Date deomografice si statistice

Ocupatiile locuitorilor

Aşezarea comunei Leordeni într-o zonă unde se întâlnesc dealurile cu câmpia a condiţionat în bună măsură ocupaţiile locuitorilor. Dacă în lunca Argeşului s-au cultivat grâul, orzul şi alte păioase, iar de la sfârşitul secolului al XVII-lea porumbul, în zona de deal pomicultura şi viticultura, creşterea vitelor şi exploatarea pădurilor au fost principalele ocupaţii ale locuitorilor. Dacă până în secolul al XVIII-lea produsele erau destinate consumului propriu, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu realizarea căii ferate şi a Şoselei Naţionale Bucureşti-Piteşti, acestea vor fi vândute şi pe pieţele oraşelor din apropiere (Bucureşti, Piteşti, Găieşti, Târgovişte). 

Din păcate, pentru Evul Mediu, documentele păstrate nu ne permit să apreciem aceste ocupaţii care au existat, datorită faptului că ele nu sunt atestate documentar. 
Întărind, la 19 iulie 1498, mănăstirii Râncăciov, „ găleţile ohabnice din venitul domnesc de grâu şi orz din judeţul Pădureţilor, satele anume Iacoveştii şi Dobroeştii", domnitorul Radu cel Mare ne confirmă prin hrisovul lui cultura acestor plante cerealiere în zonă. 
Legat de cultura cerealelor (grâu, orz, ovăz, mei) sunt morile pe care documentele le atestă, începând, în special, cu secolul al XVII-lea. La 9 mai 1561, Petru cel Tânăr voievod întăreşte lui Marea, Oprea şi Cânda, printre altele, „ocină în Budeşteni şi în Dobroeşti…, din sat şi din câmp şi din vie şi din mori şi din păduri" . Hotărnicind, la 31 martie 1652, pe Vasilie şi nepotă-său Stan din Budişteni de Stanciul logofăt şi Oprea logofăt, boierii s-au rugat de Stanciul logofăt „de au mai dat în silişte cea bătrână, unde le-au fost casa, silişti cu pomi, în lung den apa cea mare, pân-în iazul morii şi în lat, stânjăni, 48. Şi am mai dat loc de selişti din Piscul Hoţului, dân piatra celora 12 boiari… până-n apa poţină, mai jos de moara Stanciului logofăt, den apa în jos până la moara de cupă" . 
Despre pomi, în afară de mai sus-citatul document, un zapis din 30 iunie 1647 ne informează că Sora, fata lui Dobromir din Crângureni, vinde lui Stanciul logofăt vie „şi un loc în Vale Băilei cu meretul" . 
Cele mai multe documente însă atestă viţa-de-vie, Leordeniul fiind situat într-o renumită zonă viticolă. La 18 mai 1526, Radu de la Afumaţi voievod întăreşte lui Voico comisul şi Tatul postelnic, printre altele, „moşie satul Leurdeni jumătate, din pădure şi din câmp şi din dialul cu viile" . 
Stanciul logofăt, ctitorul schitului Budişteni, avea via lui, căci la 25 februarie 1647, Toma din Budişteni îi vinde „un loc dă vie în Deal, la Oţul, care easte pă lângă viia loi" .
Un alt document pe care-l prezentăm este un zapis din 8 aprilie 1649, prin care Dedul din Budişteni vinde lui Oprea şi lui Mehăilă tot de acolo „parte… de moşie de la Pescol lu Detcul, de pre lângă viia popei lu Bran" .
Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, viile de la Leurdeni fac obiectul zapiselor de vânzare-cumpărare, ele fiind o sursă importantă de venituri. La 1 iulie 1806, Nicolae Fundăţeanu vinde şase pogoane de vie în Dealul Leordenilor mătuşii sale Mariuţa Cărpenişanu, cu 280 de taleri pogonul. O mare suprafaţă de viţă-de-vie din Dealul Leordenilor, nouă pogoane, 22 de prăjini şi opt palme, vând la 21 ianuarie 1808 Constantin Brezoianu şi soţia sa lui Ion Mavrodolu, cu 3800 de taleri . 
Vitele apar mai rar în documente, deşi ele se aflau în gospodăriile ţăranilor şi mai ales ale boierilor şi mănăstirilor. În lipsa banilor, vitele sunt folosite pentru cumpărarea unor bunuri. Astfel, la 11 ianuarie 1608, domnitorul Radu Şerban întăreşte lui Stoica şi Cânda ocina din Budişteni, „partea lui Ion din Chiţeşti, toată, din câmp şi din pădure şi din apă şi din vatra satului şi din dealul cu viile", cumpărată de la acesta cu 20 de oi şi un bou , iar la 18 februarie 1613, domnitorul Radu Mihnea întărea tot lui Cândea şi vecinului său Stoica ocină în Dobroeşti, cumpărată de Oprea pentru 9 vaci şi un cal . 
O altă ocupaţie, albinăritul, reiese din zapisul călugăriţei Magdalina, din 29 august 1526, prin care lasă fiului ei Ivaşco şi nepoatelor sale, printre altele, „şi stupina de la Budeşteni" . 
Dacă documentele disparate nu pot să ne dea o imagine de ansamblu asupra unor ocupaţii, catagrafiile ne prezintă, sintetic, o anumită realitate, dar comparându-le între ele, vom constata că unele date nu coincid. 
Catagrafia din 1832, care prezintă numărul de animale, consemnează următoarea realitate: Baloteasca - un cal, două iepe, zece boi de jug, 16 vaci, cinci oi ţigăi, zece capre, 15 porci; Budişteni - cinci cai, 12 iepe, 130 de boi de jug, 97 de vaci, opt berbeci ţigăi, 60 de oi ţigăi, 30 de capre, 130 de porci; Leurdeni - 20 de cai, 25 de iepe, 60 de boi de jug, 100 de vaci, şase berbeci ţigăi, 60 de oi ţigăi, 20 de capre, 100 de porci; Călugăriţa - doi cai, trei iepe, 58 de boi de jug, 50 de vaci, cinci berbeci ţigăi, 25 de oi ţigăi, 25 de capre, 45 de porci; Glâmbocata - 10 cai, trei iepe, 100 de boi de jug, 50 de vaci, 11 berbeci ţigăi, 36 de capre, 30 de porci. Catagrafia consemnează şi suma pogoanelor de vie: Leordeni - 30, Budişteni - 17, Călugăriţa - şapte, Glâmbocata - unul . 
Dar documentul care ne furnizează cele mai complete date despre locuitorii satelor din componenţa actualei comune Leordeni este catagrafia din 1838, din care prezentăm cele mai importante date. Facem menţiunea că sumarul care apare la sfârşitul fiecărui sat este uneori greşit, de aceea prezentăm datele adunate de noi. 
Budişteniul, cel mai mare sat, avea 229 de familii şi 815 locuitori, 227 de familii erau de români şi două de greci (Temelie sin Ion şi Iene Mărgărit). Exista un singur ţigan, Mihai, ce era slugă la familia Badea sin Mincu Tudorcea. 
Privind starea socială, din 229 de familii, 186 erau de clăcaşi, restul fiind moşteni, boieri şi alte categorii scutite. Dintre boieri, trei familii sunt trecute cu apelativul „don", fiind şi cele mai bogate: Stanciu Vespescu (şase pogoane de porumb, şase de fân, doi cai, cinci porci, 2000 de pruni), Marinache Vespescu (şase pogoane de porumb, trei de fân, un cal, 15 porci, 1000 de pruni) şi Badea sin Mincu Tudorcea (şase pogoane porumb, patru cai, o vacă, şase porci şi 1000 de pruni). 
Catagrafia îl consemnează şi pe Grigore Turnavitu, fecior de neam, tatăl a patru băieţi, Demostene, Scarlat, Ştefan şi Pashal, trei dintre ei având un rol important în Revoluţia de la 1848-1849. 
Cei doi preoţi, consemnaţi de catagrafie, erau: Gheorghe sin popa Stanciu (40 de ani, soţia Stana, doi băieţi, Mihai şi Panait, două pogoane de porumb) şi Ion sin popa Sandu (38 de ani, văduv, un băiat, Costandin, cu un pogon de porumb şi unul de fân). 
La nivelul întregului sat erau cultivate cu porumb 295 de pogoane, 145 de pogoane cu fân, iar ca animale, dispuneau de: 147 de boi, 76 de vaci, 87 de oi, 54 de capre, 228 de porci şi doi bivoli.
Zonă viticolă, satul avea 85 de pogoane de vie, iar în privinţa pomilor, catagrafia consemnează un număr mare de pruni - 18.900 - şi foarte mic de meri, peri (167).
Satul dispunea şi de meşteşugari: dulgher (unul), rotar (unul), dogar (doi), cărămidar (unul), morar (trei), cârciumar (doi). 
Leordeniul avea 187 de familii de români şi un grec (Theodor sin Dumitru), şi 683 de locuitori. Majoritatea locuitorilor (149) erau clăcaşi, restul fiind moşteni, scutiţi ş.a.
Catagrafia consemnează doi preoţi: Costea sin popa Costandin - 40 de ani, patru pogoane cu porumb, trei pogoane cu fân, trei cai, doi boi, două vaci, trei porci, 200 de pruni, Toma sin Stan Apostescu - 30 de ani, două pogoane cu porumb, un pogon cu fân - şi un diacon (Neagoe sin popa Pătru, 60 de ani). 
Satul dispunea de 233 de pogoane cu porumb, 145 cu fân, 7.290 de pruni şi 37 de pogoane cu vie. Ca animale existau: 61 de cai, 118 boi, 105 vaci, 131 de porci. 
Glâmbocata (120 de familii, 441 de locuitori), cu 118 familii români şi două de ţigani, 92 fiind clăcaşi, 21 moşteni şi şapte scutiţi. 
Avea 177 pogoane cu porumb şi 95 de pogoane cu fân şi numai 10 pogoane cu vie, 6.870 de pruni, iar ca animale, 17 cai, 146 de boi, 74 de vaci, 93 de oi, 18 capre. 
Singurul preot consemnat era Radu Ciosic, 50 de ani, văduv, cu doi copii, cu trei pogoane cu porumb, două cu fân, doi boi, două vaci, două oi, două capre, şase porci, 200 de pruni şi un pogon cu vie. 
Ciulniţa, cu 82 de familii de români şi două de greci (Necola Paraita şi Dumitrică sin Nicola, ambele arendaşi şi povarnagii), 336 de locuitori.
Cu excepţia a cinci familii care erau scutite şi a două de patentari, toate celelalte 75 erau formate din clăcaşi. Între scutiţi se afla şi preotul Ion sin popa Ion (30 de ani, soţie, patru copii, cinci pogoane cu porumb, trei pogoane cu fân, patru boi, doi porci, o vacă, 200 de pruni). 
Satul dispunea de 180 de pogoane cu porumb, 111 pogoane cu fân, 41 de pogoane cu grâu, iar la animale: 22 de cai, 82 de boi, 72 de vaci, 339 de oi, 32 de capre, 117 porci, opt bivoli. Dacă numărul prunilor era de 10.250, la viţă-de-vie sunt înregistrate numai două pogoane. 

Călugăriţa, 59 de familii, toate de români, 232 de locuitori, 14 familii de moşteni şi 45 de familii de clăcaşi. 
În sat existau doi preoţi: Ion sin popa Radu - 26 de ani, cu soţie, trei copii, trei pogoane cu porumb şi două cu fân, un cal, doi boi, o vacă, 10 porci, 300 de pruni, un pogon cu vie, Ilie Viespescu - 60 de ani, văduv, doi cai, 400 de pruni, două pogoane de vie - şi doi diaconi (Din sin Enache, Pătru sin Stan). Satul avea 101 pogoane cu porumb, 50 cu fân, 5.124 de pruni, 22 de pogoane cu vie, iar la animale, şapte cai, 57 de boi, 35 de vaci, 40 de oi, cinci capre, 61 de porci. 
Prundeni, cu 51 de familii, 201 locuitori, toate de români, dar şi toate de clăcaşi. Dispunea de 98 de pogoane cu porumb, 25 de pogoane cu fân, şapte pogoane cu grâu, 3.380 de pruni şi 13 pogoane cu vie. Sat mic, avea numai patru cai, 55 de boi, 29 de vaci, 40 de oi, 44 de porci, şapte capre şi trei bivoli.
Baloteasca, 30 de familii, toate de români şi de clăcaşi, 112 de locuitori. Din cele 72 de pogoane lucrate, 44 erau cu porumb, 27 cu fân şi unul cu grâu. Ca animale avea: şase cai, 36 de boi, 20 de vaci, 23 de oi, 10 capre şi şapte porci. 
Bântău. Sat mic, din 17 familii şi 70 de locuitori, toţi români, cu 16 familii de clăcaşi şi una scutită (văduvă, de 91 de ani). Satul avea 33 de pogoane cu porumb şi patru cu fân, 1.400 de pruni, iar ca animale, opt boi, nouă vaci, 13 capre şi 10 porci . 
Dicţionarele geografice ce se întocmesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ne prezintă multe date privind ocupaţiile locuitorilor, în cazul judeţului Muscel fiind vorba de Dicţionarul lui C. Alessandrescu, din 1893. Începând cu comuna Budişteni, care avea 294 de case şi 1.057 de locuitori, sătenii, pe lângă agricultură (96 de ha porumb) şi creşterea vitelor (210 boi, 17 cai, 247 de oi, 154 de porci, 16 junci, 105 vaci) se mai ocupă cu cultivarea cireşilor, pepenilor, prunilor (7.000 dal ţuică pe an) şi viţei-de-vie. Produsele agricole sunt vândute la Bucureşti, Piteşti şi Găieşti. 
În comuna Ciulniţa (165 de case, 768 de locuitori) se cultivă porumb pe 222 ha, iar ca animale au: 122 de boi, 147 de vaci, 22 de cai, 964 de oi, 133 de porci şi doi bivoli. Cei 42 de stupi cu albine produc 222 kg de ceară şi 16 kg de miere. 
În Leordeni (287 de case, 1.272 de locuitori), sătenii se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor (51 de cai, 300 de boi, 200 de vaci, 934 de oi, 293 de porci, cinci bivoli, opt capre) şi pomicultura (2.800 dal ţuică pe an) stupii de albine produc 15 kg de ceară şi 30 kg de miere, iar gândacii de mătase dau până la 300 kg gogoşi . 
În dorinţa de a câştiga mai repede şi mai mult, unii dintre locuitorii din Leordeni îşi deschid cârciumi şi băcănii, fără a abandona, cei mai mulţi dintre ei, ocupaţiile tradiţionale. 
Un Anuar din 1896 consemnează numele cârciumarilor şi băcanilor care funcţionau în acest an. Astfel, existau următorii cârciumari: Breazu Gr. Ştefan, Codiţă P. Ghiţă, Constantin N. Ilinca, Fântânescu Duţă, Mazilu Nicolae Olac - Budişteni, Breazu Gr. G., Ibric C. Păun, Popescu Grigore - Ciulniţa, Martinescu Hr. D., Mihai Sandu, Sandu Nicolae, Niţescu Dumitrache - Leordeni

Într-un Anuar din 1899 sunt înregistraţi toţi aşa-zişii comercianţi şi industriaşi care activau în 1898. Cei mai mulţi sunt cârciumarii, în dreptul lor indicându-se şi anul deschiderii unităţii respective: Budişteni - Breazu Ştefan (1878), Ghelmeci Neacşu (1894), Mari R. G. (1895), Popescu Ghiţă (1878); Ciulniţa - Breazu Gheorghiţă (1878), Căvăluşi Dobre (1894); Leordeni - Georgescu Lambe (1878), Hristea Dimitrie (1878), Ploscaru Marin (1896), Soare D. Petrache (1893), Sandu Nicolae (1896). De asemenea, mai erau înregistraţi Svartz Iohan L. Comp - băuturi gazoase (Leordeni 1898), Ibric C. Păun (bumbăcar, Ciulniţa 1886) .
Şi către finele secolului al XIX-lea ocupaţiile de bază erau aceleaşi: agricultura, creşterea vitelor, pomicultura şi viticultura la care se adăugau, în mică măsură, meşteşugul şi negoţul. Datele pe care le prezentăm în tabelul sinoptic care urmează încearcă să argumenteze că agricultura era ocupaţia de bază a locuitorilor satelor pe care le prezentăm. 

Satul	Anii	Felul culturii, ha producţia
		Porumb	Grâu	Secară	Fasole	Orz	Ovăz	Rapiţă	Cânepă	Cartofi
Budişteni	1898 1899	300 350	10 8	4	2	1
Ciulniţa	1898 1899	250 300	1 11	5 7	2 2	1 1	1 1	5	2 8
Leordeni	1898 1899	1.200 376	100 211	50	5 376	2 7	30 17	20	1

 

Se poate observa cu uşurinţă că cea mai mare parte a terenului agricol era cultivat cu porumb, mămăliga fiind alimentul de bază în hrana locuitorilor. La Ciulniţa şi Budişteni, suprafaţa însămânţată cu grâu era foarte mică, recolta de pe aceste suprafeţe servindu-le pentru a face obiceiurile creştineşti şi pentru nelipsitul cozonac de Paşti şi Crăciun. Fac excepţie satele care compuneau Leordenii, unde suprafaţa de grâu este mai mare în ambii ani. De asemenea, se poate ca celelalte suprafeţe să fie mici, pentru că nici pământ nu aveau locuitorii suficient, iar producţia era destinată consumului fiecărei familii. Şi în anii următori situaţia culturilor este cam aceeaşi . Este de observat că locuitorii nu cultivau cartoful, acesta fiind înregistrat doar în 1904 la Leordeni, pe o suprafaţă de un hectar

 

satul	Anii	Felul culturii, ha Producţia
		Porumb	Grâu	Secară	Fasole	Orz	Ovăz	Rapiţă	Cânepă	Cartofi
Budişteni	1904	198	-	5	2	-	1	6	1	-
Ciulniţa	1904	116	-	-	24	-	-	-	3	-
Leordeni	1904	413	254	28	413*	0,5	55,5	32,5	1	1

 

Este de observat că locuitori din Leordeni aveau preocupări pentru mai multe feluri de culturi. Trebuie să facem precizarea că numărul de hectare la fasole este egal cu al porumbului, pentru că fasolea era cultivată printre porumb . 
Un raport către judeţ este foarte edificator în privinţa modului de folosire a terenului agricol. „Agricultura. Ţăranii se ocupă cu cultura de porumb, fasole, pepeni, zarzavat pentru trebuinţele casei, şi puţin grâu, cartofi, pomicultură, viticultură. Proprietarii se ocupă în mod special numai cu cultura de grâu, ovăz, viticultură, lucernă, iar parte din moşie este arendată ţăranilor, cu contracte agricole pentru porumb şi izlaz de vite. In nu se cultivă, dar cânepă, puţin" .
Concluzia acestui raport arată că una din ocupaţiile de bază ale locuitorilor este agricultura, în care sunt cuprinse cerealele legumele, zarzavaturile, dar şi pomicultura şi viticultura. 
O altă concluzie este aceea că ţăranii nu au pământ îndeajuns pentru a cultiva porumb şi nici izlaz pentru a creşte animale în număr suficient. Astfel că ei sunt nevoiţi să folosească pământ, pe contracte, de la marii proprietari.

 

 

Fisiere atasate