Institutii administrative - Primaria din Leordeni
Instituţii administrative
Primăria din Leordeni. Una dintre reformele importante din timpul lui Al. I. Cuza a fost cea administrativă, votată la 10 martie 1864 şi promulgată la 31 martie .
Legea stabilea că toate satele, orăşelele (târgurile) vor deveni pe viitor comune independente. Acestea se împărţeau în comune urbane (oraşele şi orăşelele) şi comune rurale, formate din unul sau mai multe sate şi cătune.
O aşezare, pentru a deveni independentă, trebuia să aibă cel puţin 100 de familii sau 500 de locuitori. Erau exceptate de la această regulă cele care dovedeau că pot să susţină singure sarcinile comunale. Alipirile şi dezlipirile comunelor se puteau face la trei ani de la situaţia anterioară.
Fiecare comună devenea persoană juridică şi astfel trebuia să se îngrijească de interesele ei, iar pentru uniformizarea administraţiei, legea le fixa anumite obligaţii.
Prima condiţie era să aibă sediu administrativ numit primărie, apoi urmau cele legate direct de viaţa şi activitatea unei aşezări, fie rurală, fie urbană. Fiecare comună era datoare să aibă şcoală, să îngrijească de neputincioşi şi copiii găsiţi, de biserică, să plătească pe preoţi şi servitorii bisericii. De asemenea, comuna trebuia să aibă taur, armăsar şi berbeci „de soi" pentru îmbunătăţirea raselor de animale. În continuare, legea prevedea lămuriri cu privire la conducerea şi administrarea localităţilor. Autoritatea comunală era reprezentată de un consiliu comunal, iar administraţia localităţii era încredinţată unei persoane numite primar (din latinescul primarius, de la primus - „cel dintâi").
Numărul locuitorilor determina numărul consilierilor unei localităţi: până la 1.500 locuitori erau cinci consilieri, între 1.500-3.000 locuitori erau şapte consilieri ş.a.m.d. Consilierii comunali erau aleşi direct de către adunarea alegătorilor comunei. Puteau fi alegători cei ce îndeplineau anumite condiţii, printre care enumerăm: să domicilieze în comună cu cel puţin şase luni înainte de alegeri, să plătească o contribuţie directă (o dare de 48 de lei), cu excepţia profesorilor şi institutorilor, preoţilor, medicilor inginerilor, arhitecţilor, avocaţilor - toţi cu diplome recunoscute de guvern, şi a celor ce primesc o pensie anuală de cel puţin 2.000 de lei; să nu fie servitori, faliţi nereabilitaţi, supuşi interdicţiei, condamnaţi pentru furt, abuz de încredere, înşelăciune, spargere de peceţi şi sustragere de acte depuse în locuri publice; să nu fie cunoscuţi în public că ţin case de prostituţie sau jocuri de cărţi.
În comunele rurale, alegerea consilierilor se făcea din doi în doi ani, o treime înnoindu-se la un an, prin tragere la sorţi.
Calitatea de consilier era incompatibilă cu orice funcţie salarială a statului; consilierii nu puteau fi rudă între ei până la gradul trei, inclusiv. La intrarea în funcţie,
fiecare consilier depunea următorul jurământ: „Jur credinţă domnitorului, supunere legilor ţării şi sprijin intereselor comunei! Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
Consiliul comunal era convocat cel puţin o dată pe lună sau ori de câte ori era nevoie şi delibera numai cu majoritate absolută. Şedinţele erau conduse de primar, sau, în lipsă, de întâiul său ajutor, sau de cel mai în vârstă consilier. Activitatea consiliului se desfăşura după un regulament în care era prevăzută şi amendarea consilierilor care absentau nemotivat.
În cazul în care consiliul îşi depăşea atribuţiile şi delibera în chestiuni ce nu-i aparţineau, atunci domnitorul putea dizolva consiliul şi anula acele deliberări. În decurs de două luni de la dizolvare se organizau noi alegeri, în care timp comuna era condusă de o comisie numită de guvern din persoanele care au întrunit mai multe voturi la ultimele alegeri.
Pentru ca activitatea consiliului să fie eficientă şi să se desfăşoare într-un cadru legal, legea i-a stabilit anumite atribuţii: să vegheze şi să păstreze averea comunală; să urmărească legalitatea arendării şi închirierii proprietăţilor, produselor şi veniturilor comunei, când termenul acestora nu trecea de trei ani; să supravegheze modul cum se împarte păşunea şi pădurea comunală şi cum se întrebuinţează veniturile comunale.
Unele dintre hotărârile consiliului urmau să aibă aprobarea Comitetului Permanent al Prefecturii sau a unei ordonanţe domneşti, sau chiar a unei legi: bugetul de venituri şi cheltuieli; cumpărările, înstrăinările, schimburile de averi nemişcătoare, sau de drepturi ale comunei, constituiri de ipoteci, delimitări şi împărţiri de bunuri nemişcătoare aflate în devălmăşie; fixarea, schimbarea sau micşorarea contribuţiilor comunale, introducerea de diferite taxe şi regulamente pentru închirierea locurilor de bâlciuri, târguri, pieţe, dejugători; deschiderea şi închiderea de străzi şi pieţe publice, proiecte de aliniere, de drumuri vecinale şi laterale; fixarea numărului şi zonei parohiilor comunei, aprobarea bugetelor acestora ş.a.
Asupra unor chestiuni, consiliile comunale erau doar consultate: unirea de cătune, sate, slobozii, într-o comună sau dezlipirea lor; cererea de împământenire a străinilor domiciliaţi în comună etc.
De asemenea, consiliul întocmea regulamente pentru administrarea interioară a comunei, pe care le înainta spre aprobare Comitetului Permanent, numea funcţionarii de orice grad care erau plătiţi de comună şi îi suspenda.
Articolul 82 al legii prevedea că primarul era ales odată cu consilierii şi era ajutat de un consilier, dacă populaţia era sub 3.000 de locuitori, sau de doi dacă era între 3.000 şi 6.000. Primarii şi ajutoarele se reînnoiau odată cu membrii care se schimbau la un an, prin tragere la sorţi.
Primarul era singurul care administra comuna, dar putea să delege pe ajutor să răspundă de unele chestiuni. El se afla sub autoritatea guvernului şi avea următoarele îndatoriri: publicarea şi executarea legilor şi regulamentelor generale; executarea măsurilor de siguranţă publică; poliţia comunală a pieţelor publice, a străzilor etc.; conservarea şi administrarea proprietăţii comunei şi a drepturilor sale; îndestularea populaţiei cu articole de primă necesitate; căutarea veniturilor, privegherea stabilimentelor comunale şi contabilitatea comunală; redactarea bugetelor şi darea socotelilor de cheltuieli; propunerea către consiliu de creare a noi venituri comunale; învoirea târgurilor, facerea contractelor şi adjudecarea lucrărilor comunale, conform cu încheierea consiliului comunal, în limitele legilor şi regulamentelor în fiinţă; înfăţişarea drepturilor comunale în faţa judecăţii, ca reclamant sau apărător sau cu delegarea oamenilor de specialitate; întocmirea listelor electorale.
Toate măsurile luate de primar se dădeau sub formă de dispoziţie. Tot primarul era însărcinat cu încheierea actelor civile, dar putea delega în locul său pe ajutor sau un consilier. Era obligat a priveghea asupra şcolilor, bisericilor şi să facă propuneri consiliului comunal pentru rezolvarea diferitelor chestiuni, legate de acestea.
Primarul avea obligaţii pe linie financiară, trebuia să verifice cel puţin o dată pe lună starea casei comunale, ca şi pe linia păstrării arhivelor, a titlurilor de proprietate şi registrului de stare civilă.
Când secretarul (scriitorul) şi perceptorul (strângătorul de dări) nu-şi făceau datoria, făcea propuneri consiliului pentru pedepsire.
Dacă primarii şi ajutorii de primari încălcau legile ţării, puteau fi suspendaţi de către prefect, în localităţile sub 3.000 de suflete, sau de către Ministrul de Interne în localităţile cu peste 3.000 de locuitori; peste ei şi de către domnitor.
Retribuţia primarului se făcea din cutia comunală şi era fixată de consiliul comunal, iar ajutorii de primari primeau o indemnizaţie pentru zilele lucrate.
Semnul distinctiv al primarului era o eşarfă, în culorile naţionale, fixată la cingătoare.
Articolul 109 prevedea că fiecare comună rurală avea câte un scriitor şi un perceptor (care la ocuparea funcţiei depunea o garanţie bănească); ambii erau suspendaţi sau revocaţi de consiliul comunal şi cu încuviinţarea Comitetului Permanent Judeţean. Scriitorul avea sarcina de a ţine un registru în care redacta procesele-verbale şi transcria toate deliberările.
La articolul 18, legea delimita cheltuielile obligatorii de cele facultative. Cele obligatorii erau: întreţinerea localului de primărie şi a cancelariei, asigurarea abonamentului la gazeta oficială, a registrelor de stare civilă, întocmirea recensământului populaţiei, plata retribuţiei salariaţilor, plata chiriei şi reparaţiilor localurilor de şcoală şi a mobilierului necesar, întreţinerea săracilor neputincioşi şi a copiilor găsiţi.
După cum se poate vedea, legea comunală a preluat toate elementele cuprinse în Regulamentul organic din 1831 în domeniul administraţiei. Era firesc, fiindcă şi una şi cealaltă au la bază experienţa anterioară în materie, dar şi consultarea legilor şi regulamentelor unor state europene moderne.
Pe baza acestei legi, comuna avea dreptul să-şi trimită delegat la alegerea membrilor Consiliului Judeţean Muscel. La 16 ianuarie 1868, Marin Bărbărie, alegător la colegiul al IV-lea, este trimis la Subprefectura plasei Podgoria, având majoritatea de voturi, 60 la număr, dându-i-se certificat „cu care să se prezinte la întrunirea tuturor delegaţilor"; alături de el a mai fost delegat şi Stan Tucă.
La începutul anului 1868, în comună erau 126 de bărbaţi cu drept de vot şi conform legii trebuia să se înnoiască o treime dintre consilieri prin tragere la sorţi. Făcându-se această operaţiune, au părăsit rândul consilierilor primarul Mihăilă Negrescu (şi el fiind mai întâi consilier) şi Nicolae Vişinescu. Apoi s-au făcut alegeri pentru completarea celor două locuri rămase vacante, obţinând sufragiile alegătorilor Alecse Vlăican şi Gheorghe Stavarache, primul fiind ales primar. Apoi au fost validaţi de către Comitetul Permanent al Judeţului Potrivit listelor electorale din anul 1890 „alegătorii pentru Cameră sunt: 2 în Colegiul I de cameră, 2 în Colegiul I de Senat, 1 în Colegiul I de Senat, 3 în Colegiul III direcţi şi 214 indirecţi de Cameră"; iar lista alegătorilor cuprindea 220 persoane.
Modificările şi completările ulterioare aduse acestei legi vor viza latura perfecţionării impuse de complexitatea vieţii, de modernizare. De exemplu completarea din 1886 viza mai ales mărirea duratei mandatului de primar şi consilier la patru ani; între perioada dintre cele două mandate, comuna era condusă de o comisie interimară, formată de un preşedinte şi membri, puterea ei reducându-se la „pură administraţiune"; ca să fie consilier, trebuia să aibă vârsta de 25 de ani şi să ştie carte .
Când alegerile nu respectau prevederile legii electorale, rezultatele puteau fi invalidate de către Comitetul Permanent. Aşa s-a întâmplat la 15 decembrie 1894, când cei nouă consilieri comunali au fost invalidaţi şi s-a dispus repetarea alegerilor.
Şi la alegerile următoare din decembrie 1899 s-au întâmplat nereguli, încălcându-se prevederile legale cu privire la alegerea unor consilieri, din care cauză Delegaţia Judeţeană a invalidat alegerea unora dintre ei. Primarul Marin Chiribelea contestă invalidarea sa, argumentând că, deşi a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru bătaie, drepturile civile nu i s-au ridicat. Însă Ministerul de Interne a respins recursul, confirmând hotărârea Delegaţiei Judeţene Muscel .
La 14 februarie 1904, primar al comunei era I. Comşa, iar consilieri erau Gheorghe P. Sulescu, Gheorghe N. Grecu, Gheorghe Ivaşcu, Marin Bunescu, Alexe Mihai, Dumitru Ghiţă, Ion Oprea Luca şi Toma I. Miala .
Prin legea pentru unificarea administrativă din anul 1925 se aducea noutatea că unii consilieri erau aleşi, alţii erau de drept şi puteau fi şi femei .
După legea din 1864, primarul conducea administraţia pe bază de dispoziţii, după modificarea din 1886, pe bază de ordonanţe, iar după legea din 1925, pe bază de hotărâri.
Consilier de drept în comunele rurale putea fi cel mai vechi titular al şcolilor şi un reprezentant al cultului cel mai numeros.
Se crea şi o delegaţie permanentă a primăriei, creată la comunele rurale din trei membri şi doi supleanţi; aceasta înlocuia consiliul comunal în perioada dintre sesiuni şi decidea în locul lui, fiind organ consultativ al primarului. Consiliul comunal se întâlnea o dată pe trimestru şi ori de câte ori era nevoie. La expirarea mandatului de opt ani pentru consilierii aleşi se organizau alegeri ordinare; alegerile complementare puteau avea loc oricând în perioada celor opt ani.
Consiliile comunale puteau fi dizolvate când se descompletau mai mult de jumătate; când ieşeau din atribuţiile legale, sau comiteau acte contra intereselor generale, ori contra ordinii de stat; când compromiteau cu rea-credinţă interesul administraţiei locale.
Legile pentru organizarea administrativă din anii 1929, 1931, 1934, 1936, 1938 nu aduc modificări însemnate. Deoarece activitatea politică pe care o desfăşurau unii funcţionari ai primăriilor influenţa negativ pe cea pentru care erau plătiţi, prin decret regal s-a hotărât ca funcţionarii publici să nu facă parte din partide politice
Instaurarea dictaturii regale la 11 februarie 1938 a însemnat abrogarea Constituţiei din 1923, dizolvarea partidelor politice şi transformarea Parlamentului într-o anexă a regelui. La 16 decembrie 1938, Carol al II-lea a promulgat Legea pentru înfiinţarea organizaţiei politice Frontul Renaşterii Naţionale „ca unică organizaţie politică de stat" din care trebuia să facă parte toţi salariaţii de stat .
Una dintre atribuţiile permanente şi importante ale primăriilor a fost şi este alcătuirea bugetelor de venituri şi cheltuieli, dar şi urmărirea executării lor. Bugetele erau supuse aprobării şi rectificării Comitetului Permanent şi mai apoi Delegaţiei Judeţene. De cele mai multe ori, când se făceau reduceri la cheltuieli de către judeţ, acestea se făceau pe seama salariilor primarului, notarului şi diurnei ajutorului de primar.
Sursele principale pentru formarea bugetelor proveneau din contribuţia personală, taxe pentru drumuri şi poduri, din taxa patentarilor, taxe pe băuturile spirtoase şi taxele pe vânzarea vitelor. De exemplu, în bugetul pe 1865, o sumă importantă a veniturilor provenea de la cele cinci cârciumi şi vânzarea mai multor animale (19 boi şi tauri, nouă vaci, trei cai şi armăsari, şapte iepe, 60 de râmători, 15 oi, capre, berbeci şi ţapi).
La cheltuieli s-au prevăzut 37 de lei şi 3 bani „pentru cumpărătoarea de haine la copiii săraci ce merg la şcoală"; iar în bugetul pe 1872 s-au prevăzut 20 de lei pentru cumpărarea de cărţi ce urmau să fie date elevilor merituoşi la examen. Pentru o mai bună edificare în privinţa veniturilor şi cheltuielilor comunei Leordeni, redăm, mai jos bugetul pe 1887:
„Partida veniturilor Lei, Bani
1. Capitalul în fiinţă la 1 aprilie 1886 5.446,8
Cap. II
2. Două zecimi adiţionale cuvenite comunii la dările fiscale către stat 1.300
3. De la fiecare decalitru ţuică de prune, drojdie sau tescovină
se va percepe 43 1/2 bani, temperatura 14 grade 600
4. De la fiecare decalitru spirt şi rachiu de orice natură,
câte 8 bani de fiecare grad la temperatura de 14 grade 100
5. De la fiecare litru vin şi cognac adus în orice vas, câte 37 1/2 bani 50
6. De la fiecare decalitru vin nou şi vechi consumat
în cârciumi şi stabilimente publice 37 1/2 600
7. Bani 37 1/4 de la fiecare decalitru gaz ce se va consuma
prin comună şi stabilimente din comună 50
8. Lei 8 de fiecare căldare sau cazan în care se fabrică ţuică 56
Cap. III - Taxe asupra extractelor
9. Lei 1 bani 98 de un extract după actul de căsătorie 5,94
10. Bani 98 de un extract după actele de naştere 5,94
11. Bani 98 de un bilet de identitate 5,94
12. Bani 98 de un bilet de vânzare de vite 72
Cap. IV -
13. Câte 1% din preţul total al vânzării unei vite mari, iar de cele mărunte, precum
râmători 1 leu, capre, oi şi miei câte 30 bani de fiecare 130
14. Lei 1 de fiecare vacă, bou şi râmător, precum şi câte 25 bani de fiecare capră,
oaie sau miel ce se va tăia la scaun pentru consumaţie 120
15. Amenda de la vitele închise la obor 10
16. Bani 84 de un vas până la 10 hectolitri şi 42 lei până la 5 hectolitri 10
17. Bani 30 de fiecare marcă ce se pune pe măsuri de lungime şi greutate sau capacitate 40
18. De la vitele ce vor cădea de pripas 20
19. Amenda de la contravenţiuni poliţieneşti 100
20. Amenda de la părinţii copiilor ce nu-i aduc la şcoală
şi-i abandonează fără motive 100
9.031,90
Natura cheltuielilor
Cap. I - Personalul Primăriei
1. Salariul primarului pe un an 400
2. Diurna ajutorului de primar de câte 60 de bani pe fiecare zi, ce înlocuieşte pe primar 100
3. Salariul secretarului comunal 700
4. Idem al casierului comunal 100
Cap. II - Material
5. Spesa cancelariei comunale pe un an 70
6. Registre şi imprimate necesare primăriei, judecătorii comunale 60
7. Registrele stării civile 10
8. Monitorul Oficial 36
9. Doi stânjeni lemne pentru încălzitul cancelariei primăriei 56
10. Reparaţia primăriei, mobilier şi văruitul localului 10
11. Subvenţia a doi preoţi pe an 40
12. Idem a doi cântăreţi şi doi paracliseri pe an, câte lei 20 de fiecare 80
13. Întreţinerea a două biserici câte lei 20 fiecare 40
Cap. III - Şcoala
14. Facerea din nou a localului de şcoală după planul încuviinţat şi aprobat
de guvern, întrucât în anul precedent nu s-a putut începe lucrarea 6.000
15. Patru stânjeni lemne pentru încălzitul clasei, socotit lei 24 stj. 112
16. Cărţi pentru a se da la copiii săraci 20
17. Idem asemenea pentru premiile examenului general 20
7.854
Bugetul pe care l-am prezentat la comuna Leordeni, în cea mai mare parte, este valabil şi pentru celelalte comune, de aceea nu-l vom mai prezenta pentru această perioadă. Printre alte obligaţii, primăria o avea şi pe aceea de a se îngriji de drumurile din comună, pentru a fi practicabile.
Drumurile, podurile, podiştile se întreţineau cu bani prevăzuţi în buget, dar şi prin contribuţia locuitorilor, cu „muncă de prestaţie". În bugetul pe 1873 s-au prevăzut 90 de lei pentru „susţinerea în bună stare a 90 podişci după şosele, una comunală şi una vecinală din această comună ce merge la gara drumului ferat".
Pentru anul 1888, primarul comunei se obliga să efectueze următoarele lucrări:
„1. Cu 50 de zile cu doi boi voi face umplutură cu pietriş în loc de pământ, atât pe şanţuri cât şi pe şosea în lungime de 120 metri liniari, începând din dreptul şcolii, devale pe linia Măţăoani, până ce voi obţine nivelul ce se va aplica spre a scurge apele stagnate după şanţuri; 2. Cu 35 de zile cu braţele voi destupa şanţurile şoselei Măţăoanu, pe ambele margini; în bune condiţiuni, pe toată lungimea de 900 metri liniari; 3. Cu 400 zile cu braţele voi face 400 grămezi pietriş la prundul Argeşului, dat prin grătar, şi fiecare va avea lungimea de patru m, lărgimea doi m şi înălţimea 1 m; 4. Cu 400 zile cu doi boi voi căra şi aşterne pe şoseaua de mai sus aceste 400 de grămezi de pietriş, cu interval puse una lângă alta şi pe mijlocul şoselei; 5. Cu 115 zile cu doi boi şi cinci cu şase boi voi astupa orice loc va exista în comună cu ape stagnate".
În anul 1892, comuna şi-a propus să repare şanţurile pe şosea pe o lungime de 3.150 m, să care pietriş pe o lungime de 1.275 m pe şoseaua Moara Mocanului şi şoseaua Gară-Kretzulescu; să repare 900 m de şanţuri şi să pună piatră pe 375 de m pe şoseaua Gară-podul Căteasca; să repare cinci podişci; să facă 460 m de „dig la Cârcinov - podul drumului de fier". Toate în valoare de 110,50 de lei.
Dintr-un raport al Serviciului Tehnic al judeţului Muscel, din 4 iulie 1902, aflăm că pentru executarea podului peste râul Argeş, între Leordeni şi Căteasca, este nevoie de 2.340 de arbori: 1.540 îi va da judeţul Muscel şi 800 judeţul Argeş; de asemenea, de 15.000 de lei, din care 9.500 de lei judeţul Argeş şi 5.400 de lei judeţul Muscel; propune să se ceară şi Eforiei Spitalelor Civile suma de 2.000 de lei. În acelaşi timp îl roagă pe prefectul Muscelului să ordone primăriilor Leordeni, Priboieni, Ţigăneşti şi Topoloveni să grăbească transportarea arborilor din pădurea Budişteanca la fierăstrăul cu aburi al lui Ilie Constantinescu din Leordeni, pentru ecarisarea lemnăriei necesare la podul amintit .
Se întâmpla să se ajungă la neînţelegeri cu locuitorii în privinţa căror căi de comunicaţie să se acorde atenţie mai mare. De exemplu, la 24 februarie 1896, Subprefectura plasei Podgoria trimite prefectului decizia comunei „relativ la lucrarea punctului de şosea de la Moara Mocanului", împreună cu două petiţii semnate de 71 de locuitori, prin care se cerea ca această lucrare să nu se facă, nefiind de nici un folos, „fiind destule drumuri care străbat comuna în toate direcţiile", dar şi alte două petiţii: una semnată de proprietarul N. Gussi, cealaltă de 20 de locutori, prin care „să se lucreze acea şosea" .
Multe şi interesante informaţii despre comună ne sunt transmise de învăţătorul Ion Diaconescu, directorul şcolii din localitate, în lucrarea sa monografică, realizată în anul 1900. Referindu-se la relieful comunei, arată că dealurile din partea de nord se numeau „ale Piteşcilor": Dealul Golescului, Dealul Leordeanu, Dealul Olănescu (după numele proprietarilor). Aceste dealuri fuseseră acoperite de viţă-de-vie, însă distrusă de filoxeră şi „numai două din aceste vii s-au putut reconstitui până în prezent". La poalele Dealului Leordeanu se afla un eleşteu cu peşte în întindere de 60 m, proprietatea N. Creţulescu.
Comuna era formată din trei cătune: Leordeni, Cârciumăreşti şi Prundu Leordeni. În primul se aflau 252 de case „bune, de mijloc şi proaste" şi trei „vile frumoase": N. Creţulescu, Alexandru Em. Lahovari şi N. Gussi, aşezate la poalele dealurilor. La nord de aceste vile „se întinde frumoasa pădure transformată în parc". În acest cătun se afla localul de primărie „nou construit" din cărămidă, acoperit cu şiţă, duşumele pe jos, compus din patru camere, salon şi antreu, proprietatea comunei. Administraţia comunei era asigurată de către primar, ajutorul de primar, şapte consilieri şi notar.
Învăţătorul se referă şi la modul de rezolvare a neînţelegerilor dintre locuitori, se înţelege, cele de scăzută gravitate. „Darea dreptăţii şi împăcarea împricinaţilor se face de patru juraţi, având ca preşedinte pe primar şi grefier, pe notar", procesele judecându-se duminica.
Averea comunei se compunea din: 18 prăjini de pământ primit prin Legea rurală din 1864, clădirea primăriei, o şatră cu opt stâlpi învelită cu fier, care servea pentru adăpostul vitelor aduse în oborul comunal, o casă cu cameră şi arest „ce serveşte de strajă", construită din zid şi învelită cu şiţă, o magazie de blăni, una privată cu două faţade, de zid, învelită cu şiţă, folosită de şcoală şi primărie, un puţ de piatră cu roată şi lanţ de fier, trei mese mari, dintre care două cu duşumele, patru canapele de brad, trei dulapuri pentru arhivă, trei sobe de tuci godin, una degradată, trei sobe de fier mari, una casă de bani de fier, spartă de germani.
Despre localul de şcoală spune că este foarte bun, cu patru săli de clasă, construit în anul 1887 şi transformat în anul 1899 („făcându-se geamlâc, scară de piatră"), alături se construise locuinţa dirigintelui cu trei odăi şi sală pe mijloc şi tot lângă şcoală se află bucătăria acestuia, compusă din două odăiţe cu pătul deasupra lor. Trecerea pe partea dreaptă a râului, în satul Căteasca, se făcea pe „un pod de vase", fiindcă podul fusese distrus de inundaţii; la fel şi către satele Răteşti, Furdueşti, se făcea tot pe post de vase. La mijlocul localităţii se afla staţia CFR Leordeni, care „pe timpul cerealelor încasează câte 3.000 lei pe lună", iar în dosul staţiei se află „Otelul Mihăileanu", construcţie nouă cu mai multe camere „în două caturi".
Tot în acest cătun „a fost reşedinţa companiei până în anul trecut, având local de casarmă nou constituit, cu un teren destinat exerciţiilor militare, donat de N. Creţulescu".
Facem precizarea că din anul 1904 şi până în anul 1925 satul Leordeni a fost centru administrativ al plasei cu acelaşi nume, din care făceau parte satele Dobreşti, Beleţi-Negreşti, Priboieni, Ţigăneşti, Topoloveni, Goleştii-Badii, Prundu, Leordeni, Budişteni, Glâmbocel, Ciulniţa. Celelalte comune au rămas sub administraţia plasei Podgoria, care s-a micşorat ca întindere.
Cătunul Cârciumăreşti, aşezat la 800 m apus de Leordeni, avea la 1900 un număr de 44 de case („bune şi proaste"); aici se afla vila lui Mihai Eustatiade şi casele câmpulungenilor Petre Gheorghiu şi Savu Gh. Iriminoiu. La răsărit de Leordeni se afla cătunul Prundu având case „bune, potrivite şi proaste" şi este „izolat de celelalte cătune".
Populaţia comunei în anul 1900 se ridica la 1.521 de suflete, pe cătune fiind repartizată astfel: în Leordeni erau 258 de capi de familie (267 de bărbaţi şi 551 de femei, dintre care 338 de copii), în Cârciumăreşti 44 de capi de familie (76 de bărbaţi şi 83 de femei, dintre care 62 de copii), iar în Prundu 55 de capi de familie (127 de bărbaţi şi 117 femei, dintre care 113 copii). În Leordeni erau şi 12 capi de familie străini, cu 24 de bărbaţi şi 11 femei, dintre care 12 erau copii. La această dată erau 212 bărbaţi şi numai 62 de femei care ştiau carte. Ni s-au transmis şi multe informaţii cu caracter economic.
Locuitorii comunei erau aşezaţi pe două mari proprietăţi: moşia N. Creţulescu şi Moşia Golescu, devenită proprietatea lui N. Gussi. Ca aşezare, o parte era deluroasă şi o parte, şes. După distrugerea viţei-de-vie de filoxeră, terenul a început să fie cultivat cu „tutunul turcesc", fiindcă abia a început refacerea viilor cu viţă americană - 6 ha; tot pe dealuri se cultivă meri, peri, gutui, vişini, cireşi, pruni, iar fructele se vând în gara Leordeni. Cel mai mult se cultivă prunul pe 28 ha, producând 1937 hl de ţuică, fabricată în nouă poverne, care se vinde cu 4 lei decalitru. Deasupra dealurilor se aflau două păduri: una de tufan şi fag, a lui N. Creţulescu, neexploatată, „transformată în parc, cu diferite îmbunătăţiri artistice", în suprafaţă de 50 ha, şi pădurea lui N. Gussi, de 150 ha, care a fost exploatată în anii 1894-1895; mai exista încă o pădure de 23 ha de alte esenţe (jugastru, carpen, anin).
Partea de şes, sau lunca Leordenilor, „una din cele mai producătoare ale ţării din cauza inundaţiilor Argeşului", se cultivă cu cereale, producându-se 4.300 hl grâu, 41 hl secară, 68 hl orz, 230 hl ovăz, 2.700 hl porumb, 30 hl fasole, 50.000 kg cicoare.
Sub dealuri erau grădinile de zarzavat ale marilor proprietari, de câte 0,5 ha „cultivate cu tot felul de legume"; grădinile sătenilor „sunt mici, căci au gândul la sârbi şi bulgari ce cultivă zarzavaturi în ţară la noi, ducând banul românilor în ţara lor". (Astăzi ar fi încântat învăţătorul Ion Diaconescu să vadă cum destui săteni ai comunei se ocupă cu grădinăritul).
Nici despre modul cum îngrijeau animalele şi rasele acestora nu avea cuvinte bune, pe bună dreptate. „Animalele sunt neglijate din lipsă de cunoştinţe practice", dar şi din „lipsa de livezi artificiale" pentru hrana lor; la aceasta se adăuga faptul că erau de rasă românească „pepernicite din cauza răului trai, punerei de timpuriu la munci grele şi lipsă de reproducători de-o rasă anumită". La această dată erau în comună 208 boi, 160 de vaci, 50 de cai, 730 de oi, 30 de capre, 400 de porci, 100 de scroafe.
Am arătat mai sus că în cele trei sate erau 357 de gospodării (capi de familie), cu 1.521 de suflete, cărora le reveneau doar 160 de vaci, 730 de oi şi 30 de capre; aşa şi se explică de ce hrana populaţiei era insuficientă, dar mai ales de slabă calitate. Amănunţit vom arăta acest lucru la un alt capitol.
„Abia acum, menţionează învăţătorul, domnii proprietari au început la regenerarea vitelor" (adică N. Creţulescu şi N. Gussi), aducând „câteva vaci şi tauri de prin Moldova, o rasă mai bună şi mai productivă". Locuitorii creşteau păsări de tot felul, găini, gâşte, raţe, curci, care în anul 1898 au fost distruse de holeră. Din toată suprafaţa comunei, 130 ha era prundiş. Referindu-se la „îndeletnicirile de căpetenie" ale locuitorilor, autorul lucrării menţionează: agricultura, creşterea vitelor, cultivarea viţei-de-vie.
În ceea ce priveşte uneltele de muncă, acestea erau următoarele: 40 de pluguri, 10 rariţe de lemn, 3 maşini de bătut porumb, 2 semănători, 3 grape de fier, o treierătoare şi 5 vânturători. Înregistrează şi „industriaşii", desigur meseriaşii: 3 fierari români cu ateliere, 3 măcelari, un zidar, 2 rotari români, 4 dulgheri, 3 cizmari, 3 brutari, 1 bragagiu. Şi mai departe adaugă: „industrii mai măricele": 2 mori de foc care lucrează cu capitalul de 1.000 lei, una întrebuinţează 2 români şi un străin, iar cealaltă foloseşte numai străini, „ca şi proprietarul"; macină pe an 2.318 hl porumb; două fabrici de limonadă şi apă gazoasă, care lucrează cu un capital de 1.500 lei fiecare, lucrând la una străini, iar cealaltă, români; 2 brutării cu străini, 1 bragagerie cu străini, 3 cizmării cu români, 6 cârciumi care lucrează cu capital între 1.000 şi 3.000 lei, una lucrează cu români şi una braşoveni cu români.
Lucrarea învăţătorului ne transmite şi câteva informaţii cu caracter istoric: în drumul său spre Piteşti, Tudor Vladimirescu ar fi „poposit în dreptul bisericii parohiale" (biserica Golescu); din Leordeni au participat la Războiul de Independenţă de la 1877-1878 următorii: Alexandru Zidaru (mort după război, acasă), Tudor Pârvu, Ioniţă Costache, Radu I. Ionică, Stan Cornea „care trăiesc"; comuna a fost vizitată de regele României Carol I, prinţul Ferdinand, miniştri, inspectori administrativi, mitropolitul Ghenadie Petrescu, prefecţi, revizori şcolari.
În domeniul sănătăţii, arată că serviciul sanitar se face de către medicul plaselor Râuri şi Podgoria „ce-şi are reşedinţa în comuna Goleşti" din plasa Podgoria; comuna este vizitată o dată pe lună şi mai des în cazuri de epidemii; de asemenea, este vizitată o dată pe an de medicul primar al judeţului şi, mai des, în caz de epidemii; vaccinarea se face de vaccinator; moaşa de plasă îşi are reşedinţa în comuna Ştefăneşti şi vizitează comuna Leordeni de câte ori este nevoie .
Alte informaţii din acest domeniu ni le transmite medicul primar al judeţului, prin intermediul unui raport pe care l-a înaintat în 1898 Consiliului General, în care prezintă constatările şi face unele propuneri. „Locuinţele lor sunt în majoritate mizerabile şi neventilate, în care trăiesc aglomeraţi adesea şi cu diferite animale; curţile şi oboarele lor din preajmă sunt veşnic depozitare a enorme cantităţi de murdării de tot felul care, prin fermentarea la care sunt supuse, răspândesc diferite mirosuri vătămătoare sănătăţii lor. La aceasta adăogându-se şi alimentaţia insuficientă, compusă cu exclusiune din vegetale". Acestea sunt concluzii generale pentru tot judeţul. Cazurile bolnavilor de paludism s-au datorat inundaţiilor din anul anterior şi ploilor din primăvara anului, fiind dată ca exemplu comuna Leordeni. După ce înşiră bolile care au bântuit în judeţ, precizează că angina difterică „apare în fiecare primăvară la Leordeni şi Rucăr". Medicul recomandă văruirea caselor, spălarea duşumelelor şi dezinfectarea ţoalelor. Dar face şi mai multe propuneri pentru îndreptarea situaţiei sanitare din judeţ: sporirea numărului medicilor de plasă, agenţilor sanitari şi moaşelor comunale, mărirea fondului pentru cumpărarea de vaccin animal la 1.000 lei, creşterea sumei alocate pentru medicamentele necesare farmaciilor portative; de asemenea, să se ia măsuri pentru „asanarea comunelor şi secarea bălţilor şi gropilor ce dau naştere la lacuri şi la diferite boale" .
În anul 1910, comuna avea dispensar, încadrat cu „un medic de plasă", agent sanitar şi moaşă comunală, însă nu avea farmacie .
O statistică din anul 1904 ne relevă noi date despre populaţia comunei, modul de folosinţă a terenului, despre animale şi meserii: 350 de case, 1.657 de suflete (840 de bărbaţi şi 817 femei); 254 ha de grâu, 627 ha de porumb, 47 ha de fân, 26 ha cu viţă-de-vie, 208 ha de pădure; 50 de cai şi iepe, 160 de boi, 167 de vaci, 739 de oi, 24 de capre, 324 de râmători, un asin, 98 de stupi, 54 de puţuri, opt fântâni, două hoteluri, cinci cârciumi, două magazine, nouă poverne, o fabrică gazoasă, doi tăbăcari, un croitor, patru cizmari, doi brutari, un armurier, nouă birjari, un dogar, şase dulgheri, trei lăutari, trei zidari, patru fierari, 16 trăsuri de cai, 81 de trăsuri de boi.
Comunele erau obligate să fixeze preţurile la muncile agricole, pe care să le afişeze la primărie. În anul 1905, acestea au fost:
„1. Ziua cu braţele, cu hrana muncitorului, primăvara şi toamna, 80 bani, în timpul verii 1 leu; 2. Ziua cu carul cu două vite, primăvara şi toamna, 2 lei, în timpul verii 3 lei şi în caz a se munci cu doi boi mai mult la car, se va spori preţul cu 1 leu; 3. Aratul a 50 de ari de pământ, semănat cu grâu, orz etc., cu hrana muncitorului, 7 lei; 4. Aratul şi semănatul cu porumb a 50 de ari, cu hrana muncitorului, 8 lei; 5. Seceratul şi legatul snopilor de pe 50 de ari de pământ, semănat cu grâu, secară, orz etc., cu hrana muncitorului 7 lei; 6. Cositul a cinci ari de fâneţe, cu hrana muncitorului 6 lei; 7. Strânsul idem 3 lei; 8. Sapa I a 50 de ari pământ semănat 7 lei; 9. Sapa a II-a idem 5 lei; 10. Culesul şi curăţatul de foi a 50 de ari de porumb 6 lei; 11. Tăiatul cocenilor şi legatul lor dubă 50 de ari de pământ 3 lei La împlinirea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, în anul 1906, s-au organizat diferite manifestări, printre care şi o expoziţie de diferite obiecte şi produse în Parcul Carol. S-au trimis şi din Leordeni obiecte lucrate de elevele şcolii sub îndrumarea învăţătoarei Zoe Diaconescu, cele mai multe fiind elemente ale costumului popular tradiţional de Muscel. Mai mulţi cetăţeni din satele plasei, printre care şi Alecsiu din Leordeni, au trimis probe de grâu, secară, orz, ovăz, câte cinci kg sau câte un snop .
Ca element de modernitate trebuie să menţionăm că în anul 1901 s-a înfiinţat reţeaua telefonică .
Prezentăm alte date statistice despre comune Leordeni, din anul 1924, privind populaţia, animalele, suprafeţele cultivate, meseriaşi etc.: 498 de capi de familie bărbaţi, 47 de capi de familie femei, 1.057 de bărbaţi, 1.110 de femei, 480 de contribuabili; 88 de cai, 51 de iepe, 189 de boi, 276 de vaci, 98 de junci, 207 juninci, 201 de viţei, 33 de viţele, 11 berbeci, 314 oi, cinci capre, 579 de porci, 71 de stupi; 42 ha cu grâu, 754 ha cu porumb, 754 ha fasole în porumb, două ha de cartofi, două ha cu ovăz, 10 ha cu fân, 80 ha cu lucernă, cinci ha cu pruni, 150 ha cu vie.
La 15 noiembrie 1925, comisia interimară comunală a cerut aprobare la judeţ să se aprobe înfiinţarea unui târg de animale care să aibă loc joia, iar pentru desfacerea a diferite mărfuri, produse locale, zarzavaturi şi alimente „cum de asemenea bâlci şi obor de vite în zilele de Rusalii, 15 august şi 14 septembrie (Cristovul viilor)". Terenul necesar pentru aceste târguri a fost donat de Ana Al. Em. Lahovari Kretzulescu, în apropierea gării, pe 25 de ani, cu posibilitate de prelungire .
Aceste târguri înlesneau schimburile de animale, de produse agricole, meşteşugăreşti etc. între producătorii satelor din împrejurimi, care alături de micul negoţ cu fructe în gara Leordeni sau pe pieţele Bucureştilor aduceau venituri familiilor comunei. Veniturile unor familii se mai completau prin realizarea unor cusături naţionale „achiziţionate de doamna Lahovari din Leordeni, cu preţuri avantajoase" .
Creşterea numărului populaţiei era constantă: 1.657 de suflete în 1904 (fără populaţia satului Băila care a fost arondat la Leordeni în acest an), 2.148 în anul 1910, 2.205 în anul 1912, în anul 1921 erau 2.041 de suflete (scăderea datorându-se războiului mondial), iar în anul 1924 erau 2157 de suflete; însă nu acelaşi lucru se poate spune despre posibilităţile materiale de întreţinere a familiilor. Este drept că în 1920 s-au expropriat în Leordeni 144,82 ha de care au beneficiat locuitori ai comunei şi instituţii, însă nevoile erau mai mari. Permanent, populaţia comunei a dus lipsă de izlaz suficient pentru animale. Din această cauză, numărul animalelor nu era pe măsura trebuinţelor: 167 de vaci şi 739 de oi în 1904, fără satul Băila, iar după două decenii, erau 276 de vaci şi 314 oi, împreună cu satul Băila. În anul 1929, suprafaţa comunei era de 1.786 ha, repartizată astfel: 1293 ha de arătură, 107 ha de păşuni, 273 ha de păduri, patru ha de pruni, 99 ha de viţă altoită, cinci ha de viţă producătoare şi cinci ha necultivat. În anul 1935 erau în comună 455 de case de gospodari, cărora le reveneau 171 de cai şi iepe, 414 boi şi vaci, 485 de oi, două capre, 352 de porci, doi măgari, 120 de stupi sistematici, 150 de stupi primitivi.
Desigur, nici suprafeţele pe care le cultivau cu cereale nu erau suficiente, din lipsă de pământ, ca şi producţia la hectar care era de mijloc. În anul 1924 gospodarii comunei Leordeni au cultivat şi au obţinut la hectar următoarele cantităţi: au semănat 42 ha cu grâu şi au obţinut 936 hl, au cultivat 754 ha cu porumb şi au obţinut 8.294 hl; pe aceeaşi suprafaţă, printre porumb, au cultivat fasole şi au obţinut 7.540 de kg. Negoţul cu fructe a dus la apariţia de vehicule cu tracţiune mecanică; posesori ai acestor maşini erau Alexandru Lahovari, I. Dădârlat şi Florea Ploscaru .
Cutremurul care s-a produs în noaptea de 9-10 noiembrie 1940 a produs stricăciuni şi în comuna Leordeni, la unele case ale locuitorilor, dar mai cu seamă la clădirile instituţiilor: şcoli, biserici, primărie, dispensar. Şcoala primară cu etaj avea nevoie de 300.000 de lei pentru reparaţii, şcoala de fete avea nevoie de 15.000 de lei, şcoala Prundu-Leordeni, de 4.000 de lei, localul primăriei, de 6.000 de lei, biserica Kretzulescu, de 30.000 de lei, dispensarul, de 30.000 de lei .
Cel de Al Doilea Război Mondial în care a fost angrenată şi România a adus tuturor locuitorilor mari şi multe necazuri. Pentru unii, însă, a fost o adevărată nenorocire. Mulţi locuitori din Bucovina şi Basarabia, în anul 1940, s-au refugiat în interiorul ţării. Prefectul de Muscel face cunoscut Ţinutului Bucegi că în zona Topoloveni, prin gara Leordeni, pot fi adăpostite mai multe familii de refugiaţi. La 2 iulie 1940 au sosit în gara Leordeni 89 de refugiaţi din judeţele Ismail şi Cahul, 75 dintre ei fiind repartizaţi la Leordeni, restul la rudele refugiaţilor din Bogaţi, Vultureşti, Mihăeşti .
În plan administrativ, regele face o reformă prin care înfiinţează 10 ţinuturi, fiecare fiind format din mai multe judeţe (judeţul Muscel aparţinea de ţinutul Bucegi); acestea au fost desfiinţate prin Decretul-Lege nr. 3219 din 21 septembrie 1940, semnat de guvernul Ion Antonescu, şi s-au reorganizat prefecturile din ordinul Ministrului de Interne din 24 aprilie 1941.
Reapariţia partidelor politice, după 23 august 1944, a însemnat participarea lor la organizarea şi desfăşurarea activităţii administrative. Însă după încheierea Convenţiei de armistiţiu la 12 septembrie 1944 şi constituirea Comisiei Aliate de Control administraţia în România a fost influenţată de sovietici, a căror prezenţă în viaţa politică, economică şi culturală s-a simţit tot mai mult.
Noile condiţii politice din ţară au dus la modificări în organizarea administrativă. Pe baza Legii nr. 17 din 11 ianuarie 1949 au luat fiinţă, la 1 aprilie, comitetele provizorii ale primăriilor, preturilor şi prefecturilor. Aceste comitete provizorii, pe baza Decretului 259 din 28 decembrie 1950, au fost înlocuite cu sfaturile populare, astfel că ele s-au constituit în organe tranzitorii. Sfaturile populare erau comunale, orăşeneşti, raionale şi regionale (ultimele două au înlocuit preturile şi prefecturile, ale căror competenţe se întindeau pe un teritoriu mai larg decât preturile şi prefecturile).
Fostele comune care alcătuiesc astăzi comuna Leordeni au făcut parte din raionul Topoloveni, regiunea Piteşti, iar Glâmbocata din raionul Găeşti, regiunea Piteşti. Începând din anul 1961, raionul Topoloveni s-a desfiinţat, iar comunele de care vorbim au trecut la raionul Găieşti.
În urma reorganizării administrativ-teritoriale a ţării din anul 1968, raioanele şi regiunile s-au desfiinţat, reînfiinţându-se aproape toate judeţele. Printre judeţele care nu s-au mai reînfiinţat a fost şi Muscelul, astfel că localităţile care compun comuna Leordeni au trecut de judeţul Argeş, inclusiv Glâmbocata. Forma de conducere administrativă s-a hotărât a fi denumită consiliu popular (comunal, orăşenesc, municipal, judeţean), care se menţine şi astăzi.
De tot ceea ce se întâmpla pe raza unei comune era răspunzătoare primăria, alături de celelalte instituţii, însă de unele chestiuni era singură responsabilă (întocmirea bugetului, asigurarea bazei materiale a primăriei şi şcolilor, paza şi protecţia civilă ş.a.).
Întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli era o activitatea foarte importantă, de el depinzând, în mare parte, rezultatele administraţiei, ca şi punerea lui în aplicare. El se întocmea după anumite reguli generale ale administraţiei centrale şi trebuia aprobat de către prefectură.
Bugetul comunei Leordeni pe anul 1939-1940 arată în felul următor:
Capitolul venituri: Impozit pe clădiri lei 6.235; Impozit pe profesiuni 5.912; Alte impozite 2.312; Impozit pe rachiuri care se fabrică în comună 5.000; Impozit agricol 94.000; Impozit comercial, industrial 12.000; Impozit pe firmă 5.000; Impozit pentru fiecare om de serviciu, în afară de personalul agricol, 2.000; Impozit pentru vehicule cu tracţiune animală sau mecanică 13.000; Impozit pentru fierăstraie mecanice 500; Impozit pentru vânzări de vite 500; Impozit pentru controlul băuturilor acidulate (sifon, limonadă, apă mineralizată, şampanie etc.) 1.500; Venit din eliberarea de bilete pentru proprietarii de animale 1.500; Venit de la vitele închise în oborul comunal 4.500; Din taxa pentru buletinele biroului de populaţie 1.000; Eliberarea de duplicate 500; Eliberarea extrase acte de naştere 1.500; Eliberarea extrase acte de căsătorie 1.000; Eliberarea de buletine de căsătorie 100; Înscrierea hotărârilor de divorţ 500; Controlul alimentelor, cântăririi şi fabricării pâinii 2.000; Tăierea vitelor în abatorul comunal 6.000; Din chirii sau exploatări de proprietăţi ale comunei 4.000; Arendarea cârciumilor 24.000; Arendarea dreptului de vânat 1.107; Exploatarea gheţii, nisipului de pe proprietatea comunei 500; Taxă pentru ocuparea de locuri la târguri, oboare, bâlciuri 1.000; Dobânda capitalului în efecte 246; Taxă pentru închirierea locurilor în pieţe 1.000; Rămăşiţe de încasat din exerciţii închise 11.000; Amenzi de orice fel 2.500; Dobânzi de întârziere 500; Ajutor prin prefectură pentru ajutorarea concentraţilor 3.300; Din vânzarea bunurilor mobile şi imobile 5.000; Donaţiuni şi legate 100; Din excedente băneşti ale veniturilor ordinare şi extraordinare aflate în numerar 28.141; Venituri întâmplătoare şi din vânzarea a 5.000 de lei împrumuturi pentru consolidare 4.000;Venitul drumurilor 34.000; Taxă de folosinţa drumurilor comunale sau instalarea diferitelor construcţii, conducte, reclame 500; Vânzarea fructelor, fânului, arbori uscaţi de pe drumurile comunale 500; De la lemnăria veche rezultată din demolări 100; Amenzi şi despăgubiri la legea bunurilor 500; Din plata în bani a zilelor de prestaţie 5.000; Taxe pentru uzul excepţional al drumurilor 20.000; Excedente aflate în numerar din anii precedenţi din venitul drumurilor 1.516; Rămăşiţe de încasat din exerciţiile închise 5.000; Venituri întâmplătoare pentru drumuri 500; Din contribuţia locuitorilor pentru plata guarzilor comunali 40.000; Excedente din anii precedenţi de la pază 4.505; Rămăşiţă de încasat din exerciţii închise de la pază 6.000; Taxa pe hectar a locuitorilor pentru plata paznicilor agricoli publici 22.500; Rămăşiţă de încasat din exerciţii închise de la paza câmpului 10.500;
Capitol cheltuieli: Salariile personalului administrativ 35.000; Indemnizaţii de transport, locuinţă, luminat, încălzit notar 4.800; Transport funcţionarii comunali în interes de serviciu 5.242; Remiza casierului comunal 6.000; Ajutorul notarului de Crăciun 1.000; Furnituri de cancelarie 1.500; Iluminat şi alte servicii primăriei 1.500; Încălzitul primăriei 1.000; Chiria localului postului de jandarmi 4.400; Registre, imprimate 2.000; Registre de stare civilă 1.500; Mobilier şi reparaţi mobilierul primăriei 4.000; Diferite publicaţii prin presă, cărţi, regulamente 3.000; Telefonul 3.000; Abonament Monitorul Oficial 1.800; Pentru întocmirea planului de sistematizare a comunei 10.000; Cheltuieli pentru alegeri comunale 1.000; Recensământul populaţiei 400; Taxe poştale pentru corespondenţa oficială 2.700; Pentru serbări naţionale, recepţiuni, inaugurări 1.000; Procurare de firme, drapele, ştampile etc. 2.000; Cheltuieli de judecată 500; Costul bugetului administraţiei comunale pe 1939-1940 (formular) 96; Plata chiriei halei de carne 2.000; Subvenţie de 3% pentru procurat materiale şi instalaţii apărarea anti-aeriană, construit şi întreţinut aeroportul 5.940; Idem de 2% pentru serviciul social obligatoriu 3.960; Idem de 0,5% pentru straja ţării 1.000; Idem pentru pregătirea premilitară 1.000; Idem pentru Societatea Cultul Eroilor 500; Idem pentru Fundaţia Regele Carol şi Regina Elisabeta pentru sinistraţi 500; Idem de 7% asupra totalului salariilor bugetare pentru pensii 2.380; ARPA Muscel pentru avionul Muşcel 500; Instructori premilitari 500; Abonament telefon 200; Achitarea ordonanţe restante din exerciţii închise de la fond ordinar 1.110; Ajutorarea concentraţilor 3.300; Construcţii, reparaţii, împrejmuiri proprietăţi comunale 5.000; Amenajarea, întreţinerea terenurilor de bâlciuri, târguri, pieţe, oboare, piaţa comunală 23.128; Construirea şi întreţinerea abatorului comunal 1.000; Plata impozitului pentru proprietăţile comunale 1.000; Asigurarea contra incendiilor a imobilelor şi mobilierului proprietatea comunei 728;