Infrastructura

Alimentarea cu apă

În comuna Valea Mare Pravăț la momentul elaborarii strategiei de dezvoltare există rețea de alimentare cu apă potabilă ce acoperă 80% din gospodăriile cetățenilor. În satul Gura Pravăț nu există rețea de apă potabilă.

Canalizarea în Comuna Valea Mare Pravăț se va realiza pe baza OG 7/2005, iar la momentul realizării strategiei este aprobat 80% din proiect (în satele aparținătoare proiectul este aprobat astfel Nămăiești 50%, Valea Mare Pravăț 70%, Calea Pietroasa realizat 100%), dar acesta nu va acoperii întreaga rețea stradală a comunei.

Alimentarea cu energie electrică

În Comuna Valea Mare Pravăț toate satele sunt racordate la rețeaua de energie electrică, acoperirea teritoriului fiind în proporție de 90%. Deasemenea străzile comunei sunt iluminate în totalitate.

Alimentarea cu gaze naturale nu există în comună, deși teritoriul acesteia este tranversat de către o conductă magistrală. În comună sunt racordați la gaze naturale doar agenți economici mari.

Telefonie, internet şi televiziune prin cablu

Telefonia fixă exista în toate satele componente ale comunei cu excepția satului Gura Pravăț, fiind racordate 500 linii telefonice.
Serviciile de televiziune, în comună, sunt furnizate cu ajutorul antenelor satelit (Digi, Dolce).

Telefonia mobilă este de asemenea disponibilă pe raza comunei cu diferite grade de acoperire pentru operatorii existenţi (Orange, Zapp).

De asemenea în cadrul comunei Valea Mare Pravăț există internet, acesta putând fi accesat prin intermediul rețelei de telefonie fixă sau prin alte modalități.