Programul activităților cultural - artistice în perioada 21 - 28 iunie 2024
Consiliul Județean Argeș vă invită să participați și în zilele următoare la o serie de evenimente culturale organizate de instituțiile de cultură subordonate. Începând din acest weekend și până la finele săptămânii viitoare sunteți invitați să participați la piese de teatru inedite, expoziții, spectacole, evenimente culturale cu tematică istorică, ateliere și activități educative pentru copii și tineri. Iată programul complet al activităților cultural - artistice în perioada 21 - 28 iunie 2024.
VINERI, 21 IUNIE
Ora: 19.00 - DE TREI ORI VIAȚĂ - ,,Cum poate un măr să schimbe cursul istoriei? Astrofizicianul Henri și soția sa Sonia, o femeie de afaceri, petrec o seară aproape liniștită acasă. Planurile lor sunt date peste cap pentru că deodată, Ines și Hubert, șeful lui Henri, sună la ușă, cu o zi mai devreme decât data programată! Cele patru personaje sunt prinse într-o plasă de convenții, pasiuni și frică de singurătate, între conversații despre univers și existența umană. În căutarea propriului sens, devine palpabilă nevoia de recunoaștere și stimă de sine. Sunt turnuri surprinzătoare, alianțe în schimbare și mereu noi variante de escaladare. Este o comedie tragică, strălucitoare, despre viață" - Thomas CIULEI. (TEATRUL "ALEXANDRU DAVILA" - Sala Studio „Liviu Ciulei").
SÂMBĂTĂ, 22 IUNIE
Ora: 12.00 - Călușul - tradiție și contemporaneitate - simpozion național, ediția a II-a - Reuniunea călușarilor de pe Valea Cotmenei, prilej de aduceri aminte, demonstrații și discuții cu privire la transformările suferite de ritualul Călușului de-a lungul timpului. (Căminul Cultural Mârghia – Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, Primăria Lunca Corbului, Asociația Civică Pro Mârghia și Asociația „Puncte de vedere" din Pitești).
Rusaliile la Pitești - Spectacol și Întrecerea individuală a călușarilor
Ora 21.00 - ABSOLVENTUL - spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru „New Wave" de la Reșița - ABSOLVENTUL - adaptare de Terry Johnson, un text bazat pe romanul lui Charles Webb și scenariul filmului de Calder Willingham și Buck Henry, prin aranjament special cu StudioCanal. Spectacolul consacratului regizor Vlad Massaci este povestea unui absolvent de 21 de ani, Benjamin Braddock, care se luptă pentru a se regăsi în caruselul de tentații, emoții și întâmplări caracteristice vârstei. Ce se întâmplă când o femeie nemulțumită de viața sa intră în destinul aproape perfect al lui Ben? Într-o lume a căsătoriilor disfuncționale și a așteptărilor mari, Ben se luptă cu dragostea, ispita și confuzia. Este o piesă clasică, adaptată și reinterpretată pentru a reflecta problemele și perspectivele contemporane, iar lighting designul și video-designul propuse generează imagini captivante, încărcate de emoție și spirit.Trebuie precizat faptul că povestea stă la baza filmului care a primit șapte nominalizări la cea de a 40-a ediție a Premiilor Oscar (în roluri principale: Dustin Hoffman și Anne Bancroft). În 1996, filmul a fost selectat pentru conservare în U.S. National Film Registry ca fiind „important din punct de vedere cultural, istoric și estetic". În prezent, el este apreciat de Institutul American de Film drept al 17-lea cel mai mare film american din toate timpurile, fiind inițial clasat pe locul 7 în 1997. (TEATRUL DE VEST REȘIȚA).
DUMINICĂ, 23 IUNIE
Rusaliile la Hârsești - spectacol folcloric
MARȚI, 25 IUNIE
Ora 16.30 - BIBLIOCLUBUL CURIOȘILOR: FAMILY TIME - Activitate educativă, având ca public-țintă copiii cu vârstele cuprinse între 6 - 8 ani. (Sala Tinerilor - Biblioteca Județeană Argeș)
Activități culturale organizate de Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu" Argeș:
-
21 - 28 iunie - STEMA ROMÂNIEI - ORIGINE ȘI EVOLUȚIE - Expoziție de reproduceri fotografice din Revista Boabe de grâu, reprezentând evoluția stemei României, de la 1390 până la 1921. (Hol Etajul al II-lea)
-
27 iunie: ESENȚE. PERSPECTIVE. PERSONAJE - Recenzia lucrării "Bioetică și Bioteologie" , autor - Ierotheos Vlahos. (Rubrică online)
-
21 - 28 iunie - FANTEZIE PRINTRE ANOTIMPURI - Expoziție de grafică, realizată de olimpica națională și internațională, DARIA PORUMBEL, elevă la Liceul Dinu Lipatti. (Holul BJA)
-
21 - 28 iunie - ROMANE DE SUCCES CARE AU FOST ECRANIZATE - Expoziție de cărți, din colecțiile Bibliotecii Județene Argeș, devenite filme de succes. (Holul BJA)
Expoziții permanente și temporare organizate de Muzeul Golești sau în parteneriat cu alte instituții de cultură:
-
Expoziție de pictură și grafică Cu drag de la Craiova ! Expoziție temporară realizată în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Craiova (18iunie - 12 august)
-
Expoziție de sculptură INSIDE MAN (Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești). Expoziția aparține artistului plastic Lucian Dragomir. Curatorul expoziție este Nicoleta Popa Grigore (16 iunie-15 septembrie).
-
Expoziție temporară Ritualul îmbăierii la hamam. Expoziție realizată în parteneriat cu prof. univ. Tudor Dinu.
-
Expoziție temporară Școala de altă dată !. Expoziția a fost ralizată în parteneriat cu Asociația „Muzeul Jucăriilor" din București
-
Expoziție temporară Pe urmele Goleștilor (secția de istorie a Goleștilor) (iunie-noiembrie)
-
Expoziție itinerantă Au decorat casa ! la Muzeul Câmpulung Muscel, secția de etnografie. Expoziție temporară realizată în parteneriat cu Muzeul județean Teohari Antonescu, Giurgiu și Muzeul Municipal Câmpulung Mușcel.
-
Expoziția Portul popular din Argeș și Mușcel organizată de Muzeul Golești la Muzeul de Artă Populară Constanța.
-
Expoziția temporară Dobrogea - multiculturalitate etnică. Expoziția, realizată în colaborare cu Muzeul de Artă Populară Constanța, va putea fi vizitată între 10 mai - 14 iulie în sala Etnografie a Muzeului Golești.
-
Expoziţie temporară: Regina Maria la Bran, Expoziție organizată în colaborare cu Muzeul Național Bran (secția: Etnografie)
-
Expoziție de pictură Portrete ale doamnelor de demult. Mister și rafinament (6 martie - 15 iunie). Expoziția se va realiza în parteneriat cu Muzeul Municipal Câmpulung Muscel. Tablourile sunt expuse în Conacul familiei Golescu.
-
Expoziție temporară Labirintul poveștilor cu explicații în patru limbi (română, engleză, germană, franceză). Proiect fotografic de aducere în actualitate a poveștilor populare. Expoziție organizată în colaborare cu Colegiul Național Vlaicu-Vodă, Curtea de Argeș și Asociația Rest.Art.
-
Expoziție temporară Înveşnicirea sufletului - sacrul în viaţa ţăranului român, obiecte de patrimoniu deosebite: icoane pictate, icoane de vatră, pristolnice, dar şi copacul cu „cruci de jurământ";
-
Expoziția tematică despre sistemul medical din spațiul românesc (sec. al XIX-lea) Bolnița banului Radu Golescu.
-
Program educațional Vacanța de vară la…țară ! (iunie - septembrie) - Atelier de pictură, Artă naivă - inocență și bucurie (25 iunie-29 iunie). Coordonator pictor Robert Ciobanu
-
Eveniment dedicat Zilei Internaționale a Iei (23 iunie) - Mini expoziție de costume populare ((3/4 sec. XIX) din patrimoniul Muzeului Golești. (Conacul familiei Golescu) - Expoziție de pictură tematică dedicată evenimentului. - Șezătoare la Golești - Atelier de coronițe de Sânziene - Instituții școlare din Ștefănești.
Adresa: Muzeul Golești se află în orașul Ștefănești, strada Radu Golescu, nr. 34, Județul Argeș.
Program de vizitare:
Vara: 9.00 - 18.00 (1 aprilie - 31 octombrie)
Iarna: 8.00 - 16.00 (1 noiembrie - 31 martie)
Biletele de intrare se emit până la ora 15.30 (iarna) și 17.30 (vara).
Muzeul Județean Argeș:
-
„Exponatul lunii", Mănușile și centura lui Crin Olteanu, campion mondial la Huston, SUA, 1999;
-
Expoziția temporară „ATESTAT"- lucrările absolvenților Liceului de Arte „Dinu Lipatti";
- Expoziția Flori de mină - Comorile adâncurilor (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44);
Program de vizitare: luni - duminică, între orele 9.00 - 19.00.
- Galeria Naţională de Artă Naivă (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor);
Program de vizitare: luni - duminică, între orele 9.00 - 19.00.
- Expoziția Sportului Argeşean ,,Campionii" (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44, intrarea din Bulevardul Eroilor)
Program de vizitare: luni - duminică, 9.00 - 19.00
- Castrul roman Câmpulung - Jidova (Câmpulung, şoseaua DN 73, jud. Argeș);
Program de vizitare: luni - duminică: 9.00 - 17.00
- Expoziția Memorială „Dinu Lipatti" (Comuna Leordeni, Sat Ciolcești, jud. Argeș);
Program de vizitare: luni - duminică: 9.00 - 17.00
- Lapidarium (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44)
Program: luni-duminică: 9.00 - 19.00
- Planetariul (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor)
Program de vizitare: marți - duminică, 9.00 - 17.00, doar cu programare la telefon: 0723.344.586.