Istoric

Oraşul Mioveni are o istorie de peste 500 de ani. Prima atestare documentară datează din anul 1485. Denumirea sa vine de la un cneaz local, Mihu (Mihov în slavonă) Mihoveni (Mioveni), făcând referire directă la locuitorii acestei formaţiuni sociale.

Principalele repere istorice ale oraşului Mioveni coboară spre începuturile dezvoltării social-umane, fapt atestat de uneltele din piatră şlefuită descoperite în zonele adiacente, precum şi de ceramica din epoca bronzului. Până în anul 1989, actualul oraş Mioveni avea rangul de comună și se numea Colibaşi, comună suburbană a municipiului Piteşti. La data de 19 aprilie 1989, prin Decret Prezidenţial, această comună a devenit oraşul Colibaşi. Din anul 1996, ca urmare a unor demersuri făcute de către autorităţile locale, oraşul Colibaşi revine la vechea denumire, Mioveni (Legea 35/18.05.1996, emisă de Parlamentul României şi publicată în M.O. nr. 102 /20.05.1996).

Procesul de industrializare si urbanizare din perioada comunistă, respectiv inființarea celor două mari intreprinderi, Intreprinderea de Autoturisme și Institutul de Cercetări Nucleare a condus la distrugerea gospodăriilor sătești ale localnicilor și construirea de blocuri și locuințe-dormitor pentru noii locatari angajați care proveneau din diferite zone ale Argesului și Muscelului. Dar, mai mult decât distrugerea vatrei satului, industrializarea a produs adevărate drame în rândul localnicilor care s-au luptat pentru păstrarea identității cultural-istorice, a tradițiilor pentru acest spațiu.