună cu satele Cârciumăreşti şi Leordeni forma comuna Leordeni. De abia în Dicţionarul din 1893 al lui C. Alessandrescu apare Moara Mocanului, situat în partea de sud-est a comunei, pe malul stâng al Argeşului, având 47 de capi de familie şi 210 locuitori.

Schitu Scoiceşti. Apare ca unitate administrativă prin Legea din 1 aprilie 1864, când era cătun, Schitu Budişteni, care împreună cu al doilea cătun, Budişteni, forma comuna Budişteni. În indicatorul comunelor din 1887 apare numai satul Schitul, care, împreună cu satele Băila şi Budişteni, formau comuna Budişteni. În Dicţionarul lui C. Alessandrescu, din 1893, purta numai numele de Scoiceşti, pentru ca prin Legea din 1905 să apară numele de Schitu-Scoiceşti pe care îl are şi astăzi. 

Consemnări cartografice. Prin poziţia geografică, prin importanţa lor economică şi militară, unele din satele comunei Leordeni sunt atestate şi cartografic. Cea mai veche consemnare cartografică datează din 1700 când pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino tipărită la Padova, în 1700, apare Leordenii. 

În secolul al XVIII-lea se întocmesc hărţi de către cartografii unor ţări vecine (Rusia, Austria) pentru importanţa economică şi militară a teritoriului Ţării Româneşti. 

Pe harta întocmită de Pet Schenk, în 1717, singura localitate care apare este „Leorden" , care figurează şi pe harta lui Roth, din 1771, sub numele de „Leordeny" . În schimb pe harta austriacă a lui Specht, din 1790-1791, apar „Leorden", „Budisten", „Kalugeritza" (Călugăriţa n. n.) şi „Klinbakata" (Glâmbocata n.n.), fiind schiţate şi contururile localităţilor 

Harta rusă din 1835 consemnează localităţile cu numărul de familii: Budişteni (127), Ciulniţa Mare (45), Ciulniţa Mică (51), Glâmbocata (59), Glodu (5-20), Leordeni (189) .