Flora

Structura vegetaţiei se carcaterizează prin asocierea zonalităţii latitudinale cu cea altitudinală, totalitatea comunităţilor floristice fiind consecinţa directă a condiţiilor climatice.
Vegetaţia de munte cuprinde mai multe etaje: alpin, subalpin şi a pădurilor.

Etajul alpin, cuprinzând vegetaţia ce acoperă culmile carpatice situate la peste 2200 m, este reprezentat prin arbuşti pitici şi plante erbacee: coarna, rugina, păruşca, clopoţei, piciorul cocoşului alpin, militeaua, ciuboţica, ochiul şarpetului. Licheni, smardar (bujorul de munte), salcii pitice, arginţica, merişor.

Etajul subalpin, situate în continuarea celui alpin, coboară pană la 1650, caracteristica principală a componenţei vegetale fiind prezentă predominant a tufişurilor alcatuite din jneapan sau pinul de munte, ienuparul pitic, aninul de munte, la care se adauga subarbuşti ca: smardarul, merişorul, afinul. Pajiştile sunt alcatuite mai ales din graminee, precum iarba vântului, paruşca, firuţa, cimbrişor. 

Pădurile de munte, regasite în partea superioară, sunt dezvoltate insular, predominant fiind cele de molid, la care se adaugă paltinul, zada, fagul, scoruşul. În poieni apar pajişti secundare alcatuite din plante ca: zburătoarea, trestia de pădure, tufarişuri de zmeură, paius roşu, rogozuri, horsti, clopoţei, sunătoare.

În continuarea molidişurilor urmează etajul pădurilor de foioase, alcătuite predominant din fag, pe langă care apar frecvent: carpenul, paltinul de munte, paltinul de câmp, frasinul, ulmul, carpiniţa, mojdreanul, garnita, stejarul pufos, alunul turcesc, castanul, bradul, tisa, pinul negru. Stratul erbaceu este alcatuit din graminee, reprezentate de paius, firuţa de pădure, margeluţa, ghiocei, rogozuri, pastita, rodul pamantului. 
Aici cresc si o mare varietate de ciuperci: Boletus edulis (hrib, manatarca), Armilaria melea (ghebe),