Leordeniul si marile evenimente ale istoriei moderne si contemporane

Revoluţia de la 1821. Despre participarea locuitorilor din Leordeni la Revoluţia din anul 1821 nu avem niciun fel de date. Sigur armata condusă de Tudor Vladimirescu a trecut prin satele aşezate pe vechiul drum Bucureşti-Piteşti. 
Revoluţia de la 1848-1849. Leordenii au avut reprezentanţi de seamă în conducerea Revoluţiei române de la 1848. Cel mai important a fost, fără îndoială, Alexandru G. Golescu, iar Kreţuleştii vor juca roluri mai mici şi episodice. Fraţii Turnavitu, originari din Budişteni, care învăţaseră carte la Şcoala Slobodă Obştească a lui Constantin (Dinicu) Golescu, între anii 1826 şi 1830, sunt participanţi activi la Revoluţie. Prima ştire o avem de la Ştefan Turnavitu, care funcţiona în calitate de comisar de propagandă în Plasa Piteşti, după care va trece în Plasa Cotmeana. Cităm o parte din raportul pe care l-a făcut cu colegul său, I. I. Michăianu: „am învins pre cât am putut nedumerirea ţăranilor, din care mare parte sunt foarte îndărătnici, din pricina reacţionarilor orăşeni şi cari... i-au făcut să crează că puterea suverană a ţării este imperatorul rus, iar nu popolul care se reprezentează de guvern... Mulţi din preoţi pe la sate... ne-au şicanat în lucrarea noastră şi au făcut scandal de reacţie între consătenii lor, invitându-i a nu primi stindardele libertăţii, sub deosebite vane cuvinte, că aceste sunt simbole de resbele... şi ţăranii timizi şi descurajaţi aprobau. Sperăm însă că din minut în minut lucrurile au să se îndrepteze, pentru că am învins toate acele dificultăţi şi astăzi stindardele libertăţii fâlfâie pe toate bisericile satelor plăşii. La aceasta contribueşte mult întoarcerea celor trimişi acolo în Capitală, care văzând cu ochii lor mişcările, se întorc la fraţii lor ci ideile cele nouă, iar ideile cele pernicioase sperăm că o să le stârpim cu totul..." . 
Într-o nouă scrisoare expediată din Piteşti, la 14 august 1848, Ştefan Turnavitu solicită ministrului Trebilor din Lăuntru ca după terminarea misiunii să vină la Bucureşti. El repetă că unii preoţi şi chiar protopopii nu sunt „oamenii secolului", Ghiţă este chiar reacţionar, chiar unii comisari de propagandă sunt reacţionari, ca Nanu, care după ce n-a făcut nimic, a demisionat. În rest, face o frumoasă profesiune de credinţă: „Pătruns de misia ce mi s-a încredinţat, consultat de instrucţii, gradul ţivilisaţiunii locuitorilor şi adânca meditaţie ce am făcut asupra modului de a insinua ţăranilor ideile de libertate, dragoste şi frăţie, am lucrat, socotesc, nu ca foncţionar, ci ca român doritor de libertatea şi mântuirea patriei şi dacă m-ar fi ajutat mijloacele n-aşi fi primit nici apuntamentul pentru transportul prin sate, ca unul ce mă cunosc dator a face sacrificii cu orice preţ pentru maica noastră patrie, când are trebuinţă; m-am luptat cu toată forţa a stârpi ideile funeste ce se opun principelor liberale şi m-am silit ... să pregătesc spiritele locuitorilor... la toate greutăţile întâmpinate, m-am consultat cu dl. administrator şi cu d-nii subadministratori" . 
La 28 august 1848, comisarii extraordinari Şt. Turnavitu, Şt. Mihăianu şi Ioanne Puşcaşu, scriu ministrului Trebilor din Lăuntru că cetăţenii din Piteşti „murmură împotriva noilor foncţionari la tribunalul de aici, Paleologu, Vărzaru, şi cer depărtarea din funcţie a judecătorului Berindei şi numirea altora credincioşi Constituţiei. Rezoluţia lui C. A. Rosetti, „să se pună la dosar, fiindcă nu este nici treaba lor, nici a acestui minister", dar nici n-o trimite la Departamentul Justiţiei . 
Pe data de 28 august 1848, I. Hrisopol, administratoriul judeţului Argeş, recomandă generalului Gheorghe Magheru pe Demostene Turnavitu, fratele administratorului de la Râmnicul Sărat şi al comisarului de propagandă din Piteşti, pentru a servi ca voluntar în tabăra sa, susţinând printre altele: „Acest tânăr cu dorinţa de a servi patriei, ca şi ceilalţi fraţi ai săi, vi-l recomand Domniei Voastre atât pentru persoana sa, cât şi ca om cu popularitate în acest district, care poate a vă procura o sumă de volintiri, dacă-l veţi îndatora" .
Scarlat Turnavitu, la 31 august 1848, trimite Ministerului Trebilor din Lăuntru o dare de seamă asupra cheltuielilor unor bani, care au fost restituiţi de Minister .
Subocârmuitorul plăşii Podgoria a arestat, la 27 septembrie 1848, şi trimis la Departamentul din Lăuntru, pe fraţii Ştefan şi Demostene Turnavitu „care au fost organe ale Constituţiei, cel dintâi ca propagand şi cel de al 2-lea căpitan de volintiri, să nu turbure liniştea locuitorilor şi să aducă lucrul la cea dintâi rătăcire, car chiar în pază fiind n-au putut a-şi stăpâni cugetul, încât prin feluri de vorbe arată pipăit că sunt tot de acest duh" .
I. M. Grădişteanu, administratorul judeţului Muscel, informează Departamentul din Lăuntru, pe baza raportului subocârmuitorului Plăşii Podgoria, că au arestat pe Nicolae Duilie care avea o scrisoare către „fraţii Turnaviţi" şi care „a stăruit ... cu mărturisirea Constituţiei" şi care a evadat . În noiembrie 1848, între arestaţii aflaţi la Mănăstirea Văcăreşti se aflau fraţii Scarlat Turnavitu, Dimosten Turnavitu şi Ştefan Turnavitu .
În calitate de revizor de judeţe, Nicolae Kreţulescu trimite, la 10 august 1848, Ministerului Trebilor din Lăuntru un raport asupra conflictului dintre Ghiţă Poenaru, subadministratorul plaiului Slănicul şi administratorul judeţului Buzău, şi constată că arestarea lui Poenaru a fost justificată, fiindcă a dat dovadă de lipsă de disciplină şi de supunere . Acelaşi N. Kreţulescu, în calitate de revizor a şase judeţe, raportează ministrului Trebilor din Lăuntru, la 21 august 1848, că în judeţul Prahova a rămas mulţumit de administraţie, că sătenii îşi fac datoriile către proprietari, în speranţa că vor avea un viitor fericit, că doar la Comarnic au fost oarecari nerăbdări datorate proprietarilor şi arendaşilor, Garda Naţională s-a organizat „pretudindeni", sătenii şi orăşenii considerând-o folositoare pentru ei, iar la oraşele secundare se crede că instituţiile noi sunt pentru folosul şi fericirea tuturor românilor Sosit la Bucureşti, după ce a inspectat judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Muscel, N. Kreţulescu raportează ministrului Trebilor din Lăuntru că în fiecare oraş a adunat pe toţi orăşenii, explicându-le starea de dărăpănare în care fusese ţara şi „neapărata trebuinţă a revoluţiei", datoriile fiecărui român pentru patrie şi nevoia „de a apăra aceste sfinte drepturi, cu orice mijloc". Toţi locuitorii din Vălenii de Munte, Câmpina, Filipeşti, Târgovişte, Găieşti şi Câmpulung au arătat supunere faţă de „stăpânirea de astăzi şi voinţa de-a apăra... dreptatea şi libertatea". Proprietarii care în unele localităţi au arătat nesupunere, s-au lămurit că proprietatea va fi apărată şi în viitor, dar o parte din pământ va fi dat sătenilor, prin răscumpărare. A discutat şi pe la sediile subadministraţiilor şi, uneori, în unele sate din drumul său. Ţăranii aşteaptă cu nerăbdare uşurarea situaţiei lor, ei „au simţit trebuinţa unei revoluţii înaintea noastră". Pe lângă nedreptăţile regulamentului, ei au mai suferit de la abuzurile autorităţilor statului. Ei sunt gata a trimite ajutoare la Bucureşti, căci „niciodată nu vor mai putea suferi jafurile şi tirania sub care au gemut până astăzi şi sunt gata a apăra drepturile ce s-au proclamat chiar cu sângele lor" .
Războiul de Independenţă 1877-1878. Ca şi alţi locuitori din ţară, sătenii din Leordeni au susţinut material armata română în războiul de la 1878-1878. Într-un tabel din 1877 octombrie 3 - noiembrie 10, printre comunele care au votat sume de bani pentru cumpărarea de arme se află şi Leordeniul, cu 100 de lei. La 20 ianuarie 1878, Ministerul de Interne mulţumea pentru pânza oferită pentru armată de locuitorii din patru comune din Muscel, printre ele aflându-se şi Ciulniţa, cu 34 metri pânză de americă, iar într-un tabel întocmit la 12 iulie 1877 de Prefectura Muscel, figura şi Mihail Eustatiade din Ciulniţa care a dăruit două bucăţi pânză groasă de cânepă . Într-un tablou aflat în biserica Cioca cu eroii din Ciulniţa-Moara Mocanului este şi sergentul Nicolae R. Ciobanu, participant la războiul din 1877-1878.
Răscoala din anul 1907. Existenţa în Leordeni a mai multor familii boiereşti ar fi putut duce la izbucnirea răscoalei şi aici, lucru care a îngrijorat autorităţile de la Câmpulung. Anunţându-l că la ora 9 a plecat la Călineşti şi Leordeni, maiorul Cocăneanu, prefectul de Muscel, îi cerea ministrului de interne, la 13/23 martie 1907: „Rog trimiteţi de urgenţă un batalion, dacă se poate străin de localitate, deoarece se semnalează nelinişte şi la Leordeni, nu am decât 2 companii". Mai informat sau mai dezinformat decât prefectul, Rizescu, procurorul Muscelului, trimitea ministrului justiţiei, tot la 13/23 martie 1907, o telegramă: „Fiind anunţaţi că în comunele Leordeni şi Florica s-a întins răscoala, astă noapte am plecat împreună cu dl prefect, dl comandant al Regimentului 30 Muscel şi 2 companii soldaţi în localitate". Ajuns în zonă, prefectul Cocăneanu telegrafia ministrului de interne, la 15/28 martie 1907, că numai la Gorganu şi Călineşti au fost devastate „locuinţele arendaşilor de origină greci, Nicolae Armenopol şi Tache Papastopol din Gorganu şi o mică prăvălie de mărunţişuri a lui C. Atanasiu, asemenea grec" şi că „De la Gorgani şi Călineşti în sus spre Goleşti şi în jos spre Leordeni nu s-a întâmplat nimic". Întrucât prin plecarea Batalionului 3 din Câmpulung, judeţul rămăsese fără trupe suficiente, acelaşi prefect cerea generalului Cica ca o companie din Batalionul vânători să rămână la Leordeni, iar celelalte să meargă la Câmpulung 
Pentru „potolirea răscoalelor ţărăneşti" au fost concentraţi în Compania 10-a din Regimentul Muscel nr. 30: un sergent, doi caporali şi 16 soldaţi din Leordeni, patru caporali şi doi soldaţi din Ciulniţa, un sergent şi şapte soldaţi din Glâmbocel şi şapte soldaţi din Budişteni. Dăm doar numele gradaţilor: sergentul Cristea Dumitru Nicolae şi caporalii: Tiţa Dumitru şi Paraschiv Gheorghe din Leordeni; caporalii: Tănase Nicolae, Pătru Ion, Bălănescu Gheorghe şi Neagoe Stan Grigore din Ciulniţa şi sergentul Nuţă Grigore din Glâmbocel . 
Războiul de Întregire a Neamului 1916-1919. Tributul de sânge în acest război dat de locuitorii actualei comune Leordeni a fost foarte mare. Pentru cei căzuţi în luptă cu acte în regulă, profesorul Videanu Ion a întocmit următoarea statistică:

Satul	1916	1917	1918	1919	1920	Total
Leordeni	13	38	4	3	-	58
Ciulniţa	12	39	3	-	1	55
Budişteni	7	27	-	-	-	106
Glâmbocata	10	38	6	-	-	54
Total general						201 .

Făcând o sinteză a informaţiilor culese de pe monumentele ridicate în cinstea eroilor din Leordeni, Ciulniţa, Budişteni şi Glâmbocata, unde apar dispăruţii şi morţii prin diferite lagăre, s-a obţinut următoarea situaţie: 

Satul	Sold.	Cap.	Serg.	Plut.	Subl.	Locot.	Căpitani-Generali	Total
Leordeni	84	13	7	1	-	-	-	105
Ciulniţa	46	2	8	-	1	-	-	57
Budişteni	89	6	11	-	3	-	1 gen.	110
Glâmbocata	88	2	3	1		-	-	94
Total	307	23	29	2	4	3	1	379 .

La luptele de la Bratocea, din 1 octombrie 1916, au căzut pe câmpul de luptă şase ostaşi din Leordeni şi au fost răniţi şapte, iar la Mărăşti au fost patru răniţi .
Se cunosc locurile unde şi-au dat viaţa pentru întregirea neamului câţiva din sătenii din Leordeni: sergentul Călin Grigore, din Regimentul 30 Dorobanţi, la Pravăţ, la 23 octombrie 1916, Ristea Marin şi Paraschiv Gheorghe, Regimentul 70 Infanterie, la Pravăţ-Nămăeşti, la 14 noiembrie şi respectiv, 5 noiembrie, soldatul Ibric Păun, la 15 august 1916, în luptele de la Bran, soldatul Pârvu Dumitru, Regimentul 70 Infanterie, la Pravăţ, Piscul Măgurii; soldatul Lăutaru Gheorghe, Regimentul 70 Infanterie, la 18 octombrie la Pravăţ, soldatul Başaidaru Tudor, Regimentul 30 Infanterie, la 15 august la Bran, şi soldatul Ion Marin, Regimentul 3 Dorobanţi, răpus de mitralieră, la 4 noiembrie 1916, la Lereşti . În anii 1917 - 1918, se găseau sub arme 32 soldaţi din Ciulniţa, şapte caporali şi 25 soldaţi, 7 soldaţi din Leordeni.

1. Şeful de post Stanciu, 2. Nicolae Pârvu, 3. Gheorghe Mitrea, 4. Constantin Dobre, 5. Ilie Bărăgău, 6. Petre Ivaşcu, 7. Ion Stoica, 8. Dida Mihăilă, 9. Codin Muscalu, 10. Petre Busuiocescu, 11. Ion Rîncă, 12. Constantin Vasile, 13. Nicolae Muscalu, 14. Costică Grecu, 15. Dumitru Chiribelea, 16. Gheorghe Popescu, 17. Gheorghe Başcău, 18. Constantin Ploscaru, 19. Ilie Gheorghe, 20. Gheorghe Diaconu, 21. Ion Marin Mitrea, 22. Dumitru Adrian, 23. Nicolae Cristea, 24. înv. Constantin Breazu, 25. înv. Constantin Alexandru Ciucă, 26. înv. Constantin Bustea, 27. înv. Moşoianu Nicolae, 28. Niţă Ioniţă, 29. Ion Mănoiu, 30. Gheorghe Mustăţea, 31. Gheorghe Sârboiu, 32. Gheorghe Ivan, 33. Gheorghe Muscalu, 34. Nicolae Olaru, 35. Ion Tică, 36. Codin Stavarache, 37. Tudorache Mitrea, 38. Tudorache Tigmeanu, 39. Luca Mihai, 40. Nicolae Arsene, 41. Nicolae Mănoiu. Identificare, Ilie (Puiu) Mihăilescu.

Cu ocazia inaugurării monumentului eroilor din Leordeni, la 6 septembrie 1925, colonelul Grecescu, fost comandant al Regimentului 30 Infanterie, a evocat faptele eroului învăţător Dumitru Mihalache. Învăţătorul pensionar Alexandru Ciucă, în memoriile sale susţine: „Venit din spital cu rănile nevindecate bine, ne-am întâlnit la centrul de Instrucţie Găeşti. Un ordin venit cere 800 soldaţi şi 14 ofiţeri spre a completa Regimentul 61, care se refăcea în preajma Ploieştilor. Pe amândoi ne-a trimis. Unde era însărcinarea mai grea pe noi, cei veniţi proaspeţi, ne trimitea. Luptele erau grele. După retragerea de la Ghimpaţi, am ocupat poziţie în faţa Stănceştilor, cătunul Chirculeşti; am stat în... ploaie şi frig, sub ploaia de gloanţe. În ziua de 20 noiembrie 1916, pe la orele 8, a început un foc puternic de artilerie şi mitraliere inamice. Pe la 2 d. m., duşmanul a rupt linia noastră. Aici, Dumitru Mihalache a fost rănit şi apoi a murit în drum spre spitalul din Bucureşti"

În comuna Leordeni, la Valea Hoţului şi Balta Mierleşti din Glâmbocata, pe data de 19 noiembrie 1926 au avut loc lupte care au durat şase ore. În luptele de la Valea Hoţului şi-au dat viaţa: soldaţii Cojocaru Dumitru şi Pitiş Ion din Regimentul Olt nr. 3, Nicolae Elena, decedată în căruţa Regimentului 5 Vânători şi soldatul Grigore Gheorghe din Regimentul 7 Prahova. Au mai căzut: sergentul Neagoe Ichim, Regimentul 7 Prahova, Tomescu Dumitru şi sergentul Tudoran Marin. În cinstea lor şi a altor eroi, s-a ridicat la Glâmbocata un monument în care sunt trecute numele a 95 locuitori morţi la datorie şi anume: un locotenent, un plutonier, trei sergenţi, doi caporali şi 88 de soldaţi .
Pentru bravură şi vitejia arătate pe câmpul de luptă au fost decoraţi: 69 de soldaţi, caporali, brigadieri, sergenţi şi plutonieri din Ciulniţa-Eustatiade şi 71 din Leordeni. Cu „Bărbăţie şi Credinţă" au fost decoraţi un caporal şi doi sergenţi din Budişteni, un sergent şi un soldat din Ciulniţa, trei sergenţi şi doi caporali din Leordeni

Pe monumentul din Budişteni sunt trecuţi eroii din 1916-1919, grupaţi pe ofiţeri, sergenţi, caporali, soldaţi. Îi menţionăm numai pe ofiţerii căzuţi în acest război: general Alexandru Băbeanu, căpitan Ion Petrescu (învăţător), locotenent Victor N. Rusescu şi sublocotenenţii Constantin St. Breazu, Ştefan T. Ghiţescu, Gh. I. Săndulescu. 

Războiul din 1941-1945. Nu avem date de arhivă despre participarea locuitorilor din Leordeni la acest măcel mondial. Pierderile trebuie să fi fost şi de data aceasta destul de mari. Avem în acest sens câteva dovezi din Ciulniţa, unde în 1945, existau 34 de persoane „protejaţi IOVR... admişi la pensie", două văduve primeau pensia, deşi nu erau trecute pe tabel. Din cei 34 de protejaţi IOVR admişi la pensie, unul era invalid, 9 părinţi, 2 orfani şi restul văduve . Într-o altă situaţie din Ciulniţa se arată că a fost un ofiţer mort: locotenentul Moşoianu Alexandru din Reg. 33 Călăraşi, şi doi dispăruţi, căpitanul Pârvu D. Gheorghe din Reg. 9 Roşiori şi sublocotenentul Dobre Constantin din Reg. 22 Inf. Au mai fost daţi morţi 3 ofiţeri şi 8 trupă şi dispăruţi încă 4 ostaşi. Într-o altă situaţie, e prezentat un tabel cu 35 de văduve de război şi 11 orfani de război din comuna Ciulniţa . La 7 mai 1946, 31 invalizi şi văduve din Ciulniţa nu primiseră bumbac de la Stat 

La trecerea prin Ciulniţa, trupele ruseşti au „ridicat" cai, căruţe, osii, roţi de căruţă, hamuri, hăţuri, zdrobitoare de struguri, teascuri, uruitoare de porumb, grape, 37 de rariţe, 48 de pluguri şi 88 de care şi căruţe, aproape tot inventarul agricol al comunei . 
În faţa bisericii din Budişteni se află mormântul lui Badea C. Nicolae (Puiu), student la teologie, din Regimentul 3 Dorobanţi, căzut la Oarba - Mureş la 2 octombrie 1944, la vârsta de 22 ani.