Cultura, traditii si activitati sportive

Pilonii centrali ai culturii albotene sunt biblioteca comunala si cele doua camine culturale. Biblioteca comunala are un numar de aproximativ 4000 de volume care se afla intr-un grad mare de uzura. Institutia isi desfasoara activitatea in Caminul cultural Albota.

Tot in acest camin isi desfasoara activitatea si discoteca comunei. La acesta discoteca, renovata de cei carora le-a fost concesionat spatiul, se intalnesc tinerii comunei.

Cel de-al doilea Camin Cultural este cel din satul Cerbu unde deocamdata nu se desfasoara nici o activitate. Starea in care se afla cladirea este una nefunctionala.

In comuna nu este nici un ansamblu folcloric.

Conform Monografiei comunei Albota, realizata de prof. Barbu Gheorghe si Dumitru Georgeta reies urmatoarele:

Costumul popular albotean.

Dragostea pentru costumul popular s-a manifestat la alboteni, din cele mai vechi timpuri. Fotografiile care se mai gasesc prin casele batranilor, sunt o dovada elocventa in acest sens.

Costumul albotean nu a avut si nu are un specific strict local. El apartine portului unei zone etno - folclorice cuprinse pe o suprafata de zeci de km in jurul orasului Pitesti.

Femeile din comuna Albota au cusut nu numai costume nationale cu care se imbracau in zilele de sarbatoare, dar si alte obiecte cu care impodobeau camerele de curat (odaia cum i se spunea). Astfel de obiecte cusute sau tesute de albotence sunt: prosoape, perne, batiste, macaturi, tablouri si altele. Sunt si azi case impodobite in stil taranesc, dar dintre toate, casa batranei Preda Mita, a fost un adevarat muzeu de arta populara locala, intr-o casa. batraneasca. cu pridvor, construita. cu peste 130 de ani in urma.

Costumul barbatesc

Acesta se compune din: pantaloni albi din dimie, sau din sai, camasa cu poale din panza tesuta in razboi, vesta, neagra din postav, caciula neagra din blana de miel (iarna) sau palarie neagra (vara), bete tesute cu frumoase decoratiuni, care se puneau peste camasa cu poale ca cingatoare, in picioare se purtau opinci in vremurile mai departate sau bocanci.
Cusaturile de pe maneci, piepti si poalele camatilor erau executate pe muste (puncte) sau siruri de margele (mai cu seama la poalele camasii).

Costumul popular la tineri 

Femeile se imbracau in costum popular, cu marama pe cap. Culorile folosite mai frecvent erau rosu cu negru, grena cu negru, negru simplu sau rosu simplu. Barbatii purtau aceste costume numai in zilele de sarbatori sau la ocazii deosebite, de Craciun, de Paste, la nunti, la hora satului sau in vizite.

Costumul femeiesc 

Se compune din: ie din panza tesuta in razboi si apoi cusuta, vesta din catifea si uneori din postav de culoare neagra, cusuta cu margele sau fluturi (paiete), poale din panza de bumbac, cusute cu flori pe poale sau in lateral pe ambele parti, acolo unde ramane liber spatiul dintre cele doua sorturi (fata si spate). Pe cap se purta marama ale carei capete erau lasate sa atame unui in fata, iar celalalt in spate, la gat se obisnuia sa se poarte o salba cu cocosei (salba cu monede din aur), sau monede din argint, care, dupa ce se gaureau, erau agatate pe un snur de catifea. In picioare in vremurile mai indepartate se purtau opinci, apoi femeile purtau pantofi negri cu toc jos si cu bareta peste picior. Ca si barbatii, femeile purtau costumul national de sarbatori, la hora satului, in vizite la rude, etc.
Unele documente consemneaza faptul ca si copiii purtau costume populare, chiar atunci cand mergeau la scoala. Si astazi albotenii mai in varsta isi amintesc cum si invatatorul Marinescu Nicolae, venea la scoala in costum national. Dupa 80-90 de ani obiceiul acesta s-a pierdut.

Datini si obiceiuri locale

Scriitorul Lucian Blaga spunea: "Intr-o epoca intunecata singura lumina o dau traditiile".
In comuna Albota, din vremuri mult indepartate, se cunosc unele obiceiuri locale, mai ales cu prilejul sarbatorilor de iarna, cand copiii umbla cu plugusorul, sorcova, steaua si bradu. Dintre acestea, mai frecvent este auzit si cunoscut plugusorul, textul cunoscut de toti, cel, cu « Badica Traian », obicei cu larga arie de raspandire in zona Munteniei si Olteniei.

Colindul

Colindul, este un obicei de sute de ani, care se pastreaza nealterat inca si are loc in ajunul Craciunului. Seara, copii pornesc la colindat pe la casele oamenilor. in satul Albota colindatorii se organizeaza intr-un fel anume. Ei nu colinda in cete, ci, in doua grupuri mari: unul in Mosteni, altul in Morlovani. 

Pleaca tot grupul cu colindul si se opreste la o gospodarie, unde ii asteapta gospodarii veniti de la 30 - 40 de case, cu cosurile pline ci covrigi, nuci, mere, biscuiti, bomboane si altele. Copiii intra in curtea respectivului cetatean si canta. colindul cel mai cunoscut de toti, pana. cand se aduna toti copiii, dar si toti oamenii catunului respesctiv.

Dupa ce oamenii stau in afara curtii pe un rand cu cosurile pline cu bunatati si lumanari aprinse, copii ies din curte cate unul si trec pe la fiecare gospodar de la care primesc darurile. Tot timpul copiii canta colindul: "Foaie verde portocala/, Noi suntem copii de scoala/, Si-am plecat sa colindam/. Pe la case sa uram/ Buna dimineata la Mos Ajun/, Ne dati ori nu ne dati./Ne dati ori nu ne dati,/ Ne dati/Ne dati". 

Dupa 1989, anul reintroducerii religiei in scoala, copiii au invatat si alte colinde cu continut religios, mult mai frumoase, dar, inca nefolosite.

Batranii povestesc ca la varsta copilariei asteptau cu mare nerabdare condetele (asa se numesc colindele in Albota). Cu mult timp inainte, ei isi confectionau singuri sau cu ajutorul mamelor, frumoase traiste dintr-un material tesut in razboi in multe culori, carora li se aplica o cordelusa, sau un snur mai gros, cu care agata traista respectiva de umar in timpul colindului.

Dupa terminarea colindului copiii merg la casele lor si nu se culca pana cand nu numara covrigii din traista. A doua zi, copiii se intalnesc pentru a se lauda cu agoniseala din noaptea de colinde, si pentru a se amuza, inca o data, de intamplarile din acea noapte.

in anul 2012, acest obicei se pastreaza, colindul se face in grup mare, numai ca in loc de faclii, copiii folosesc pocnitori, petarde si rachete, uneori prea multe pentru a simti placerea acestui obicei. 

Dupa ce au plecat colidatorii, gospodarii impart ce a mai ramas in cos intre ei. Barbatii servesc vin fiert, tuica fiarta. Femeile servesc ceai cald.

Celelalte obiceiuri: bradul, sorcova, plugusorul, capra, au loc de Anul Nou. La ele participa tot copii, dar in grupuri mici, formate din 2 - 3 indivizi. Grupul este mai mare la plugusor si la jocul capra. Capra, este un obicei care se desfasoara pe muzica, de regula acordeon si toba.

Obiceiurile de nunta

Impetitul

Dupa ce tinerii se intalnesc si „tin mult unul la altul", cum spun localnicii, baiatul, impreuna cu parintii si alte rude apropiate, merg petitori la parintii fetei. Acum 50 - 60 de ani, deplasarea se facea cu carutele trase de cai cu clopotei la gat.

Parintii fetei, dupa ce au luat la cunostinta ca vor avea de primit musafiri, fac mari pregatiri pentru a primi cat mai bine oaspetii, care, o data. sositi, sunt poftiti la masa.

De regula, spre sfarsitul mesei, parintii baiatului arata scopul vizitei lor, moment in care baiatul cere mana fetei. Daca cererea este acceptata, se continua ospajul, se discuta pretentiile ambelor parti si se stabileste locul si data nuntii.

Dupa o saptamana, fata intoarce vizita (cale intoarsa cum spun localnicii) si impreuna cu parintii si alte rude apropiate merg la baiat acasa, care, la randul sau, face mari pregatiri pentru a prin musafirii doriti. Se poarta discutii privitoare la organizarea nunti care, de cele mai multe ori, se desfasoara la casa mirelui, sau mai nou, la restaurant.

Chematul

Chematul se face de catre un reprezentant, din partea fiecarei familii, care se deplaseaza pe la casele oamenilor (mai demult deplasarea se facea calare), cu plosca plina cu tuica. inainte de a be din plosca, se fac urari de bine pentru tineri. Plosca este frumos impodobita cu o batista aleasa de fata (uneori cusuta de ea). Chemarea vecinilor si rudelor din apropiere se face cu lautari, deplasarea se face in grup, cu multi tineri care chiuie, iar muzica canta tot timpul deplasarii.

Beteala

Are loc in joia din saptamana nuntii. In aceasta seara, fetele si flacaii merg la casa miresei pentru a pregati florile de nunta, beteala si podoabele pentru bradul de nunta. Cu acest prilej, tinerii canta si joaca pana la miezul noptii.

Fedelesul

Sambata seara, inainte de nunta, are loc fedelesul, timp in care pentru tineret, dar si pentru ceilati oameni ai satului, canta muzica si se danseaza pana noaptea tarziu. in acest timp, socrii mari si socri mici mai fac invitatii la nunta. De data aceasta, cei care accepta invitatia pentru nunta de a doua zi, sunt serviti cu o "ciorba de bureti", servesc tuica si vin.

Impodobirea bradului

Se face duminica dimineata la casa baiatului. Aici, tinerii, asezati in jurul mesei, confectioneaza podoabele pentru bradul de nunta. Aceste podoabe se confectioneaza din hartie creponata, hartie colorata, hartie staniolata si beteala. Podoabele se aseaza frumos pe ramurile unui bradut inalt de circa 2 m. Tot pe brad se leaga o batista frumos cusuta si se agata un mar dintre cele mai frumoase.

Dupa ce bradul a fost impodobit, tinerii joaca hora mare, timp in care un prieten din partea ginerelui poarta bradul si joaca alaturi de ceilalti. Hora mare se roteste de 3 - 4 ori, dupa care toti tinerii, chiuind, cu muzica dupa ei, pleaca la udat. A doua zi, dupa ce se vine de la cununie, bradul se infige pe acoperisul casei, in semn de viata lunga. Baiatul care a purtat bradul ia batista, iar marul il imparte cu iubita lui.

Udatul

Are loc imediat dupa ce s-a jucat hora mare. Un baiat si o fata poarta vadra cu apa pe un prosop cusut cu motive taranesti.
Vadra este un vas din lemn cu doua urechi gaurite prin care se introduce prosopul. Tinerii, cu mare veselie, chiuind si cu lautarii dupa ei, merg la una din fantanile satului (put), de regula la cea mai apropiata. Baiatul scoate apa din fantana si umple vadra care este dusa la locul unde s-a oprit multimea. 

Mireasa varsa de mai multe ori apa din vadra, in semn de an rodnic pentru agricultural dupa care, cu ajutorul unui buchet de busuioc, stropeste in cele patru parti (semnul crucii) pe cei prezenti. Se zice ca, cei atinsi de stropii de pe buchetul de busuioc se vor casatori in curand. Aici, la fantana, se joaca din nou hora mare, apoi, chiuind si cu lautarii cantand, merg acasa, unde urmeaza doua obiceiuri care starnesc curiozitatea tuturor nuntasilor prezenti in acel moment in gospodaria ginerelui:
- incaltatul miresei cu pantofii luati de ginere,
- barbieritul ginerelui, operatiune facuta de un prieten al acestuia.

Aceste doua momente sunt acompaniate de muzica lautareasca cu texte adecvate. A venit momentul ca tinerii sa se aseze la masa unde-i asteapta mancaruri alese, si de unde nu lipseste ciorba de bureti (un fel de ciorba gustoasa facuta din ficat, bojoci, inima si alte organe interne ale animalului
sacrificat).

Tinerii pleaca la casele lor si revin dupa ora amiezii, alaturi de oamenii satului, cand are loc momentul cel mai important, nunta.

Nunta

Lautarii canta, toata lumea asculta muzica populara, iar cei mai iuti de picior, merg in mijlocul bataturii si incing sarbe sau jocuri de doi si trei.

O parte din nuntasi, cu mult timp in urma, mergeau in carute trase de cai, frumos impodobiti cu salbe de clopotei, acompaniati de lautari, sa aduca mireasa si nunul mare (nasul). Dupa sosirea nunilor se merge la biserica unde are loc cununia religioasa. Pe tot parcursul drumului, nuntasii aflati in carute chiuie, in timp ce pe la porti ies oamenii care nu au putut sa mearga la nunta sa vada mireasa cum spun ei. La sosirea de la cununie, nunii impreuna cu mirii si alte rude apropiate, merg in casa pentru a ridica darurile de nunta, dupa care toti ies in curte ca sa participe la nuneasca, o hora mare la care iau parte toate rudele apropiate ale mirilor. Socrii mari si socrii mici ofera daruri de nunta. Cele mai frumoase daruri sunt oferite nunilor. Socrii isi fac reciproc daruri. In ce constau aceste daruri de nunta (azi, cadouri): prosoape cusute, camasi si ii cusute cu motive taranesti, obiecte de imbracaminte si incaltaminte.

In aceasta hora. mare, cu darurile de gat sau peste umar, nuntasii chiuie si se bucura sau ies cate unul sau cate doi prin hora dansand cu darul de nunta fluturat deasupra capului.

Masa nuntii

Se desfasoara seara, cand nuntasii se aduna la masa frumos impodobita si cu mancaruri de tot felul. Lautarii canta tot timpul cantece de petrecere.

Masa nuntii se incheie cu oferirea de daruri in obiecte si bani tinerilor casatoriti. Toti mesenii se inveselesc, ciocnesc paharele cu vin si mai ies de la mese, pentru a juca sarbe si alte jocuri cu strigaturi si chiuituri. Dupa strangerea darului de nunta oferit la masa nuntii, nuntasii pleaca acasa, iar mirii se retrag pentru a numara banii.

Dupa plecarea mesenilor, alergatorii, cum sunt numiti cei care au asigurat toate serviciile pentru buna desfasurare a nuntii, se aseaza si ei la masa, ofera si ei darurile lor, mananca din mancarurile cu care au fost serviti nuntasii, dar mai servesc ceva in plus: ciorba de burta.

Nunul mare, impreuna cu o parte a orchestrei, de regula acordeonistul, pleaca spre casa lui, insotit de alti nuntasi, buni chiuitori si oameni veseli.

Nunta nu se incheie odata cu strigatul darulului, ea continua si luni, uneori se prelunge§te, cu rudele apropiate, chiar si marti, timp in care se restabileste ordinea in gospodarie.
Acestia ajuta la spalarea vaselor, stransul cortului, caratul meselor, in general toti contribuie la refacerea ordinii in gospodaria unde s-a desfasurat nunta. 

In aceste zile de dupa nunta, locul orchestrei este luat de casetofoane, combine care asigura tot timpul muzica populara, intrerupta din cand in cand de chiuiturile cate unei femei mai priceputa in mentinerea veseliei de dupa nunta.

Azi, obiceiurile de nunta nu se mai respecta intocmai ca acum 60-70 de ani. Astazi, cununia civila, cea de la primarie, se desfasoara cu mare fast; in locul carutelor cu cai se folosesc azi masinile mici si autobuzele; chematul cu plosca, se mai mentine dar se recurge tot mai des la invitatiile scrise; obiceiul ruperii turtei in capul miresei se practica tot mai rar (se facea in momentul cand nunta pleca la cununia religioasa); azi sunt tot mai putini cei care spun sau care stiu oratiile de nunta; nici femeile nu mai ies in calea nuntasilor cu galeti pline cu apa, moment in care mirii aruncau bani in galeata plina, in semn de prosperitate si noroc de bani in casnicie; in locul prosoapelor si a iilor frumos cusute, se fac cadouri batiste si prosoape procurate din comert. (Obiceiul de nunta a fost cules de la doamna Anghel Maria din Mosteni, in anul 1991).

Ursitorile

La cateva zile de la nastere, parintii copilului pun pe o masa, asezata in fata ferestrei, mai multe obiecte printre care: paine, sare, zahar, orez, faina, o sticla cu tuica, o sticla cu vin, o carte, un caiet, creioane, bani si multe alte obiecte.

Se presupune ca in acea noapte vin pe la ferestre sau chiar in casa, in jurul mesei, asa numitele ursitori, personaje misterioase, care, de fapt, nu exista decat in inchipuirea oamenilor. Se crede ca aceste ursitori prezic, sau mai bine zis stabilesc ursita fiecarui copii.

Dimineata vin moasele copilului sa vada ursitorile. Moasele, asezate in jurul mesei pe care se afla obiectele mai sus mentionate, vorbesc cu voce tare despre ceea ce vad pe masa, spunand: uite un creion, copilul va studia; uite o carte, inseamna ca va trage spre invatatura : uite paine, uite sare, uite zahar, s.a.m.d., inseamna ca va avea casa bogata etc.

Parintii copilului impart celor trei moase obiectele aflate pe masa facandu-le si alte daruri.

Cumetria

Este un obicei prin care tanarul casatorit, caruia i-a nascut sotia un baiat, de bucurie, organizeaza o petrecere cu prietenii, rudele si nasii. Cumetria are loc dupa 2-3 ani de la nasterea copilului.

Pana la cumetrie, copiii nu sunt tunsi. Parul este lasat liber sau strans intr-o codita numita «mot» de unde vine si expresia «taiatul motului».

In timp ce canta muzica iar mesenii servesc mancaruri alese, parintii aduc copilul in mijlocul multimii iar muzica impreuna cu toti cei prezenti canta Multi ani traiasca !

Nasii, aflati in capul mesei, aseaza copilul pe un scaunel sus pe masa. si incearca. sa-i ofere diferite jucarii timp in care copilul se bucura de jucariile oferite, nasii pe neobservate, trebuie sa-i taie motul.

In vremurile mai de demult, copiii primeau in dar de la nasi o oaie, in semn ca trebuie sa iubeasca animalele si sa devina bun gospodar.

In continuare, mesenii se inveselesc, joaca, pentru ca, in final, sa ofere daruri copilului sarbatorit, urandu-i viata lunga si sanatate.

Dupa desfasurarea acestui obicei, copilul poate fi tuns.

Strigatul fetelor (strigatul peste sat)

Acest obicei are loc la lasata secului, zi care incheie sezonul nuntilor si al sezatorilor din timpul iernii. In noaptea de lasata secului, oamenii mananca si chefuiesc ca in noaptea de revelion. Se aprind focuri si se fac luminatii.

Pe la miezul noptii, baietii se imparteau in doua cete si urcau fiecare pe cate un deal, de o parte si de alta a satului Albota. Este vorba de Dealul lui Ratoi si Dealul Scolii.

Asadar, strigatul fetelor se facea pentru a lauda pe cele mai harnice, pe cele mai pricepute, pe cele care aveau vite mai multe, pe cele care-si coseau singure costumele de sarbatoare si asa mai departe. In acelasi timp, baietii criticau fetele lenese, pe cele care nu stiau sa joace sau pe cele cu purtari proaste.

In timp ce baietii de pe cele doua dealuri strigau fetele, pridvoarele caselor erau pline de frumoasele satului si parintii lor. Toti ascultau ce noutati mai stiu baietii despre fete.

In acea seara, fetele stateau acasa cu parintii sau mai multe fete mergeau pe la cate o casa pentru a asculta ce mai spun baietii satului despre ele.

Cand se termina strigatul fetelor, baietii pregateau o roata mare, facuta din nuiele de alun sau rachita printre care prindeau manunchiuri de paie, ii dadeau foe si o lasau sa. se rostogoleasca la vale, semn ca. sarbatoarea a luat sfarsit.

In prima duminica, fetele si baietii se intalneau la hora satului si se amuzau de cele auzite in noaptea de lasata secului.

Acest obicei constituia o adevarata instanta judecatoreasca alcatuita din tinerii necasatoriti. Cu prilejul acestui obicei se scotea in evidenta comportarea frumoasa a unor fete, harnicia si priceperea lor,
dar nu se scapa prilejul pentru a evidentia si lenevia sau nepriceperea unora. Interesant ca acestea din urma nu se suparau pe baieti pentru cele strigate.

Dar, cand strigatul nu a mai fost acceptat de fete, pentru ca gluma depasea limitele bunului simt (au aparut expresii vulgare), baietii au abandonat acest obicei, pentru a nu fi dusmaniti de frumoasele satului.

In satul Albota, acest obicei nu se mai practica de circa 45-50 de ani.

Paparudele

Este un obicei prezent si astazi pe o vasta intindere a zonei Munteniei si Olteniei. 

In verile foarte secetoase, la vremea amiezii, cand soarele dogorea si mai tare (pe nimiez cum spun localnicii), copiii se organizau in grupuri, iar unul dintre ei este paparuda, imbracata in bozii (plante cu frunze dese). 

Uneori se forma cate un grup cu doua paparude. Grupul astfel organizat, pleca prin sat, se opreau la casele oamenilor intrau in curtile acestora si in cor invocau ploaia pe un text arhicunoscut: «Paparuda uda/Iesi afar de uda/Cu galeata leata/Peste toata ceata,/ Cand oi da cu itele/ Sa curga. ploitele,/ Cand oi da cu maiu/ Sa curga malail/ De joi pana joi/ Sa dea noua ploi/Peste sat la noi»

In timp ce copiii canta intr-un cere mare, textul de mai sus, cel imbracat in paparuda se invartea in mijlocul cercului, timp in care femeile ieseau cu galeata plina si aruncau pe paparuda cu apa. 

Gazdele mai aruncau, chipurile din greseala, cu apa. si peste ceilalti copii din ceata. sau mai aruncau cu apa si peste cei veniti sa vada paparuda in acest moment se declansa o veselie generala, cu rasete si chiote. 

Gazdele serveau copiii cu dulciuri, gogosi, placinte si bani. De aici copiii plecau cantand la o alta casa.

Mucenicii

Acest obicei are loc intotdeauna pe data de 9 martie a fiecarui an, obicei cu larga raspandire in comuna noastra, si astazi. 

Ziua de 9 martie a fost si ramane dedicata unor practici specifice inceputului de primavara, aprinderea focurilor si saritul peste foc, pregatirea unor mancaruri alese din care nu lipsesc mucenicii (covrigei in apa cu sirop de zahar sau miere, in care se mai adauga nuca, scortisoara si vanilie).

De asemenea, cu acest prilej are loc pomenirea mortilor, tragerea primei brazde de plug, semanatul culturilor timpurii, curatirea curtilor, gradinilor si livezilor, scoaterea stupilor de la iernat si retezatul stupilor (scoaterea din stupi a surplusului de miere, un fel de stramtorare a cuiburilor), afumarea oamenilor, caselor si a celorlalte acareturi din gospodarie, in semn de alungare a duhurilor rele adunate pe timpul iernii. 

Barbatii sunt bucurosi pentru ca in aceasta zi, asa se zice, ca trebuie sa bea „44 de ciocane "(pahare) cu tuica.

Santoaderul

Aceasta sarbatoare are loc in fiecare an pe data de 10 martie si reprezinta un important personaj al mitologiei romanesti, de care se temeau mai cu seama fetele si nevestele. Era sarbatorit pentru sanatate si frumusete, cu urmatoarele practici: spalarea parului cu iarba mare, legarea suratelor, legarea fratilor de cruce, pomenirea mortilor si altele. Timp de o saptamana, fetele nu se intalneau ca baietii. Aceasta saptamana se mai numeste si azi in zona Olteniei "Caii lui Santoader".

Martisorul
Este un obicei stravechi al poporului nostru, ca de 1 Martie, socotit a fi, in calendarul vechi, inceputul anului calendaristic, aceasta perioada corespundea schimbarii anotimpului friguros cu anotimpul primavara.

Snurul bicolor al martisorului (alb si rosu) simbolizeaza imbinarea stransa a anotimpurilor iarna si primavara. Acest snur era menit sa asigure sanatate, belsug si frumusete.

Obiceiul se pastreaza si azi, barbatii si copii oferind martisoare fetelor si femeilor Nu se daruiesc martisoare barbatilor. Se urmareste ca fiecare maitisor oferit sa simbolizeze gandul celui care il ofera. De aceea tinerii ofera martisoare sub forma de inimioara, flori pentru a-si arata dragostea pentru persoana iubita. 

Dupa ce au fost purtate, cel putin asa se proceda acum 50-60 de ani, snurul respectiv era aruncat pe un maracine (rug) pentru ca gandurile sa se indeplineasca si nimeni sa nu-l mai poata lua de acolo pentru a-l folosi la fermece. De aceea, locul unde se arunca snurul ramane secret. 

Dochia

Dupa cum spun batranii satului, in vremurile mai indepartate, tot de 1 Martie, era un obicei numit Dochia, personaj mitologic romanesc, implicat in sarbatorirea noului an, care dupa vechiul calendar incepea pe 1 martie.

Baba Dochia personifica primul termen din eterna opozitie: noapte-zi, intuneric-lumina, frig-cald, sterilitate-fertilitate, bine-rau, moarte-viata.

Simbolizand timpul imbatranit al anului vechi, Baba Dochia moare, conform traditiei, la 9 martie, ziua echinoctiului de primavara in calendarul Iulian, ramasa ca atare, pana in anul 1924, cand a avut loc reforma calendarului, iar aceasta zi este socotita prima zi a primaverii astronomice.

Batranii satului, povestesc nepotilor ca baba Dochia primavara, urca in munti, unde isi gasea moartea. Drumul babei dura noua zile (intre 1-9 martie) perioada numita zilele babelor. Este posibil ca Babele din Bucegi sa fie rodul unei asemenea imaginatii.

Legenda spune ca pentru a o rapune pe Baba Dochia, Martie ar fi imprumutat cateva zile friguroase de la fratele Februarie. Asa se explica in popor ca luna februarie are un numar mic de zile si de ce primele zile ale lunii martie sunt mai friguroase.

Azi, in anul 2012, putini isi mai amintesc despre Baba Dochia, dovada ca odata cu batranii dispare si frumoasa poveste a primei zile de primavara.

Faptul ca a existat o asemenea poveste, este expresia care mai circula si azi la adresa persoanelor care se imbraca cu multe haine de frica frigului: "s-a imbracat cu noua cojoace ca Baba Dochia". Din toata aceasta legenda a ramas un mic obicei, acela al alegerii babelor. Fiecare individ, inainte de 1 martie isi alege una din cele noua babe (1-9 martie). 

Daca. in ziua respectiva este soare dorintele respectivului au sanse sa se realizeze. Daca este o zi mohorata, cu zapada, sau ploaie, respectivului nu i se realizeaza gandurile.

Daca in perioada babelor ningea linistit, oamenii spuneau : "este zapada mieilor", sau "aceasta este zapada cucului" "este zapada berzelor"etc.

Ziua cucului

Din spusele locuitorului Radu Amzar, care a murit la varsta de 100 de ani, a reiesit ca aceasta sarbatoare mai putin cunoscuta, ar fi avut loc in fiecare an dupa 20 martie.

Pentru locuitorii satelor, cucul este simbolul primaverii definitive, al timpului frumos, al dragostei patimase. 

In povestile populare mai vechi din zona comunei Albota si pe o arie mai larga din judetul Arges, cucul este antropomorfizat: argat, sluga, parinte, sot, iubit.

Cucul soseste in luna martie din tarile calde si incepe a canta pe la Blagovestenie (25 martie). Cucul canta neincetat in timpul aratului si semanatului de primavara, insotindu-i zi de zi pe truditorii ogoarelor 

Dupa Sanziene (24 iunie) cucul nu mai canta, eel putin asa spun oamenii de pe aici.

Aparitia si disparitia misterioasa a cucului a alimentat imaginatia populara, care i-a pus in spatele bietei pasari, numeroase semnificatii magice, fiind un semn bun pentru sanatate, dar si aducator de rele. 

Albotenii stiu si azi ca daca aud cucul cantand in timp ce sunt la munca, vor avea spor la roade, iar daca sunt voiosi, sau se distreaza, tot anul le va merge bine, in schimb daca nu ai mancat nimic in ziua respectiva, si auzi cucul cantand, iti va merge tot anul rau, pentru ca spun ei "te-a spurcat cucul".

Pana nu de mult localnicii cunosteau si cantece populare de dragoste, de voie buna, de munca, de spor, in care amintea sosirea sau plecarea cucului.

Sunt situatii in care localnicii se feresc sa nu fie "spurcati" de cantatul pupezei, de puii de gaina, de boboci, de miei, si multe asemena situatii, fiecare cu semnificatia sa.

Iordanul

Este un obicei care se pastreaza si azi si are loc in ajunul Boboteazei. Cete de flacai si chiar barbati casatoriti, pornesc pe la casele oamenilor, mai ales acolo unde unui dintre barbati poarta numele de Ion, unde canta iordanul pe un text scurt bisericesc. De regula, unui dintre barbati familiei, primeste Iordanul. Dupa ce au cantat de mai multe ori Iordanul, iordanitorii arunca gazda de trei ori in sus, strigand in cor: hep, hep, hep. Daca gazda este mai fricoasa si nu vrea sa fie aruncata, promite celor 10-15 iordanitori ca da de baut vin sau tuica fiarta.
La plecare iordanitorii primesc bani si ureaza, gazdei belsug, sanatate si prosperitate.

Obiceiuri de inmormantare

Ca in orice loc, acest moment este trait de membrii familiei cu durere adanca si multa jale. in aceasta atmosfera apasatoare, membrii familiei si rudele apropiate pregatesc momentul inmormatarii. Obiceiurile de inmormantare sunt bine inradacinate si se pastreaza cu multa trainicie pe meleagurile albotene. Aceste momente s-au pastrat si datorita ritualului religios care se desfasoara dupa anumite reguli cunoscute de toata lumea: scaldatul si barbieritul (la barbati) privegheatul, slujba religioasa de acasa, deplasarea la cimitir cu opriri la rascruce de drumuri, oficierea slujbei religioase, cuvantul preotului si altor persoane, coborarea in mormant, pomana cu mancaruri, de dulce sau de post, cu tuica si vin, pentru cei care au condus persoana decedata pe ultimul drum.
Pomenirea mortilor se face periodic, la termene stabilite dupa reguli bisericesti: pomeni, pomelnice, parastas, liturghii, bociri la mormant si altele, stabilite de regulile crestinesti.
Un aspect deosebit, poate specific local, trebuie remarcat si anume: in saptamana mare dupa ce mormintele au fost frumos sapate si in tarana acestora s-au plantat flori, urmeaza tamaiatul mormintelor si bocetele la crucea celui disparut. Persoane din familie, langa cruce se jelesc, purtand un adevarat dialog cu cel disparut. Este emotionant si cutremurator sa asculti bocetele din cimitirul satului, care au loc in amurgul serilor de primavara din ajunul Pastelui.

Principalele manifestari cultural - sportive organizate anual in comuna sunt:
1. campionat de table- desfasurat iarna
2. campionat de sah- desfasurat iarna
3. campionat de ping-pong-desfasurat iarna

Aceste campionate se desfasoara in cadrul Caminului Cultural Albota si sunt organizate de Consiliul Local.

Activitati sportive

Comuna Albota se afla pe soseaua nationala, ce leaga capitala Romaniei cu vestul tarii si de aici cu bazinul mediteranian si Europa de vest. Localitatea Albota nu constituie un obiectiv de atractie turistica, chiar daca beneficiaza de un minunat cadru natural. Localnicii, dar mai ales tinerii, sunt animati de dorinfa de a participa la drumetii scurte pentru cunoasterea orizontului local, iar cu prilejul unor excursii mai lungi cu autocarul sunt interesati sa cunoasca frumusetile patriei.
Trebuie remarcat faptul ca multi alboteni isi petrec sfarsitul saptamanii la iarba verde sau pe terenurile sportive. Incepand din 2006 comuna dispune de un stadion care are vestiare si cabine de dusuri.
Echipa comunei joaca in campionatul judetean de fotbal. Baza sportiva a Scolii Albota este folosita atat de elevi cat si de locuitorii comunei care practica aici fotbalul, tenisul si alte jocuri sportive.

In ceea ce privesc rezultatele obtinute de echipa scolii amintim numeroasele locuri I obtinute de echipa de handbal a scolii, dar si de cea mai buna performanta reportata de un elev al comunei - Locul I pe tara la tetratlon, reportat de Lixandru Florenta in 2003.

(Informatii preluate din Strategia de Dezvoltare Locala a Comunei Albota 2014 - 2020)