ASISTENȚĂ MATERNALĂ
La nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș (D.G.A.S.P.C), principalul furnizor de servicii sociale la nivelul județului - acreditat ca furnizor de servicii sociale, conform certificatului de acreditare seria AF nr. 0000214, eliberat la data de 16.04.2014, funcționează serviciul social "Asistenți Maternali Profesioniști" din cadrul Serviciului Management de Caz pentru Copil, care asigură creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, la asistent maternal .
Serviciul social a fost relicențiat, prin Decizia președintelului A.N.D.P.D.C.A. nr. 1336/02.10.2020, în prezent deținând licența de funcționare seria LF nr. 000216 din data de 02.10.2020, pe o perioadă de 5 ani, respectiv 02.10.2020 – 01.10.2025, în conformitate cu noile standarde minime de calitate pentru serviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protecţie specială, aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr. 26/2019.
Conform standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protecție special, atribuţiile privind identificarea, evaluarea, recrutarea, instruirea PFAMP şi, după caz, angajarea şi atestarea asistenţilor maternali (AM) sunt îndeplinite, în prezent, de cei 4 responsabili de caz ai AM din cadrul Compartimentului coordonare PFAMP, structură înființată, la nivelul SMCC, prin Dispoziția nr. 3747/30.09.2019 a directorului general al DGASPC Argeș, aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Argeș nr. 214/31.10.2019 privind aprobarea organigramei și a statelor de funcții ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Argeș.
Sarcinile serviciului social "Asistenți Maternali Profesioniști" care funcționează în cadrul Serviciului Management de Caz pentru Copil, sunt îndeplinte de: managerul de caz al copilului (MC) din cadrul S.M.C.C., responsabilul de caz al AM din cadrul Compartimentulului coordonare persoane/familii și asistenți maternali profesioniști (PFAMP), precum şi de asistentul maternal (AM) la care a fost dat în plasament copilul. Aceștia colaborează în vederea asigurării protecției speciale a copilului într-un mediu familial și respectării interesului superior al copilului.
Compartiment Coordonare Plasament la Persoane/Famili și Asistent Maternal Profesionist funcționează în cadrul Serviciului Management de Caz pentru Copil
Date de contact:
Adresa: mun Pitești, Calea Drăgășani nr.8, jud Argeș (etaj I, camera 29 bis)
Telefon fix: 0248-271131, int.21; Fax 0248-271220
Mobil: 0790106651
E-mail: dgpdcarges@yahoo.com
Persoană de contact:
Mihaela Petrescu - Coordonator Compartiment Coordonare Plasament la Persoane/Familii și Asistent Maternal Profesionist
Program de lucru cu publicul:
La sediul instituției: Luni-Joi: 8:00-16:30;
Vineri: 8:00-14:00.
Misiunea compartimentului:
Compartimentul Coordonare Persoane/Familii și Asistenți Maternali Profesioniști (CCPFAMP) reprezintă structura care răspunde de identificarea, recrutarea, evaluarea, instruirea persoanelor, famiilor și asistenților maternali (PFAMP), eliberarea atestatului de asistent maternal (AM), angajarea AM și monitorizarea PFAMP, precum și modul de suspendare sau retragere a atestatului de asistent maternal, ținând cont de nevoilor fiecărui copil plasat la PFAMP prin asigurarea posibilităților de plasare a copilului, inclusiv în regim de urgență.
Asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condițiile O.G. nr. 27/2024 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal, aprobată și modificată prin Legea nr. 323/2024, care asigură la domiciliul său sau, după caz, la reședința sa creșterea, îngrijirea și educarea copilului pe perioada aplicării măsurii de protecție specială a plasamentului, a plasamentului în regim de urgență pentru copilul separat, temporar sau definitiv, de părinții săi sau, după caz, în perioada de respiro a unui alt asistent maternal.
Poate fi atestată ca asistent maternal persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- a împlinit vârsta de 21 de ani;
- a absolvit învățământul profesional sau liceal;
- prin comportamentul său în societate și profilul psihologic prezintă garanții morale cu privire la creșterea, îngrijirea și educarea copiilor;
- persoana și soțul/soția prezintă disponibilități afective în relațiile cu copiii, confirmate în urma evaluării psihologice;
- soțul/soția și copiii care au împlinit vârsta de 14 ani și care au același domiciliu sau, după caz, aceeași reședință cu solicitantul își exprimă acordul cu privire la primirea în familie a unui copil/a unor copii;
- are domiciliul sau, după caz, reședința într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale pentru copilul/copiii pe care îl/îi va primi în plasament și, după caz, la servicii de abilitare/reabilitare pentru copilul cu dizabilități;
- are drept de folosință asupra unei locuințe care acoperă în mod corespunzător necesitățile de preparare a hranei, de igienă, educație și odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului/copiilor care urmează a fi primit/primiți în plasament și pentru care se poate asigura un spațiu individualizat de odihnă și efectuare a temelor;
- cel puțin unul dintre membrii adulți ai familiei realizează venituri, exceptând solicitantul, dacă acesta locuiește cu unul sau mai mulți membri.
Nu poate fi asistent maternal persoana care se află în următoarele situații:
a) a depășit vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;
b) a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra persoanei, contra autorității, contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu, precum și pentru infracțiuni de trafic de droguri, cu privire la regimul privind substanțele dopante, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive sau este înscrisă cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
c) are în familie membri care au împlinit vârsta de 14 ani sau alte persoane, care locuiesc împreună cu aceasta, care au fost condamnați prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune din categoria celor prevăzute la lit. b) sau sunt înscriși cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
d) a fost decăzută din drepturile părintești prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau i-a fost interzis exercițiul drepturilor părintești, ca pedeapsă complementară;
e) suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;
f) are în familie membri sau alte persoane majore care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;
g) are istoric de violență pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu sau, după caz, ordin de protecție, conform prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau conform prevederilor Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, sau are în familie membri sau alte persoane adulte care locuiesc cu aceasta pentru care au fost emise ordinele menționate;
h) a avut sau, după caz, are unul sau mai mulți copii naturali în sistemul de protecție specială;
i) a consimțit la adopția propriului copil, cu excepția situației în care copilul a fost adoptat de către soț;
j) suferă de boli psihice, este dependentă de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope, confirmate prin certificate medicale eliberate de medicul specialist;
k) are în familie membri sau alte persoane majore, care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli psihice, sunt dependente de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope, confirmate prin certificate medicale eliberate de medicul specialist;
l) i s-a retras atestatul de asistent maternal, cu excepția situației în care atestatul a fost retras la cerere.
Persoana care dorește să devină asistent maternal adresează o cerere de evaluare DGASPC Argeș.
În cuprinsul cererii se menționează în mod obligatoriu numărul de copii pentru care solicitantul consideră că poate asigura simultan condiții optime de creștere, îngrijire și educare, respectiv unul sau doi copii, grupa de vârstă, disponibilitatea de a îngriji grupuri de frați, copii cu dizabilități, precum și disponibilitatea de a prelua copii în regim de urgență sau în perioada de respiro a altui asistent maternal.
La cererea de evaluare se anexează în mod obligatoriu următoarele documente:
a) curriculum vitae al solicitantului;
b) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de ședere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidență permanentă a solicitantului și, după caz, a fiecărei persoane cu care acesta locuiește;
c) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe certificatul de naștere al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane cu care acesta locuiește;
d) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț/certificatul de divorț, dacă este cazul;
e) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe diploma de studii a acestuia;
f) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe titlul de proprietate sau orice alt document care să ateste dreptul de folosință a locuinței;
g) certificatul de cazier judiciar al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane care a împlinit vârsta de 14 ani cu care acesta locuiește;
h) certificatul de integritate comportamentală al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane majore cu care acesta locuiește, obținut în condițiile art. 16 din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
i) adeverință de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului sau, după caz, ale cel puțin unuia dintre membrii adulți ai familiei cu care acesta locuiește;
j) adeverință medicală eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a solicitantului, în care se precizează că nu suferă de boli transmisibile, și, după caz, a fiecărei persoane majore cu care acesta locuiește;
k) certificat medical eliberat de medicul specialist în care se precizează că solicitantul sau, după caz, persoanele majore cu care acesta locuiește nu suferă de boli psihice;
l) declarație în formă autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 4 lit. d), h), i) și l);
m) recomandări ale vecinilor, rudelor solicitantului, altor membri ai comunității/persoane din cercul social al acestuia sau, după caz, din partea reprezentanților autorităților administrației publice locale, cu privire la comportamentul social al solicitantului și, după caz, al membrilor familiei cu care acesta locuiește.
Cheltuielile necesare obținerii tuturor documentelor care însoțesc cererea de evaluare sunt suportate de către solicitant.
Cererea de evaluare se soluționează în termen de 90 de zile calendaristice de la data înregistrării la direcție.