Hidrografie

Hidrografie, Hidrologie, Hidrogeologie

Vîlsanul, arteră hidrografică principală, ce străbate teritoriul pe direcţia N-S, are în cadrul acestui teritoriu bazinul asimetric, partea vestica de doua ori mai lată decât partea estica. Ca urmare aftuenţii cei mai fungi sunt pe partea dreapta: Robaia, Valea lui Maş, Valea Buneştilor, V.Muscelului. Dintre acestea cea mai importanta este Robaia, un râuleţ cu debit permanent, alimentat din izvoarele ce formează din straturile sudice ale Dealului Chicera. Celelalte vai au un regim intermitent.

Tot cu regim intermitent sunt şi afluenţii de pe stânga, care sunt şi mai scurţi: V. Barnei, V. Podului, V. Maruncioiu, V. Prosiei, V. Faurului, V. Satului, V. Româneşti şi alţii dintre care ultimul este Valea lui Topor.

Regimul hidrologic intermitent, puternic dependent de regimul pluviometric sau de viteza de topire a zăpezilor mai bogate (determinate de regimul termic) favorizează producerea unor viituri excepţionale care pot fi periculoase mai ales prin marile debite solide pe care le pot dezvolta, ceea ce poate efecte drumurile, aşezările, terenurile agricole.

Vîlsanul, care din anul 1964 îşi cedează cea mai mare parte din apele sale montane prin tunel în barajul Vidraru de pe Argeş, a rămas o palida amintire a fostului râu.
Regimul sau hidrologic resimte mai puternic fluctuaţiile de regim ale afluenţilor săi, de când debitul sau este atât de diminuat.

Apa freatica se găseşte pe lunca Vîlsanului la adancime mică (0,5 - 3 m), pe tapşanul ea se găseşte la 3 - 8 m (pe alocuri) la 0,5 - 2 m la Stroeşti), iar pe versanţi ea este neînsemnată cantitativ (de exemplu la Bolovăneşti).

Câteva izvoare mai importante apar pe Valea Robaia, unul sub Dealul Oborului şi alte câteva puţin mai în amonte de schitul Robaia.