Protejarea padurii. Ocolul silvic din Aninoasa
Aşa cum am arătat, extinderea suprafeţelor de cultură s-a făcut pe seama pădurilor. Sporirea populaţiei şi odată cu aceasta a nevoilor de întreţinere au dus la micşorarea suprafeţelor ocupate de pădure. Însă tăierea pădurii s-a făcut în mod dezorganizat.
Primele informaţii despre pădurea satelor noastre le avem dintr-o catagrafie realizată în anul 1831, care cuprinde date despre „felurimea copacilor din păduri şi munţi". Despre pădurea satului Slănic se precizează că este „megieşească", adică moşnenească şi se compunea din: „stejari, plopi, carpeni, fagi, mesteceni, aluni şi anini", iar cea din munţii Jupâneasa şi Iezere era alcătuită din „fag şi brad".
Pădurea din satele Aninoasa şi Vlădeştii de Sus - Valea Siliştii aparţinea mănăstirii Aninoasa şi era formată din „stejar şi brad", iar cea din muntele Năpârteanu, al cărui proprietar era tot mănăstirea, era alcătuită din „fag şi brad" .
În a doua parte a secolului al XIX-lea s-au luat diferite măsuri la nivel de ţară pentru protejarea pădurilor, evitându-se tăierile necontrolate şi excesive. Domnitorul Barbu Ştirbei, în anul 1851, a emis Ofisul Domnesc nr. 1654 prin care cerea efectuarea unei catagrafii a pădurilor aflate pe proprietăţi bisericeşti şi pe domeniile statului, în care să se menţioneze vechimea şi întinderea lor. Prin acest recensământ se urmărea, în unele cazuri, „a se tăia de tot şi a se lăsa pământul lor slobod pentru cultură", iar în alte situaţii pădurea să se păstreze „regulându-se tăierea periodică, ori pentru lemne de foc, sau pentru cherestea cu un chip bine chibzuit, ca după un număr de ani hotărât să poată creşte la loc". Din acest document ne dăm seama de importanţa pe care o acorda conducerea ţării pădurilor existente: „şi cu acest chip niciodată să nu ajungă ţara a pătimi de vreo strâmtorare pentru risipa acestui material de întâia trebuinţă, luându-se măsuri pentru a se aduce din străinătate oameni cu ştiinţă speţială de această slujbă".
Pentru efectuarea catagrafiei au fost aduşi de la Paris trei specialişti în silvicultură care „au şi intrat în lucrare începând de la judeţul Mehedinţi" înspre răsărit. Proprietarii de păduri erau obligaţi să pună la dispoziţie specialiştilor câte „doi pădurari şi un isprăvnicel spre a le arăta toate amăruntele pădurilor", iar pentru „purtarea lanţului de măsurătoare, tăiere de copaci în facerea de linii, puneri de momâi şi altele [...] să le dea de la patru până la şase clăcaşi" .
La 31 ianuarie 1856 Departamentul Credinţei transmite hotărârea domnitorului ca pădurile mănăstirilor închinate şi neînchinate şi ale domeniului statului să „fie cercetate de elevii forestieri ce au trecut în gradul de conductori după esamenul ce au dat, câte unul pe un ocol de doă şi trei districte". Aceşti elevi aveau următoarele obligaţii:
a. Să stabilească suprafaţa şi calitatea pădurilor, executând planuri şi descrierea lor;
b. Să regleze tăierile pentru trebuinţa publică „însemnând copacii care au a se tăia şi priveghind pentru a nu se face vreo abatere";
c. Să asiste la cercetările şi ispaşele ce s-ar face „pentru călcarea de hotare ale vreunei păduri sau de tăiere de lemne fără voia guvernului";
d. Să inspecteze pe toţi păzitorii pădurari care se supun lor;
e. Silvicultorul îşi va alege reşedinţa într-unul din oraşele ocolului şi va anunţa pe conducătorul judeţului când şi unde se deplasează;
f. Pentru deplasare i se punea la dispoziţie o căruţă cu doi cai.
Ţara a fost organizată pe şapte ocoale, fiecare fiind alcătuit din două sau trei judeţe, conduse de câte un silvicultor, care îşi avea sediul în una din reşedinţele de judeţ. Gruparea lor s-a făcut astfel: Mehedinţi, Gorj, Dolj, cu sediul la Turnu Severin, silvicultor-Goliad; Vâlcea, Argeş, Muşcel, cu sediul la Piteşti, silvicultor - Cecropidi; Dâmboviţa, Prahova cu sediul la Târgovişte, silvicultor - Trăsnea; Buzău, Râmnic, cu sediul la Buzău, silvicultor - Dumitrescu; Brăila, Ialomiţa, cu sediul la Brăila, silvicultor - Naigheborn; Vlaşca, Ilfov, cu sediul la Bucureşti, silvicultor - Hartel; Teleorman, Olt, Romanaţi, cu sediul la Slatina, silvicultor - Mavrodin.
Măsurile de mai sus au fost transmise tuturor arendaşilor de moşii pentru a fi puse în aplicare. Tăierea copacilor pentru realizarea de construcţii se făcea în urma unor aprobări succesive care vizau înlăturarea abuzurilor: cererea („reclamaţia") clăcaşului sau arendaşului către proprietarul pădurii, sau către cârmuirea judeţului, ori subcârmuirea plasei; apoi urma comunicarea între acestea; după aceea se făcea cercetare la faţa locului de către delegaţi ai proprietarului şi subadministraţiei de plasă, care raportau concluzia lor către proprietar; apoi proprietarul informa Departamentul Credinţei sau Departamentul din Lăuntru cu privire la numărul de copaci şi felul acestora care trebuia să fie tăiaţi. După parcurgerea acestor etape, Departamentul Credinţei (în cazul pădurilor mănăstireşti) sau Departamentul din Lăuntru (în cazul pădurilor statului) aproba cererea, total sau parţial, rezultatul fiind transmis către solicitanţi. Aceleaşi demersuri se făceau şi în cazul alegerii izlazurilor din păduri pentru lemnele de foc .
Chiar şi atunci când a fost vorba despre tăierea copacilor necesari la „facerea încăperilor de graniţă la puncturile Bândea şi Nucşoara" din plaiul Nucşoarei, aprobarea a dat-o Departamentul Credinţei, fiindcă pădurea din munţii Bândea, Păpăul şi Şeţul aparţinea episcopiei Argeşului .
Iată dar că defrişarea de păduri, tăierea de copaci pentru construcţii, ori alegerea izlazurilor din păduri pentru lemne de foc se făceau numai cu aprobare ministerială. Grija pentru protejarea pădurilor era permanentă, iar legislaţia în domeniu se perfecţiona.
Ocolul Silvic din Aninoasa
Prin Legea pentru înfiinţarea Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor din martie 1883 s-au creat şi ocoale silvice. Acestea erau organe exterioare ale ministerului amintit şi se îngrijeau de punerea în practică a legilor, regulamentelor şi instrucţiunilor acestuia referitoare la conservarea, regenerarea, amenajarea, administrarea şi valorificarea pădurilor . Tot ele se îngrijeau de executarea tuturor lucrărilor necesare pădurilor statului sau administrate de către stat, precum şi celor ai căror proprietari erau biserica ori particularii .
Ocoalele silvice erau conduse de câte un inginer silvic şef, iar în lipsa acestuia de către un inginer silvic, care era numit prin decret-regal şi era ajutat de către un inginer şi conductorii silvici necesari, la care se adăuga personalul silvic inferior (brigadieri şi pădurari) care se ocupa cu administrarea pădurilor, plus personalul auxiliar de cancelarie. Ele se subordonau direcţiilor silvice, fiind obligate ca anual să înainteze acestora un memoriu cu privire la lucrările ce urmau a se executa în domeniul exploatării pădurilor, pepinierelor, plantaţiilor şi construcţiilor forestiere.
Pădurea Slănicului, fiind moştenească, era supusă pericolului de a fi distrusă mai uşor. Iată ce afirmă învăţătorul Dragomir Hera, în lucrarea sa: „Înţărcătoarea de nord sau pădurea, în suprafaţă 3050 pogoane, acoperită cu pădure de fag, în mare parte distrusă de moşneni în mod nemiluit, ceea ce a indignat şi determinat pe M.S. Regele Ferdinand I, în 1909, cu ocazia unei vânători făcute în pădurea moşnenilor Slăniceni, fiind pe atunci principe, să ordone darea în judecată a delincvenţilor. A trebuit să vină legea silvică din 1910 cu stabilirea drepturilor moşnenilor devălmaşi şi punerea moşiei indivize sub administraţia Casei Obştii, ca să oprească pe cei abuzivi". Facem precizarea că în această vreme Dragomir Hera era învăţător la şcoala din Slănic, deci martor ocular.
Despre Înţărcătoarea de Sud „zisă şi Oancea Diaconu, sau Islazul, în suprafaţă de 1.920 pogoane", care se află la nord de vatra satului şi muşcele, spune următoarele: „Altădată această înţărcătoare, împădurită cu frumoasă pădure de stejar, din cari se mai văd şi azi câte unul ici colo, a servit de îmbogăţire unora din moşneni, cari vindeau lemnul de stejar fasonat la Târgovişte şi Bucureşti, iar terenul odată despădurit, s-a surpat îngrozitor, luând naştere râpi prăpăstioase şi văi adânci cu albia pâraielor plină de prund şi bolovani mari cât casa, cântărind mii de chilograme. Şi tocmai de aceea pâraiele şi râul Slănic vin foarte mari în timpul ploilor, îşi mută albia de pe un loc pe altul ameninţând grădini şi case şi uimind pe călători prin mărimea şi mulţimea bolovanilor ce cară. În locul frumosului şi falnicului stejar, care pe vremuri hrănia cu fructul său porcii satului şi pe care lăcomia unora şi nepriceperea altora din moşneni l-a distrus, astăzi Înţărcătoarea Oanci Diaconu s-a împădurit cu mestecini şi mărăcini, acolo pe unde a rămas nesurpat". Mai departe arată că acest izlaz este străbătut de mai multe văi „pe fundul cărora curg părae, cari seacă la cea mai mică secetă; iar când plouă vin mari cărând în apa Slănicului bolovani şi prund din abondenţă; iar râul Slănic, după ce se luptă câtva timp cu acest material, parcă în ciuda moşnenilor cari i-au despoiat coastele, îl aruncă în dreapta şi în stânga chiar în vatra satului, căruia îi dă un aspect neplăcut".
Pentru buna administrare a pădurilor s-a instituit Codul Silvic, în aprilie 1910, căruia i se subordonau toate categoriile de păduri :
a. Pădurile care aparţineau statului, Domeniului Coroanei, Casei Şcoalelor, Casei Bisericii, judeţelor, comunelor şi Eforiei Spitalelor Civile;
b. Pădurile aşezămintelor de binefacere;
c. Pădurile stăpânite în devălmăşie de către moşneni şi răzeşi;
d. Pădurile particulare de pe vârfurile, crestele şi coastele munţilor;
e. Pădurile particulare aşa-zise de protecţie, situate în bazinele de recepţie ale torenţilor;
f. Pădurile sau părţile de păduri necesare pentru protejarea malurilor râurilor;
g. Pădurile necesare pentru apărarea teritoriului ţării.
Ocolul şi-a întocmit amenajamente încă din anii 1913-1916, cel complet fiind realizat în anul 1930, situându-se printre primele din acest punct de vedere.
În felul acesta în cea mai mare parte a pădurilor s-a pus ordine în privinţa administrării, exploatării, reîmpăduririi şi îngrijirii lor.
Până la finele anului 1948, când pădurile au fost naţionalizate, Ocolul Silvic Aninoasa aavut în administrare 11.183 ha păduri ale statului. De acelaşi ocol silvic au aparţinut şi pădurile obştilor de moşneni din Slănic, Berevoieşti şi parţial Câmpulung, în total 5386 ha, dar şi ale unor persoane fizice, însumând suprafaţa de 3.398 ha.
Pentru exploatarea pădurilor din zonă erau necesare mijloace de transport. Astfel a fost proiectată o cale ferată forestieră îngustă, cu ecartament de 1m, în anul 1920, între gara Stâlpeni şi masivul păduros de pe văile Bratia, Brătioara şi Râuşor. Proiectantul a fost inginerul Grigorescu, de la Serviciul Căi Ferate Forestiere al Casei Pădurilor. Între Stâlpeni şi Aninoasa, pe distanţa a 22 km, terasamentul a fost gata în anul 1930, făcut pe cheltuiala Băncii Crisoveloni, care dorea „a-l vinde statului". De la Aninoasa s-au mai adăugat 3 km până în comuna Berevoieşti, iar de aici încă 18 km pe Râuşor şi 17 pe Bratia, derivaţia liniei ferate făcându-se la confluenţa pâraielor Râuşor şi Bratia. La finele anului 1934 calea ferată a fost terminată, iar la 11 ianuarie 1935 s-a făcut licitaţie pentru începerea exploatării pădurii.
La această dată Ocolul Silvic Aninoasa dispunea de următoarele construcţii: 1. Sediul ocolului, compus din nouă camere, construit din cărămidă, acoperit cu şiţă, plus anexe; 2. Un canton de brigadieri, tip vechi, din cărămidă, cu două camere şi antreu „servind de cancelarie"; 3. Un canton tip pentru camerist, în care „locuieşte brigadierul". Toate aceste construcţii se aflau în Aninoasa; 4. Pe pârâul Râuşor, în pădure, un canton de pădurar cu trei camere, construit din paiantă, în care locuia pădurarul; 5. Un castel de vânătoare, din lemn, cu parter şi etaj, acoperit cu şiţă, cu nouă camere, aflat la 6 km de Berevoieşti, în zăvoiul de pe Râuşor.
La această vreme ocolul nu avea pepinieră, deoarece nu se făcuseră „tăieri rase până în prezent"; se stabilise ca după începerea „exploatărilor regulate să se înfiinţeze una de circa 3 ha pentru împăduririle anuale în care urmau să se cultive „molid, brad, frasin, gorun"; locul fusese stabilit în punctul Rogoaza .
În anul 1932, prin înfiinţarea Ocolului de regim silvic Câmpulung Muşcel, pădurile particulare au trecut de acesta.
După promulgarea legilor retrocedării de după 1990 suprafaţa ocolului a avut următoarea evoluţie:
- la 31 decembrie 1989 avea 23.385 ha păduri de stat;
- la 31 decembrie 1995 avea 22.553 ha păduri de stat;
- la 31 decembrie 2005 avea 16.625 ha păduri de stat;
- la 31 decembrie 2007 avea 12.303 ha păduri de stat.
La încheierea acţiunii de retrocedare a pădurilor către proprietarii de drept, ocolul silvic va rămâne cu aproximativ aceeaşi suprafaţă pe care o deţinea în anul 1948.
În momentul de faţă ocolul are în grijă 5.386 ha păduri ale unor obşti (Slănic 3053, Berevoieşti 1362 şi «Negru Vodă» Câmpulung 9021 ha, păduri ale unor persoane fizice (Bălileşti 2168 ha, Vlădeşti 1135 ha, Aninoasa 553 ha, Berevoieşti 2557 ha, Albeşti 2434 ha, Mihăeşti 86 ha, Godeni 54 ha, Bughea de Jos 34 ha) şi 11.303 ha păduri ale statului.
Pentru reîmpăduriri ocolul dispune de o pepinieră în suprafaţă de 3 ha, amplasată pe raza comunei Vlădeşti, care produce anual între 200.000 şi 500.000 puiet forestier (răşinoase şi foioase), necesar pădurilor de stat şi particulare.
Ocolul este organizat pe patru districte, conduse de câte un şef de district, şi 25 de pădurari. La sediul ocolului lucrează 3 ingineri, 1 subinginer, 3 tehnicieni, 1 contabil şi 1 casier. De asemenea dispune de două formaţii de exploatare în care lucrează 10 muncitori şi o formaţie pentru întreţinerea drumurilor forestiere, cu 2 muncitori. Iar în satul Cândeşti, comuna Albeşti, continuă să existe păstrăvăria, cu o capacitate de 10 tone anual, de care se ocupă un responsabil şi 2 muncitori.
Posibilitatea totală actuală de exploatare a pădurilor statului, care aparţin de ocol, este de 48.000 mc, din care 40.000 mc produse principale şi 8.000 mc produse secundare şi higienă. Materialul lemnos se valorifică prin licitaţie publică, iar o parte este vândut populaţiei din zonă pentru încălzirea locuinţelor şi pentru construcţii. Pentru creşterea accesibilităţii fondului forestier s-au construit 38 de drumuri forestiere, în lungime de 136,5 km. Refacerea pădurilor se produce în mod natural, în proporţie de 70%, cu specii autohtone valoroase (fag, molid, gorun, paltin, frasin, cireş), restul de 30% regenerându-se prin plantaţii artificiale tot cu specii autohtone.
În anii 2005 şi 2006 pădurile ocolului au fost afectate de vânturi puternice care au produs doborâturi masive de aproximativ 65.000 mc. Suprafeţele afectate în acest fel sunt regenerate prin plantaţii.
Ocolul silvic dispune de trei fonduri de vânătoare, dintre care două G.V.S. (Fondul de vânătoare 15 Bratia şi Fondul de vânătoare 16 Râuşor) şi un fond contractat cu A.G.V.P.S..
În pădurile administrate de Ocolul Silvic Aninoasa trăiesc mai multe feluri de animale sălbatice, al căror număr, după aprecierile specialiştilor, este următorul:
cerb carpatin - 93 exemplare urs carpatin - 42 exemplare
căprior - 64 exemplare lup - 7 exemplare
capră neagră - 13 exemplare râs - 6 exemplare
mistreţ - 127 exemplare pisică sălbatică - 20 exemplare
vulpe - 48 exemplare
Ocolul silvic dispune şi de fonduri de pescuit: nr. 9 Bratia, bonitate I, şi nr. 10 Râuşor, bonitate 1; iar păstrăvăria Cândeşti are o capacitate de producţie de 10-12 tone pe an.
În fiecare an ocolul realizează o producţie silvică în valoare de 2.500.000 RON, din care peste 85% din valorificarea superioară a masei lemnoase, prin licitaţie, şi 15% din alte resurse: vânătoare, fructe de pădure, ciuperci comestibile, plante medicinale, puieţi forestieri.
În momentul de faţă ocolul este încadrat cu următorul personal: şef ocol ing. Niţescu Olavi Eleodor, ing. Păuna Ioan, ing. Şerban Constantin, sing. Mihăescu Constantin, teh. Stoica Tudorel, teh. Comănescu Gabriel, teh. Hapaina Corina, contabil şef Herţea Teodora, casier Popescu Ion, şofer Căciulă Nicolae, îngrijitoare Pascu Iustina; şef district Ungureanu Bogdan, păd. Vasile Nicolae, păd. Ivan Crinu, păd. Neacşu Ion, şef district Neacşu Nicolae, păd. Comănescu Marius, păd. Rădescu Ion, păd. Ilinescu Ion, păd. Popescu Florian, şef district Mamularu Daniel, păd. Herţea Ion, păd. Şerban Gheorghe, păd. Adam Mihai, păd. Bărbucă Ion, păd. Jugănaru Răzvan, păd. Hera Dragomir, păd. Dragomir Dorel, şef district Păuna Dragoş, păd. Avramescu Adrian, păd. Brânzaru Ion, păd. Popescu Constantin, păd. Cojan Vasile, şef district ing. Vintilă Bogdan, păd. Florea Dan, păd. Prunoiu Ion, păd. Popescu Adrian, păd. Ţigău Corin, păd. Tomescu Petre, păd. Bizon Alexandru.